03 mai 2025 | 20:06

România TV, sancționată dur de CNA. Postul, blocat timp de 10 minute, ce o să apară pe post la oră de vârf

Social
Share
România TV, sancționată dur de CNA. Postul, blocat timp de 10 minute, ce o să apară pe post la oră de vârf
CNA opreste 10 minute emisia RTV

Postul de televiziune România TV a primit o nouă sancțiune usturătoare! Consiliul Național al Audiovizualului a decis din nou oprirea timp de 10 minute a emisiunilor postului respectiv! Vedeți în rândurile de mai jos cum s-a ajuns la această decizie.

CNA oprește 10 minute emisia RTV

Așadar, postul de televiziune RTV a primit o sancțiune foarte dură din partea Consiliului Național al Audiovizualului. Membrii CNA au decis ca postul să își întrerupă emisia timp de 10 minute, timp în care pe ecran să ruleze textul deciziei de sancționare venită de la CNA. Iată comunicatul emis de Consiliu, care spune și pentru ce a fost emisă această sancțiune:

”Întrunit în ședința publică din data de 02.05.2025, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat raportul de monitorizare întocmit de Direcția Monitorizare, ca urmare a autosesizării și a sesizărilor primite, pentru emisiunea „Punctul culminant” din data de 01.05.2025. Constatând încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum și a prevederilor art. 64 alin. (1) lit. b), art. 65 lit. c) și ale art. 40 alin. (2) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, Consiliul a decis să sancționeze postul România TV cu obligarea radiodifuzorului de a difuza, în data de 03.05.2025, timp de 10 minute, între orele 19.00 şi 19.10, numai textul deciziei de sancţionare.

„Grindeanu a promovat-o pe focoasa de la Crin”

Printre titlurile afișate: „Imaginile care zguduie alegerile”; „Politicienii sistemului cu femei goale pe genunchi”; „Ei de distrează cu fetițe în timp ce poporul suferă”; „Femei dezbrăcate și cocaină în vilele RAPPS”; „Pionii lui Crin, elevele de liceu și prostituatele”; „Focoasa de pe canapeaua lui Crin Antonescu”; „Grindeanu a promovat-o pe focoasa de la Crin”, potrivit comunicatului CNA.

Mai exact, potrivit raportul de monitorizare al CNA, Dragoş Bistriceanu, jurnalist România TV, a prezentat în emisiune acuzaţii şi imagini neclare care sugerează că Alfred Simonis, politician PSD, ar fi fost implicat în orgii sexuale şi petreceri cu droguri în vile RAPPS. De asemenea, a citat un mesaj anonim care descrie o revoltă internă în PSD împotriva lui Crin Antonescu, cu lideri locali care îl susţin pe Victor Ponta.

În aceeași ședință, Consiliul a hotărât să emită decizii privind ordinul de a acționa împotriva conținutului ilegal pentru materiale audiovizuale care încalcă dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului identificate pe rețele sociale precum TikTok și facebook.

CNA a mai sancționat pe 24 aprilie România TV cu suspendarea emisiei pentru relatările despre Crin Antonescu în care candidatul coaliției de guvernare este catalogat drept „turnător” și despre cele privind scandalul Nordis în care televiziunea a afirmat că Sorin Grindeanu și Laura Vicol au o relație intimă.