Oamenii de știință susțin că au elucidat misterul vocilor pe care Ioana D’Arc pretindea că le aude
Ioana d’Arc este una din figurile emblematice ale Franței și sfântă a Bisericii Catolice. Este, de asemenea, și foarte controversată, întrucât unii autori au considerat că era schizofrenică. A fost supranumită de naționaliștii francezi Fecioara din Orleans și i s-a atribuit faptul că, în urma unor viziuni, Dumnezeu i-a spus să elibereze pământurile Franței, care erau dominate de Anglia după Războiul de 100 de ani (1337–1453).
Neurologii au analizat registrele de la procesul Ioanei D’Arc din 1431, în urma căruia s-a hotărât arderea ei pe rug. În timpul procesului, Ioana D’Arc a susţinut că poate auzi voci divine, considerându-le un semn al relaţiei sale speciale cu divinitatea. Sfinții pe care i-a invocat cel mai des au fost Sf.Ecaterina și Sf. Margareta. Alţi istorici au afirmat că Ioana auzea sunetul unor clopote, care în general declanşau viziuni, notează Daily Mail.
Oamenii de știință au sesizat că simptomele descrise în cadrul mărturiei sunt asemănătoare cu cele ale unui tip de epilepsie, și că acesta ar fi fost motivul pentru care eroina auzea voci misterioase. În plus, nu este prima oară când este vehiculată această teorie. În 1991, în cadrul unui studiu, s-a afirmat că viziunile şi vocile ar fi putut fi provocate de aure epileptice extatice, boală pe care a avut-o şi Dostoievski.
După analiza simptomelor posibile obţinute din înregistrările procesului de condamnare, neurologii Guiseppe d’Orsi și Paola Tinuper au ajuns și mai aproape de concluzia că vocile pe care Ioana D’Arc le auzea ar fi putut fi cauzate de halucinaţii auditive epileptice. Afecțiunea s-ar numi, mai complet, epilepsie parţiala idiopatică cu caracteristici auditive. De asemenea, legat de teoria potrivit căreia sunetele clopotelor declanșau viziunile, experții italieni au o explicație clară: unele sunete pot declanşa convulsii.
În timpul interogatorului din 1431, Ioana D’Arc a susținut că aude voci de două, trei ori pe săptămână și că „Nu este nici o zi în care să nu le aud”. Descoperirea este susținută de faptul că eroina auzea voci şi noaptea, în somn. În acest sens, cercetătorii au extras un citat din declaraţia sa din timpul procesului: „Dormeam, vocea m-a trezit…m-a trezit fără să mă atingă”. Deşi pare incredibil, peste 40% din persoanele care suferă de această boală au avut convulsii nocturne similare.
Medicii speră că o urmă a ADN-ului Ioanei ar putea rezolva misterul. S-a vehiculat că un fir din părul Ioanei D’Arc ar fi rămas prins în sigiliul unei scrisori, iar experții încă îl caută.