Cum au ars-o pe rug pe Ioana D’Arc, eroina națională a Franței. Fecioara din Orleans, sfânta care s-a sacrificat pentru poporul ei: ”Aveam 13 ani când am auzit vocea Domnului”
- Ioana D’Arc susține că Dumnezeu i-ar fi vorbit pe vremea când avea 13 ani
- De la o vizionară la un conducător militar de excepție
- Încoronarea lui Carol al VII-lea și momentul de glorie al Ioanei
- Capturată de inamici, trădată de cel pe care-l ajutase să devină rege al Franței
- Martira pe care au condamnat-o pe nedrept
- Moștenirea unei eroine în lumea modernă
Ioana d’Arc, cunoscută drept Fecioara din Orleans, este una dintre cele mai emblematice figuri din istoria Franței și a lumii creștine. Născută în 1412, într-un sat modest numit Domrémy, situat în nord-estul Franței, Ioana a crescut într-o perioadă plină de conflicte și incertitudine, marcată de Războiul de o sută de ani, care opunea regatele Franței și Angliei.
Ioana D’Arc susține că Dumnezeu i-ar fi vorbit pe vremea când avea 13 ani
De la o vârstă fragedă, fata a fost descrisă ca fiind profund religioasă, iar la doar 13 ani a afirmat că a început să audă voci cerești – ale Sfântului Mihail, Sfintei Ecaterina și Sfintei Margareta.
Aceste entități spirituale i-au transmis o misiune divină: să-l sprijine pe moștenitorul tronului francez, Delfinul Carol, în lupta sa pentru reunificarea regatului și eliberarea Franței de ocupația engleză.
Această chemare a fost interpretată de Ioana ca o sarcină sacră, iar credința sa profundă în voința lui Dumnezeu a devenit forța motrice a tuturor acțiunilor sale ulterioare. Chiar dacă era doar o adolescentă fără pregătire militară, ea a fost convinsă că menirea ei era să salveze Franța.
Vezi și: Oamenii de știință susțin că au elucidat misterul vocilor pe care Ioana D’Arc pretindea că le aude
De la o vizionară la un conducător militar de excepție
În mai 1428, Ioana a plecat spre Vaucouleurs, o localitate aflată sub controlul susținătorilor Delfinului Carol. Deși inițial a fost refuzată de autoritățile locale, perseverența și convingerea sa au început să atragă adepți, iar povestea tinerei fecioare care fusese aleasă de Dumnezeu s-a răspândit rapid.
A reușit să obțină sprijinul cavalerului Robert de Baudricourt, care i-a oferit escortă pentru a ajunge în siguranță la Chinon, acolo unde se afla Delfinul.
Într-un gest radical pentru vremea sa, Ioana și-a tuns părul și a îmbrăcat haine bărbătești pentru a putea călători prin teritoriile inamice.
Odată ajunsă la curtea regală, a reușit să îl impresioneze pe Carol al VII-lea prin cunoștințele inexplicabile despre viața sa privată și prin promisiunea că îl va conduce la încoronare în orașul Reims.
În ciuda scepticismului general, Carol a ales să-i acorde încredere și i-a pus la dispoziție o mică armată cu care să ridice asediul orașului Orléans, aflat sub controlul anglo-burgunzilor.
În martie 1429, îmbrăcată în armură albă și călare pe un cal alb, Ioana a condus trupele în luptă. Prezența sa carismatică și credința neclintită au revitalizat moralul armatei franceze, iar asediul Orléansului a fost ridicat, marcând o victorie crucială și un punct de cotitură în război.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/05/Statuia-Ioanei-DArc-din-Paris.-Foto-PXHERE.jpg)
Statuia Ioanei D’Arc din Paris. Foto PXHERE
Încoronarea lui Carol al VII-lea și momentul de glorie al Ioanei
După eliberarea orașului Orléans, Ioana și-a consolidat reputația și a devenit o figură legendară. Împreună cu trupele sale, l-a escortat pe Carol al VII-lea prin teritoriile ostile până la Reims, cucerind orașele din calea lor.
În iulie 1429, Carol a fost încoronat rege, în cadrul unei ceremonii solemne care a consacrat și mai mult rolul Ioanei în istoria Franței.
Totuși, acest moment de glorie avea să fie urmat de un declin politic. Ioana a pledat pentru recucerirea Parisului, dar Carol, influențat de curtenii săi, în special de Georges de La Trémoille, a refuzat să continue ofensiva.
Tensiunile dintre Ioana și consilierii regali au început să se accentueze, iar popularitatea ei a stârnit suspiciuni și invidii la curte.
Capturată de inamici, trădată de cel pe care-l ajutase să devină rege al Franței
În primăvara anului 1430, Ioana a fost trimisă să apere orașul Compiègne de un atac burgund. În timpul unei lupte, a fost capturată după ce a căzut de pe cal și a rămas izolată în afara porților cetății.
Burgunzii au sărbătorit capturarea ei și, ulterior, au vândut-o englezilor. Dusă la Rouen, a fost închisă și anchetată de un tribunal ecleziastic sub acuzații de erezie, vrăjitorie și travestire.
Procesul a fost o farsă judiciară, cu numeroase nereguli procedurale, iar sentința era, de fapt, prestabilită.
În ciuda încercărilor repetate ale anchetatorilor de a o face să se contrazică, Ioana a rămas fermă în mărturiile sale, susținând până la sfârșit că a acționat conform voinței divine. Regele Carol al VII-lea nu a intervenit în apărarea sa, deși îi datora încoronarea și legitimitatea tronului.
Pe 30 mai 1431, la vârsta de doar 19 ani, Ioana d’Arc a fost arsă pe rug în piața Vieux-Marché din Rouen. Ultimele ei cuvinte au fost, conform martorilor, strigătul: „Iisuse!”
Martira pe care au condamnat-o pe nedrept
După moartea sa, Ioana a fost considerată martiră de către poporul francez. În 1456, la cererea familiei sale și cu sprijinul Vaticanului, Papa Calist al III-lea a ordonat rejudecarea procesului, care a concluzionat că Ioana fusese condamnată pe nedrept. Astfel, a fost reabilitată oficial.
Recunoașterea finală a venit abia în 1920, când Biserica Catolică a canonizat-o, declarând-o sfântă. Astăzi, Ioana d’Arc este patrona Franței și este sărbătorită anual pe 30 mai.
Figura ei a inspirat de-a lungul secolelor nenumărate opere literare, filme și piese de teatru. De la Sfânta Ioana a lui George Bernard Shaw, până la filmul regizat de Luc Besson în 1999, „The Messenger: The Story of Joan of Arc”, în care Milla Jovovich o interpretează pe eroina franceză, imaginea Ioanei d’Arc continuă să fascineze și să provoace reflecții asupra curajului, credinței și destinului.
Moștenirea unei eroine în lumea modernă
Povestea Ioanei d’Arc transcende granițele Franței și este adesea interpretată ca o metaforă a sacrificiului în numele unei cauze drepte.
Istoricii dezbat și astăzi natura viziunilor sale, unii considerând că au fost de origine divină, alții că ar fi putut fi cauzate de afecțiuni neurologice sau psihice.
Indiferent de interpretare, nimeni nu contestă impactul extraordinar pe care l-a avut această tânără asupra istoriei Franței.
Într-o epocă în care femeile nu aveau un rol în conducerea militară sau politică, Ioana d’Arc a sfidat normele și a demonstrat că determinarea, credința și viziunea pot schimba cursul istoriei. A refuzat o căsătorie aranjată, și-a consacrat viața unei misiuni divine și a plătit cu viața pentru credințele sale.
Astăzi, ea este nu doar un simbol național, ci și un model de curaj feminin, de luptă împotriva nedreptății și de loialitate față de propria conștiință. Imaginea ei, purtând o armură și un steag alb decorat cu floarea-de-crin, simbolul regalității franceze, rămâne gravată în memoria colectivă a lumii occidentale.
Într-o epocă în care vocile tinerilor erau rareori ascultate, Ioana d’Arc a fost o excepție extraordinară. Și-a auzit chemarea divină la doar 13 ani – iar prin faptele sale, a dovedit că vocea unui singur om poate răsuna prin istorie.