Oraşul din România unde se trăieşte cel mai bine. Rivalizează cu Zurich şi nu este vorba despre Bucureşti
România începe să urce tot mai sus în topurile preferințelor europene atunci când vine vorba de calitatea vieții și frumusețea urbană, iar acest lucru nu trece neobservat. Tot mai mulți turiști străini descoperă țara noastră, impresionați de peisaje, tradiții și patrimoniul arhitectural, iar vloggeri celebri din întreaga lume contribuie la popularizarea unor orașe care altădată treceau neobservate. În acest context, un oraș din România a reușit performanța de a fi comparat cu Zurich, considerat reperul european al calității vieții.
Orașul românesc comparat cu Zurich
Este vorba despre Cluj-Napoca, orașul transilvănean care, potrivit unui raport recent al Uniunii Europene, se situează pe locul 10 în topul celor mai bune orașe din Europa. Sondajul, care a implicat peste 70.000 de cetățeni europeni, arată că aproape 90% dintre clujeni sunt mulțumiți de orașul lor, iar 94% dintre respondenți declară că se bucură de o calitate ridicată a vieții în Cluj-Napoca.
Această apreciere nu este întâmplătoare. Clujul s-a transformat rapid într-un centru economic și tehnologic, atrăgând companii din domeniul IT, startup-uri și investitori străini. Nu mai este doar un oraș universitar cu renume, ci un adevărat hub al inovației. În acest sens, nu este deloc surprinzător faptul că ocupă locul al doilea în Europa la capitolul oportunități de angajare, potrivit aceluiași studiu.
Peste 70% dintre locuitori au declarat că își pot găsi ușor un loc de muncă în oraș, un procent care îl poziționează înaintea unor capitale consacrate.
Citește și: Orașul în care se va construi cel mai mare mall din România. Va detrona AFI Cotroceni
Ce alte orașe completează clasamentul
Comparativ, Zurich – orașul elvețian considerat anul trecut cel mai bun din Europa în privința calității vieții, are o rată de satisfacție de 97%. Cu toate acestea, doar 11% dintre locuitorii din Zurich spun că pot găsi o locuință bună la un preț accesibil. Clujul nu este lipsit de provocări pe piața imobiliară, dar păstrează încă un echilibru mai bun între calitate și costuri.
În același clasament, Groningen (Olanda) și Copenhaga (Danemarca) completează podiumul. Groningen este lăudat pentru deschiderea față de imigranți, pentru comunitățile LGBTQ+ și pentru abundența spațiilor verzi, iar Copenhaga se remarcă prin siguranță și lipsa corupției – doar 20% dintre locuitori percep corupția ca fiind o problemă.
Cluj-Napoca rămâne o destinație de viitor, nu doar pentru turiști, ci și pentru români care își caută un trai mai bun. Într-un climat european din ce în ce mai competitiv, orașul reușește să țină pasul cu marile metropole prin dinamism, cultură și oportunități reale. Așadar, dacă Zurich pare departe, Clujul poate fi chiar la îndemână.