„Poarta către Iad” se închide: infamul crater în flăcări de peste 50 de ani s-a redus la o simplă pâlpâire, în Turkmenistan

În inima deșertului Karakum din Turkmenistan, unul dintre cele mai bizare și spectaculoase fenomene create vreodată de om pare să se apropie de final. Supranumit „Poarta către Iad”, craterul în flăcări care arde neîntrerupt din 1971 a început, în sfârșit, să-și piardă intensitatea. După mai bine de jumătate de secol în care a ars fără oprire, sursa sa de foc — metanul — a fost în mare parte epuizată, conform autorităților locale.

Flăcările au fost inițial aprinse de oamenii de știință sovietici care, în timpul unei forări, au perforat din greșeală o pungă de gaz natural. Temându-se de o catastrofă ecologică și de o posibilă explozie toxică, au decis să dea foc craterului, estimând că acesta se va stinge în câteva zile. Realitatea a fost cu totul alta: craterul a ars continuu timp de 54 de ani, devenind o emblemă turistică a Turkmenistanului și un simbol involuntar al risipei energetice, scrie Vice.com.

Un foc veșnic alimentat de metan

Craterul „Poarta către Iad” a eliberat cantități uriașe de metan în atmosferă, unul dintre cele mai periculoase gaze cu efect de seră. Această ardere necontrolată a contribuit la reputația Turkmenistanului ca fiind unul dintre cei mai mari poluatori cu metan din lume, un titlu deloc măgulitor, mai ales pentru un regim autoritar care își dorește o imagine de forță și eficiență.

Recent însă, compania energetică de stat Turkmengaz a anunțat că intensitatea focului a scăzut semnificativ. Explicația este una cât se poate de pragmatică: inginerii au început să foreze în jurul craterului pentru a extrage metanul care întreținea arderea. Această strategie a redus considerabil alimentarea cu gaz a flăcărilor, care s-au diminuat până la nivelul unei pâlpâiri, față de infernul pe care-l reprezentau în deceniile anterioare.

Incendiul a început în 1971, când geologii sovietici au aprins accidental o pungă de gaz metan în deșertul Karakum.

Un simbol turistic pe cale de dispariție

De-a lungul anilor, craterul a atras mii de turiști curioși, fotografi și aventurieri, devenind cea mai cunoscută atracție din Turkmenistan. Peisajul extraterestru, cu un hău incandescent care arde în mijlocul unui deșert pustiu, a alimentat mituri, povești și reportaje internaționale. Totodată, a servit drept memento constant al consecințelor neprevăzute ale intervenției umane în natură.

În ciuda reducerii flăcărilor, „Poarta către Iad” nu a fost complet stinsă. Oficialii nu exclud reaprinderea parțială, mai ales având în vedere că Turkmenistanul se află pe unele dintre cele mai mari rezerve de gaz natural din lume — ocupând locul al patrulea la nivel global. Astfel, posibilitatea ca focul să continue intermitent nu este complet eliminată.

Totuși, pentru moment, inginerii consideră că intervențiile din jurul craterului și drenarea metanului au avut efectul dorit: stingerea treptată a unei greșeli istorice transformată în spectacol natural.

Autoritățile locale au forat puțuri pentru a capta metanul, reducând astfel alimentarea flăcărilor și impactul asupra mediului.

Un sfârșit simbolic pentru o epocă

Scăderea flăcărilor din crater nu este doar o victorie tehnologică, ci și una de imagine pentru autoritățile turkmene, care de ani de zile caută soluții pentru a opri rușinea internațională a acestui simbol al risipei și poluării. În același timp, dispariția lentă a focului din Karakum poate marca și începutul unei epoci în care controlul asupra emisiilor de gaze cu efect de seră devine o prioritate globală reală.

„Poarta către Iad” nu este complet închisă, dar cu siguranță s-a domolit. Ce a fost cândva un infern vizibil din spațiu devine acum o simplă amintire, o lecție despre imprevizibilul relației dintre om și natură.