Costurile ascunse ale creditelor ipotecare la din România! 1.000 – 2.000 de euro la notariat, evaluator, comisioane sau costuri de transfer
Banii s-au scumit – spun investitorii! Și oricât de pompos ar suna această sintagmă, o simt pe pielea lor și oamenii de rând, care doresc să acceseze credite bancare ipotecare, de exemplu. Nu vorbim doar despre dobânzile mari, ci și despre o serie întreagă de costuri asociate unui astfel de împrumut, cheltuieli ce pot ajunge la sume importante, dar despre care mulți consumatori habar nu au, până în clipa în care solicită finanțarea. E important să știi că un credit ipotecar presupune unele costuri, ca să știi la ce te înhami.
Cât costă, de fapt, să iei un credit ipotecar în România?
Vorbim, în primul rând, despre costurile inițiale ale împrumutului, adică banii pe care îi scoți din buzunar înainte să semnezi creditul. Aici intră taxele notariale, evaluarea apartamentului, asigurarea locuinței, eventualele comisioane bancare sau costuri de transfer (mai ales dacă vânzătorul are deja o ipotecă). Toate astea pot ajunge ușor la 1.000–2.000 de euro, bani care trebuie pregătiți din timp.
În al doilea rând, trebuie să ai în vedere costurile pe durata creditului, adică ce plătești lună de lună. Aici vorbim de dobândă, eventuale comisioane de administrare (permise de lege), plus asigurarea de viață (care poate fi obligatorie). Acestea sunt incluse în ceea ce numim costul total al creditului în timp.
De asemenea, când vine vorba despre dobânzi, consumatorii trebuie să știe că au două opțiuni, fiecare cu propriile particularități – dobândă fixă o anumită perioadă sau dobândă variabilă.
Deși aceste detalii pot părea dificil de înțeles pentru cineva care nu lucrează sau nu are studii în domeniul bancar, adevărul este, spun experții, că nu e deloc greu să înțelegi avantajele și dezavantajele opțiunilor de pe piață și consideră că, în general, nu este nevoie de asistența unui avocat pentru procedura de creditare. Cu puțină atenție, te poți descurca!
Sfaturile specialiștilor: „Nu cred că în România de astăzi mai merită să îți angajezi un avocat care să citească contractul de credit”
„Un credit are două tipuri de costuri. Costurile inițiale, pe care le suporți până să-l contractezi, apoi costurile creditului pe perioada aleasă. În general, costurile inițiale pe creditul ipotecar sunt suficient de consistente și conțin partea de notariat, evaluarea imobilului, asigurarea imobilului, eventuale costuri de transfer a banilor, mai ales atunci când vânzătorul are ipotecă și trebuie transferul făcut printr-un ordin de plată condiționat. Aceste costuri se adună și vorbim de 1.000-2.000 euro.
Costurile ulterioare creditului sunt cele care țin strict de dobândă, comisionul de administrare permis de legislație, costuri cu asigurarea de viață.
În acest moment în piață găsim două tipuri de dobânzi: Dobânda variabilă pe toată perioada creditului și dobânda mixtă, adică o perioadă fixă, ulterior variabilă. Sunt doar 1-2 produse care îți oferă dobândă fixă pe toată perioada creditului, dar la un cost mare. Peste 90% din creditarea ipotecară din România în acest moment se face doar pe produsul cu dobândă fixă în perioada inițială și asta datorită faptului că acel cost este unul rezonabil pentru client. Din punctul meu de vedere contractele sunt în favoarea clientului.
Nu cred că în România de astăzi mai merită să îți angajezi un avocat care să citească contractul de credit, pentru că în realitate nu mai sunt nici clauze abuzive, iar tot ce este acolo se află într-o relație de echilibru rezonabilă”, conform lui Dragoș Nichifor, CEO Bayer Credit, citat de Finzoom.ro.