Istoria restaurantului lui Gherea, principalul rival al Casei Capșa din București. Localul din Gara Ploiești unde „mâncau bine” regi, scriitori și aristocrați

La sfârșitul secolului al XIX-lea, în Gara de Sud din Ploiești, un restaurant modest avea să devină, în doar câțiva ani, un simbol al rafinamentului culinar și al efervescenței culturale din România. Sub conducerea lui Constantin Dobrogeanu-Gherea, acest local a rivalizat cu celebra Casă Capșa din București, atrăgând personalități marcante ale vremii și devenind un punct de întâlnire pentru elitele politice și culturale ale țării.

Un refugiat rus devine un simbol al gastronomiei românești

La sfârșitul secolului al XIX-lea, într-o epocă în care România făcea pași rapizi spre modernitate, în Gara de Sud din Ploiești lua naștere un restaurant ce avea să devină un adevărat fenomen cultural și culinar.

În spatele acestui succes se afla Constantin Dobrogeanu-Gherea, născut Solomon Katz în Slavianka, în Imperiul Rus, care fugise din calea prigoanei țariste și găsise refugiu în România.

Stabilit definitiv în Ploiești după o scurtă întoarcere în Siberia, Gherea a reușit să își transforme visul în realitate, în ciuda eșecului inițial al unui restaurant din București, deschis pe strada Smârdan.

Horoscop zilnic 6 decembrie 2025: Vești importante pentru o zodie, surprize pentru alte două

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Cu ajutorul unui inginer pe nume Haborschi, care i-a oferit sprijin financiar, Gherea a obținut în 1882 concesiunea restaurantului din Gara Ploiești.

Ajutat și încurajat de prietenul său Zamfir Arbore, el și-a dedicat toate energiile acestei afaceri: lucra în bucătărie, servea clienții, administra restaurantul și scria în timpul liber. Dormea doar câteva ore pe noapte, dar rezultatele nu au întârziat să apară.

După aproape un deceniu de muncă neîntreruptă, în jurul anului 1890, restaurantul lui Gherea devenise deja celebru. Nu era doar un loc unde se mânca bine, ci și un punct de întâlnire pentru elita culturală a vremii.

Printre clienții fideli se numărau mari nume ale literaturii și politicii: Caragiale, Vlahuță, Delavrancea, Anton Bacalbașa, Vasile Morțun și mulți alții. Cei care veneau la Ploiești nu o făceau doar pentru tren sau afaceri, ci și pentru a lua masa la Gherea, într-o atmosferă vibrantă și rafinată.

Un restaurant cu un sistem bine pus la punct

Gara din Ploiești era, la acea vreme, unul dintre cele mai importante noduri feroviare din țară. Inaugurată în 1872, aceasta devenise rapid un spațiu efervescent, tranzitat de regi, diplomați, aristocrați, dar și de călători de rând.

Restaurantul lui Gherea, localul în care „se mânca bine”, după cum spunea Regele Carol I al României, profita de acest vad comercial excepțional, dar reușita nu se baza doar pe norocul poziționării.

Inspirat de modelul impus în toate gările mari din România, localul era organizat în trei săli, fiecare destinată uneia dintre clasele trenurilor, o inovație care permitea atragerea unei clientele diverse.

Gherea a reușit să transforme această structură într-un avantaj competitiv, oferind meniuri accesibile pentru toți, dar și preparate rafinate pentru cei cu gusturi și posibilități elevate.

Un alt aspect ingenios al afacerii a fost colaborarea strânsă cu personalul CFR. Prin mici „atenții”, Gherea se asigura că trenurile staționau suficient pentru ca pasagerii să poată servi masa, iar angajații gării anunțau cu câteva minute mai devreme plecarea trenului, oferindu-le clienților răgazul necesar să achite consumația.

Mai mult, a implementat un sistem de livrare a mâncării direct în vagoane, un fel de catering avant la lettre, care a sporit popularitatea restaurantului.

Meniul era unul vast și adaptat gusturilor vremii. De la sarmale, fripturi suculente preparate în cuptorul cu lemne și ciorbe savuroase, până la deserturi proaspete și băuturi fine, nimic nu lipsea din oferta lui Gherea.

Cele mai apreciate produse erau salata de icre de crap, servită cu pâine neagră caldă și un țoi de țuică, precum și mezelurile și prăjiturile proaspete. Ingredientele veneau zilnic din piețele Ploieștiului, aduse de țărani și precupeți locali.

Vezi și: Amor și trădare, cu gust de ciocolată. Istoria Casei Capșa, ”singurul local intelectual” din Bucureștiul secolului trecut

Locul preferat al regilor, artiștilor și politicienilor: Carol I, Caragiale, Arghezi și Vlahuță, printre clienții fideli

Faima restaurantului a trecut rapid granițele orașului Ploiești. Toți regii României au trecut prin această gară, dar mai mult decât atât, localul devenise o atracție în sine.

În 1897, cu ocazia dezvelirii Statuii Vânătorilor, regele Carol I a făcut o scurtă vizită în restaurantul lui Gherea, proaspăt renovat. După ce a inspectat localul, a spus simplu: „Da, aici se mănâncă bine!”, confirmând reputația de loc gastronomic de top.

Printre clienții fideli s-au numărat și Titu Maiorescu, care aprecia în mod deosebit produsele de patiserie ale localului, precum și Petre P. Carp, care obișnuia să mănânce jimblă caldă pe peron, în drum spre vagonul său oficial.

Caragiale era un client constant, preferând mâncărurile tradiționale și simplu preparate, precum faimoasa „fasole albă făcăluită”, servită într-o strachină de lut, cu boia și pâine proaspătă.

O altă figură emblematică, căpitanul Guriță din București, venea între două trenuri doar pentru salata de icre, o rețetă desăvârșită prin amestecul fin de icre înmuiate în apă fierbinte, ulei de măsline, lămâie, piper și ceapă dulce, servită alături de pâine fierbinte.

Într-un ton admirativ și nostalgic, Tudor Arghezi scria mai târziu despre acest loc:

„Un prânz în birtul gării din Ploiești era echivalent cu un regal. În toată România veche se mânca bine în două locuri și în două gări: la Ploiești și la Iași.”, notează Adevărul.

Apogeul și decăderea unei epoci de aur

Restaurantul lui Gherea a fost mult mai mult decât un simplu local. A fost un simbol al unei epoci, un spațiu de întâlnire pentru elite, un loc unde gastronomia se împletea cu arta și politica.

Revista „Furnica” îl consacra pe Gherea ca simbol local, alături de statuia Libertății și industria petrolieră, în versuri satirice care exprimau aprecierea comunității: „Un Gherea fără clientelă/ Ploieștii fără de petrol…”.

Dar gloria nu avea să dureze veșnic. Războiul din 1916 a adus cu sine declinul. Restaurantul a fost transformat de armata germană într-o cârciumă neîngrijită. În 1918, vizitatorii observau cu tristețe ruina unui loc altădată magnific.

Gherea, afectat de evenimente, a plecat în Elveția pentru o perioadă, revenind ulterior în țară. Totuși, moartea sa, la 7 mai 1920, a marcat sfârșitul definitiv al epocii sale de aur.

Ulterior, restaurantul a fost concesionat în 1921, apoi naționalizat în 1948, iar după 1990 a trecut din nou în mâini private. Niciuna dintre aceste încercări nu a reușit să redea localului strălucirea din perioada „Belle Epoque”.

Vezi și: Istoria primului hotel cu restaurant de lux din București. Acum 200 de ani, românii mâncau trufe și caviar la Hugues

Moștenirea uitată a unui pionier gastronomic

Astăzi, din grandiosul restaurant al lui Gherea nu a mai rămas decât o plăcuță de marmură, așezată discret în Gara de Sud din Ploiești.

Ea amintește trecătorilor de vremurile în care acolo se servea cea mai bună mâncare din țară, când regi, scriitori, diplomați și oameni de rând împărțeau mesele în umbra unui vagon, bucuroși de ospitalitatea unui om care a înțeles, mai bine ca oricine, ce înseamnă să îmbini munca, pasiunea și viziunea.

Restaurantul lui Gherea rămâne un reper unic în istoria gastronomiei românești, un loc în care mâncarea bună era pretextul pentru întâlniri memorabile și un simbol al modernizării unei epoci de aur.

Într-o perioadă în care bucătăria era rar asociată cu prestigiul și cultura, Gherea a demonstrat că un restaurant poate fi mai mult decât un spațiu de servit mese: poate fi un forum, o scenă și, mai ales, o poveste de neuitat.