Se poate „umple” creierul cu amintiri? Ce spun neuroștiințele despre capacitatea memoriei umane

Deși uneori avem impresia că mintea noastră este supraîncărcată, mai ales înaintea unui examen sau după o noapte albă, cercetătorii susțin că un creier sănătos nu are o limită fixă de stocare a amintirilor.

Memoria umană funcționează diferit față de un computer sau un telefon, care au o capacitate de stocare finită.

Elizabeth Kensinger, profesor de psihologie și neuroștiințe la Boston College, explică faptul că amintirile nu sunt simple fișiere izolate, ci „materialul brut” cu care creierul înțelege prezentul, anticipează viitorul și construiește noi informații, scrie Live Science.

În loc să fie păstrate într-un singur „raft mental”, amintirile sunt distribuite în mai multe regiuni cerebrale, formând ceea ce neuroștiința numește engramă, un tipar de activitate neuronală care conectează zone responsabile de simțuri, emoții și procesare cognitivă.

De ce avem loc pentru atât de multe amintiri

Un singur neuron poate participa la mai multe amintiri, iar combinațiile posibile sunt practic nelimitate. Paul Reber, profesor de neuroștiințe la Universitatea Northwestern, arată că această „reprezentare distribuită” conferă creierului o capacitate uriașă de memorare.

De exemplu, o amintire precum aniversarea de 12 ani activează simultan cortexul vizual (pentru culorile baloanelor), cortexul gustativ (pentru tort), sistemul auditiv (pentru cântecul prietenilor) și regiunile care procesează emoțiile.

Toate aceste zone formează împreună un tipar care poate fi reactivat atunci când rememorezi momentul.

Organizarea are și un avantaj suplimentar: chiar dacă o parte dintre neuroni sunt afectați, memoria nu este pierdută complet, deoarece nu este stocată într-un singur „punct”. În plus, amintirile legate între ele împart tipare similare, ceea ce ajută creierul să facă generalizări și să prevadă evenimente viitoare.

De ce uităm, dacă nu există o limită de spațiu

Dacă memoria nu este limitată, de ce nu ne amintim totul? Răspunsul ține de modul în care creierul procesează și consolidează informațiile.

Lila Davachi, profesor la Columbia University, subliniază că memoria a evoluat pentru supraviețuire, nu pentru a oferi o redare perfectă a trecutului. Creierul selectează informațiile relevante pentru adaptare și le transferă în memoria pe termen lung.

De exemplu, nu îți vei aminti fiecare drum către serviciu, ci doar experiența generală. Doar călătoriile care ies din tipar, un drum blocat de inundații sau un incident neașteptat, sunt stocate cu detalii. Această eficiență înseamnă că nu „rămânem fără spațiu”, ci creierul decide ce merită păstrat.