Blade și Sinners: cum un film Marvel abandonat a îmbrăcat vampirii lui Ryan Coogler
Dacă ai văzut filmul Sinners al lui Ryan Coogler și te-ai întrebat de unde provin acele costume spectaculoase din anii 1920, răspunsul te-ar putea surprinde: o parte considerabilă din garderoba peliculei vine direct dintr-un proiect Marvel abandonat – versiunea de epocă a filmului Blade, care nu a mai văzut niciodată lumina zilei.
Conform producătorului Sev Ohanion, într-un interviu oferit publicației ScreenCrush, costumele au fost inițial create pentru o variantă a filmului Blade care urma să aibă loc în anii ’20. Această iterație a poveștii cu vampiri din universul Marvel, în care Mahershala Ali ar fi jucat rolul legendarului Daywalker într-o atmosferă de epocă, a fost pusă pe pauză înainte să înceapă filmările, în urma unor conflicte interne și a pierderii primului regizor, Bassam Tariq.
În acel moment, premiata creatoare de costume Ruth E. Carter (câștigătoare a două Oscaruri pentru Black Panther și Wakanda Forever) deja pregătise o întreagă colecție de haine autentice perioadei interbelice. Rămasă fără film, dar cu un depozit plin de vestimentație spectaculoasă, Carter și-a regăsit creațiile în altă producție: Sinners.
Cum a ajuns garderoba Marvel pe platourile Warner Bros.
Sinners, un film despre vampiri plasat în aceeași decadă jazz și prohibiție, s-a dovedit candidatul perfect pentru reutilizarea acestor costume. Ryan Coogler, regizorul și scenaristul filmului, avea nevoie de un decor autentic, credibil și vizual puternic pentru a susține atmosfera întunecată a poveștii. Timpul de producție era scurt, iar nevoia de eficiență, urgentă.
Producătorii au apelat direct la Disney (deținătorii Marvel Studios) pentru a vedea dacă ar putea cumpăra garderoba. Spre surprinderea tuturor, Disney a fost cooperant și, conform lui Ohanion, „Marvel a fost destul de generos să ne lase să le cumpărăm la preț de producție”.
Așa s-a făcut că o colecție de haine croite pentru un Blade vampiric al anilor ’20 a ajuns în altă poveste cu vampiri, într-o altă lume cinematografică — cea a Warner Bros.
Este un exemplu rar de colaborare trans-studio care arată că, în culisele industriei, logistica și creativitatea pot merge mână în mână. De altfel, Ruth Carter a reușit, fără să o fi plănuit, să îmbrace două lumi fictive cu aceeași eleganță: una care nu s-a mai realizat și alta care a devenit un hit.
O poveste despre reciclare creativă și regrete cinematografice
Pe lângă faptul că Sinners a beneficiat de o colecție vestimentară superbă, acest episod scoate la lumină o întrebare arzătoare pentru fanii Marvel: ce s-a întâmplat cu versiunea vintage a lui Blade? Proiectul, care ar fi fost scris de Beau DeMayo (creatorul X-Men ’97, între timp și el în conflict cu Disney), părea promițător, cu un ton mai întunecat și o abordare retro, complet diferită de ceea ce a făcut Marvel până acum.
Dar, după pierderea regizorului și schimbările interne, întreaga direcție a fost abandonată. În schimb, Blade se află în prezent într-un nou stadiu de dezvoltare, fără nicio legătură cu perioada anilor ’20 sau cu garderoba creată de Carter.
Ironia este că, deși fanii nu au văzut niciodată versiunea aceea de Blade, au avut totuși ocazia să admire estetica propusă – în Sinners. O dovadă că uneori, ideile bune nu dispar, ci își găsesc drum în alte povești, în alte universuri.
Această „reciclare creativă” ne arată că în lumea filmului, nimic nu se pierde cu adevărat. Fiecare decor, fiecare costum, fiecare concept poate avea o a doua viață, atâta timp cât există cineva suficient de inspirat să-l adopte.
Concluzie: când planurile eșuează, stilul rămâne
Povestea costumelor din Sinners este mai mult decât un detaliu de producție: este o lecție despre cum creativitatea nu are granițe fixe. De la Marvel la Warner Bros., de la un Blade neo-noir la o dramă cu vampiri de epocă, hainele create de Ruth Carter nu doar că și-au găsit un scop, dar au ajutat un film să-și contureze identitatea vizuală.
Și dacă fanii încă mai speră să vadă un Blade în stil art deco, poate că succesul lui Sinners va reînvia ideea. Până atunci, ai ocazia să vezi o bucățică din ce-ar fi putut fi, într-un alt film – cu o altă poveste, dar cu același gust pentru atmosferă și detaliu.