14 aug. 2025 | 08:16

Ce teritorii ucrainene s-ar putea oferi Rusiei, la summitul Trump–Putin. Kremlinul „nu va renunța la aceste două regiuni”

NEWS - HP
Share
Ce teritorii ucrainene s-ar putea oferi Rusiei, la summitul Trump–Putin. Kremlinul
Ce teritorii ar primi Rusia, dupa summitul Putin-Trump? (Sursa foto: colaj Playtech)

Ideea unor „schimburi” de teritorii între Rusia și Ucraina agită spiritele înaintea întâlnirii programate vineri, în Alaska, între Vladimir Putin și Donald Trump. Miza este uriașă: teritorii disputate și vieți ce ar putea fi schimbate pentru totdeauna.

Ce teritorii ar primi Rusia?

Donald Trump a declarat că negocierile cu liderul de la Kremlin vor avea ca bază un „schimb de teritorii” pentru a pune capăt războiului din Ucraina. În replică, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat ferm că „ucrainenii nu își vor ceda pământurile ocupanților”, potrivit News.ro.

Aceasta va fi prima întâlnire directă dintre cei doi lideri de la începutul invaziei ruse din 2022. Însă Kievul și mai mulți lideri europeni se tem că summitul ar putea produce un acord dezavantajos Ucrainei. Trump s-a limitat la a spune că își dorește o discuție „constructivă”, subliniind doar că negocierile vor viza un „schimb” de teritorii „în beneficiul ambelor părți”.

Ipoteza cedării Donbassului

Termenul „schimb” ridică semne de întrebare. În prezent, Rusia controlează aproximativ 20% din teritoriul ucrainean, în timp ce Kievul nu deține niciun teritoriu rusesc după retragerea din regiunea Kursk, în martie. Scenariul cel mai probabil ar fi cedarea definitivă a unor teritorii către Rusia.

Armata rusă ocupă întreaga regiune Lugansk, mare parte din Donețk, Zaporojie și Herson, precum și Crimeea, anexată în 2014. Potrivit The Wall Street Journal, Putin i-ar fi transmis emisarului lui Trump, Steve Witkoff, că ar accepta încetarea focului dacă Ucraina își retrage trupele din întreaga regiune estică Donețk. Astfel, Moscova ar controla complet Donbassul.

Plan în două etape și „înghețarea” frontului

Conform aceleiași surse, Rusia ar propune o primă etapă cu retragerea ucraineană din Donețk, urmată de înghețarea frontului. Într-o a doua etapă, Putin și Trump ar conveni un plan de pace final, discutat apoi cu Zelenski. Herson și Zaporojie, parțial ocupate, sunt și ele în discuție.

„Rusia nu va renunța la aceste două regiuni, deoarece ele formează un coridor terestru ce leagă Donbas de Crimeea”, a explicat analistul geopolitic Ulrich Bounat pentru BFMTV. „Acest lucru ar deschide peninsula, care momentan este legată de Rusia doar prin podul Kerch”, a adăugat el.

Planul ridică temeri serioase.

„Se tem că Donald Trump va face concesii majore lui Vladimir Putin pentru a obține o încetare a focului. Ucrainenii ar fi atunci într-o poziție extrem de slabă chiar înainte de negocieri”, spune Bounat.

Franța, Italia, Germania, Polonia, Marea Britanie și Comisia Europeană au emis un comunicat comun, cerând ca „actuala linie de contact” să fie punctul de plecare al oricăror negocieri.

Poziția Kievului

Zelenski a reiterat că Ucraina nu se va „retrage din Donbas” și nu își va „abandona pământul ocupanților”. Potrivit lui Bounat, Kievul ar putea totuși accepta, de facto, că anumite teritorii aflate sub control rusesc nu vor fi recâștigate prin forță, fără a le recunoaște juridic ca aparținând Rusiei.

Cancelarul german Friedrich Merz susține că Ucraina este „pregătită să discute probleme teritoriale”, dar nu și recunoașterea juridică a ocupației. La rândul său, Emmanuel Macron a precizat că „nu există niciun plan serios de schimburi teritoriale pe masă astăzi” și că „doar președintele ucrainean” poate decide asupra acestor chestiuni.