Testul ce poate depista din timp boala care l-a răpus pe Mihai Leu. Detaliul la care trebuie să fii atent: „Este o creştere a numărului de cazuri”, avertizează medicul Irinel Popescu
Acad. Prof. Dr. Irinel Popescu, medicul care l-a îngrijit până în ultima clipă pe marele campion Mihai Leu la Institutul Clinic Fundeni, trage un semnal de alarmă: numărul cazurilor de cancer colorectal este în creştere, iar vârsta de apariţie a bolii este în scădere. Specialistul subliniază importanţa testului fecal imun (FIT), care poate depista din timp această afecţiune gravă.
Testul care poate depista cancerul de colon
„Este o creştere a numărului de cazuri fără să avem o cauză clară, poate alimentaţia, poate alte cauze, şi în acelaşi timp o scădere a vârstei la care apare cancerul de colon”, a explicat Prof. Irinel Popescu într-un interviu pentru News.ro. Medicul avertizează că depistarea precoce este esenţială pentru supravieţuire: „Cancerul de colon este unul dintre acele tipuri de cancer care pot fi diagnosticate precoce şi pentru care există programe de screening”.
Testul fecal imun, care se face din materii fecale şi poate fi realizat uşor în unele laboratoare, este primul pas: „Testul depistează hemoragiile oculte din scaun. Odată ce testul este pozitiv, pacientul trebuie să facă o colonoscopie pentru confirmare şi eventuală intervenţie”, a precizat profesorul.
Poate face diferenţa între viaţă şi moarte
Potrivit specialistului, depistarea cancerului colorectal într-o fază incipientă poate face diferenţa între viaţă şi moarte: „Prin acest screening se pot depista tumorile într-o fază operabilă, curativă, înainte să producă metastaze”.
Profesorul Irinel Popescu atrage atenţia asupra faptului că mulţi pacienţi nu mai urmează procedura completă după un test pozitiv: „Sunt pacienţi care nu mai sunt de găsit după ce testul iese pozitiv şi trebuie să facă mai departe colonoscopia”, a avertizat el.
Medicul recomandă ca toate persoanele de peste 50 de ani să facă anual acest test, mai ales dacă au antecedente familiale de cancer colorectal: „Ideal este ca aceste cancere să fie depistate înainte de a produce simptome. Extirparea unor tumori în stadii incipiente este curativă”.
Referindu-se la marele campion Mihai Leu, pe care l-a tratat în ultimii ani, Prof. Popescu a declarat: „Mihai Leu a fost o personalitate ieşită din comun, un mare sportiv şi un mare om, cu un psihic extraordinar care l-a ajutat în această luptă cu boala”.
Din păcate, Mihai Leu a pierdut după 10 ani lupta cea mai grea din viața sa. Fostul campion mondial la box a fost înmormântat vineri, fiind condus pe ultimul drum de mii de oameni.