Boala care l-a răpus pe Alexandru Ioan Cuza. Domnitorul Principatelor Unite a murit în exil, vegheat de soția lui, Elena: ”Îi aplicai șervete ude cu apă rece pe piept și ceafă!”

La 15 mai 2025 se împlinesc 152 de ani de la moartea celui care a pus temelia statului român modern: Alexandru Ioan Cuza. Domnitorul care a realizat Mica Unire în 1859, unind principatele Moldovei și Țării Românești, avea să sfârșească într-un trist exil, departe de țara pe care a modernizat-o cu curaj și viziune.

Alexandru Ioan Cuza a murit în exil, la 53 de ani

A fost îndepărtat de la conducere în mod forțat în 1866, în urma conspirației numite „Coaliția potrivnică”, un grup format din politicieni conservatori și liberali unioniști care se temeau de autoritarismul reformator al domnitorului.

Născut în 1820 la Bârlad, Cuza a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al noului stat național ce avea să devină România.

Timp de șapte ani, între 1859 și 1866, el a condus țara într-o perioadă de schimbări radicale, implementând reforme esențiale în educație, justiție, administrație și mai ales în domeniul agrar, unde a înfăptuit reforma care a eliberat țăranii de sub dominația marilor latifundiari.

Horoscop zilnic 6 decembrie 2025: Vești importante pentru o zodie, surprize pentru alte două

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

O viață marcată de dorul de patrie și boala cumplită care l-a măcinat

După abdicare, Cuza a fost nevoit să părăsească România și să își continue viața ca simplu cetățean în străinătate. Primele luni de exil le-a petrecut la Paris, apoi în toamna anului 1867 s-a mutat în localitatea Oberdöbling, în apropiere de Viena.

Însă starea sa de sănătate, deja fragilă, s-a deteriorat treptat. Suferea de o boală pulmonară, iar medicii i-au recomandat o climă mai blândă. Așa a ajuns în Florența, Italia, sperând că aerul cald îl va ajuta să-și recapete forțele.

Din păcate, tratamentele urmate în Italia nu au avut efectul scontat. În 1871, în căutarea unei alinări pentru suferințele sale, Cuza a început să frecventeze stațiuni balneare din Austria.

Între timp, a încercat, fără succes, să obțină permisiunea de a se întoarce în țară ca simplu cetățean, dar Consiliul de Miniștri de la București i-a respins cererea. Refuzul a fost o lovitură dură pentru cel care își dedicase viața modernizării națiunii române.

În mai 1873, la capătul puterilor, Cuza se stabilește la Heidelberg, în Germania. Pe de-o parte, își dorea ca fiii săi să aibă parte de o educație superioară, într-un centru academic de prestigiu. Pe de altă parte, spera să găsească acolo medici capabili să-l trateze.

Vezi și: Iubirile clandestine ale lui Alexandru Ioan Cuza. Mihail Kogălniceanu ținea evidența cuceririlor sale într-un carnețel: ”Peste 700 de femei”

Ultimele clipe ale domnitorului, povestite de Elena Cuza

Într-una dintre ultimele sale călătorii, trecând prin tunelul Mont-Cenis, aproape de Heidelberg, Cuza răcește grav. Având deja un istoric de afecțiuni respiratorii și o ușoară formă de astm, această răceală avea să-i fie fatală.

Soția sa, Elena Cuza, aflată alături de el, a povestit cu durere ultimele momente ale vieții domnitorului. O relatare emoționantă care dezvăluie atât drama personală, cât și incompetența medicală care a contribuit la deznodământul tragic.

„De cum am ajuns la hotelul Europa, am vrut să-i aplic tratamentul pe care îl știam eu”, scria Elena Cuza. Însă un cunoscut, prințul Obolenski, a recomandat un medic local care, în opinia Elenei, nu înțelegea gravitatea bolii sau pur și simplu a ignorat-o. Prescripțiile acestuia s-au dovedit inutile.

Disperată, Elena Cuza a recurs la metodele pe care le cunoștea: „Îi aplicai șervete ude cu apă rece pe piept și pe ceafă”. Din păcate, eforturile ei au fost zadarnice. Cuza a murit pe 15 mai 1873, la doar 53 de ani.

Alexandru Ioan Cuza Foto colorizare: Jecinci/Facebook

Trupul neînsuflețit al domnitorului a primit o înmormântare cu onoruri militare

Moartea lui Cuza a fost resimțită ca o pierdere majoră de întreaga națiune. Chiar dacă fusese detronat, poporul nu l-a uitat.

Diplomații români de la Berlin au intervenit pentru ca trupul domnitorului să fie îmbălsămat în Heidelberg și transportat în țară. Sicriul a sosit la Ruginoasa, reședința sa de suflet, pe 27 mai 1873.

Acolo, a fost așteptat de o mulțime impresionantă de oameni formată din țărani, militari, studenți și oficiali ai statului. Elena Cuza a fost însoțită de mari personalități ale vremii, precum Vasile Alecsandri și Costache Negri.

În semn de respect, au fost trase 21 de salve de tun. Înmormântarea, organizată pe 29 mai, a fost demnă de un fost conducător de stat. A fost înmormântat, conform dorinței sale, la Biserica Domnească din apropierea Palatului de la Ruginoasa.

Vezi și: Când a avut loc Mica Unire, primul pas spre România. Detalii mai puțin știute despre Unirea Principatelor Române VIDEO

„Nu greșelile, ci faptele lui Cuza Vodă i-au adus detronarea!”

Mihail Kogălniceanu, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai domnitorului, a rostit cuvinte memorabile la funeralii: „Nu greșelile, ci faptele lui Cuza Vodă i-au adus detronarea. Cât va avea țara aceasta o istorie, cea mai frumoasă pagină va fi aceea a lui Alexandru Ioan I.”

Cuvinte care subliniază caracterul profund revoluționar al reformelor sale și modul în care interesele politice i-au curmat cariera.

Ziarele vremii au reflectat pe larg moartea sa. „Poporul” îl numea „autorul Unirii” și „marele reformator”, cel care a distribuit pământ țăranilor și a oferit libertate și egalitate tuturor cetățenilor. „Trompeta Carpaților” anunța cu tristețe dispariția domnitorului, dar sublinia că el va trăi veșnic „în legenda națională”.

Soția sa, doamna Elena Cuza, a mai trăit încă 36 de ani. În 1907, ea a reînhumat osemintele domnitorului într-un sicriu de stejar, în care a așezat o cutie de argint cu rămășițele pământești.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, osemintele au fost mutate mai întâi la Curtea de Argeș, apoi, în 1945, au fost așezate în biserica Trei Ierarhi din Iași, locul unde pot fi vizitate și astăzi.

Moartea lui Alexandru Ioan Cuza în exil este un simbol al recunoștinței întârziate pe care uneori o națiune o acordă celor care au luptat cu adevărat pentru binele ei. Cuza a fost un reformator curajos, un vizionar care a pus bazele unui stat modern, un conducător care a suferit în tăcere nedreptatea izgonirii.

Cu toate acestea, posteritatea l-a răsplătit: numele său este înscris cu litere de aur în istoria României, iar moștenirea sa continuă să inspire generațiile de azi.

La 152 de ani de la moartea sa, Alexandru Ioan Cuza rămâne nu doar un personaj istoric, ci o conștiință vie a națiunii române.

Vezi și: Domnitorul român care a „inventat” „Șef sub acoperire”: de ce se deghiza Alexandru Ioan Cuza