Povestea incredibilă a „celui mai căutat om din România”. Ion Gavrilă Ogoranu, luptătorul anticomunist condamnat de 2 ori la moarte, care s-a ascuns de Securitate timp de 30 de ani

Astăzi, puțini oameni își mai aduc aminte de Ion Gavrilă Ogoranu. Cel mai căutat om din România, cel supranumit „ultimul haiduc anticomunist” a reușit să se ascundă de Securitate timp de trei decenii. După arestarea sa, a fost grațiat după 6 luni la intervenția președintelui american Richard Nixon.

Un simbol al rezistenței anticomuniste românești

Ion Gavrilă Ogoranu a devenit un nume emblematic pentru lupta anticomunistă din România postbelică. Născut în 1923 în Țara Făgărașului, într-o familie de români cu trei copii, Ogoranu și-a asumat încă din tinerețe un rol activ în mișcarea de opoziție față de regimul totalitar impus de comuniști.

Student la Cluj în perioada instalării dictaturii, s-a implicat în organizarea unui nucleu de rezistență armată în Munții Făgăraș, una dintre cele mai longevive formațiuni de partizani din Europa de Est.

Condamnat în lipsă de două ori la moarte, urmărit neîncetat de Securitate timp de aproape trei decenii, Ion Gavrilă Ogoranu a devenit un adevărat simbol al curajului și al demnității într-o perioadă în care frica și represiunea dominau viața publică din România.

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Horoscop 5 decembrie 2025. O zodie primește o nouă șansă, norocul e de partea ei

În ciuda tuturor eforturilor autorităților, el a reușit să se sustragă capturării timp de 29 de ani, o performanță unică în istoria opoziției anticomuniste românești.

Rezistența armată din Munții Făgăraș

Împreună cu alți 12 tineri – majoritatea studenți sau absolvenți de facultate – Ion Gavrilă Ogoranu a organizat un grup de luptători care, între 1948 și 1955, au rezistat înarmați în Munții Făgăraș.

Trăind în condiții extreme, fără acces la resurse și permanent hăituiți de trupele Securității, acești tineri au fost animați de o credință profundă în libertatea poporului român.

După ce încercările repetate de a distruge grupul prin forță au eșuat, Securitatea a recurs la o metodă mai perfidă: infiltrarea cu agenți sub acoperire.

Trădători precum Nicolae Anghel și Ioan Vrabie s-au strecurat în mijlocul partizanilor, oferind informații vitale regimului. În ciuda faptului că acești agenți au fost lichidați de către luptători, infiltrările au dus în cele din urmă la dezmembrarea grupului.

După anihilarea formațiunii, Ion Gavrilă Ogoranu a continuat să se ascundă. Între 1955 și 1976, timp de 21 de ani, a trăit în clandestinitate, ascuns în casa văduvei unui camarad ucis în închisoare, Petru Săbăduș. În tot acest timp, autoritățile nu au putut confirma nici măcar dacă mai este în viață.

Vezi și: Elisabeta Rizea, ”Viteaza de la Nucșoara”, eroina anticomunistă a României. Au aruncat-o în închisoare, unde o atârnau cu părul de cârlig și o băteau repetat până leșina

A fost urmărit de Securitate timp de 30 de ani

Pentru regimul comunist, capturarea lui Ogoranu devenise o obsesie. În 1960, colonelul de Securitate Pavel Aranici declara că prinderea lui Gavrilă reprezintă „cea mai serioasă problemă a muncii noastre”.

Acesta nu era doar un fugar, ci și un simbol viu al rezistenței anticomuniste, o figură mitologică în ochii celor care se opuneau regimului.

Portretul său robot, realizat de antropologi în lipsa unor fotografii recente, a fost distribuit în toate gările, poștele și ocoalele silvice din țară. Autoritățile locale ale Securității și Miliției erau instruite să-l caute constant, însă fără succes.

În tot acest timp, regimul comunist plătea sume consistente informatorilor. Potrivit unei chitanțe publicate ulterior de CNSAS, un informator al Miliției din zona Făgărașului primea 1.000 de lei lunar pentru informațiile oferite despre grupul Gavrilă.

În testamentul său, Ogoranu scria cu amărăciune despre trădători: „Răul cel mai mare de care am suferit în aceşti ani nu vine de la duşmani, ci de la trădătorii care au stat mai mult sau mai puţin în rândurile noastre”.

Plata pentru informatorii Securității. Foto arhivă CNSAS

A fost grațiat după 6 luni la intervenția președintelui american Richard Nixon

Pe 29 iunie 1976, Ion Gavrilă Ogoranu a fost în sfârșit capturat de Securitate, în timpul unei incursiuni clandestine la Cluj. Operațiunea a fost minuțios planificată și a implicat numeroase resurse. Deși fusese condamnat de două ori la moarte, Ogoranu nu a fost executat.

Motivul? Soția sa, Ana Gavrilă Ogoranu, a trimis o cerere scrisă de intervenție directă către președintele american Richard Nixon. În contextul unor negocieri diplomatice delicate între SUA și România, Nixon solicitase protejarea unor disidenți politici, printre care și Ogoranu.

Dorind să păstreze sprijinul american, Ceaușescu a ordonat tratarea cu „mănuși” a lui Ogoranu. Drept urmare, după șase luni de anchetă, fostul lider partizan a fost eliberat.

În anii următori, Ion Gavrilă Ogoranu a trăit în Miercurea Sibiului, unde a lucrat ca muncitor. În decembrie 1989, a mers la București, dorind să participe activ la Revoluție.

După Revoluție: redescoperirea adevărului

După căderea regimului comunist, Ogoranu a început să studieze cele peste 11.000 de pagini din dosarul său întocmit de Securitate.

În baza acestor documente și a amintirilor sale, și-a redactat autobiografia intitulată Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, publicată în 1993. Cartea a devenit un document fundamental pentru înțelegerea luptei anticomuniste din România.

Până la moartea sa, în 2006, Ion Gavrilă Ogoranu a militat pentru păstrarea memoriei camarazilor săi și a idealurilor pentru care au luptat.

În anul 2008, a fost fondată Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, cu scopul de a păstra vie amintirea rezistenței din Munții Făgăraș și de a educa noile generații în spiritul libertății și al demnității naționale.

Vezi și: Povestea tragică a românului care s-a incendiat: cine a fost eroul care s-a sinucis în semn de protest față de regimul comunist

Moștenirea unei vieți de luptă

Ion Gavrilă Ogoranu s-a stins din viață pe 1 mai 2006, în satul Galțiu, comuna Sântimbru din județul Alba. Povestea lui rămâne una dintre cele mai impresionante pagini ale istoriei recente a României.

A fost un om care, în ciuda tuturor obstacolelor, nu și-a trădat niciodată crezul și nu a renunțat la lupta pentru libertate.

Viața sa demonstrează că, în fața dictaturii, curajul individual poate deveni o forță mai puternică decât întreaga mașinărie de represiune a unui regim.

Exemplul lui Ogoranu ar trebui să fie un reper moral pentru societatea românească, o lecție de verticalitate într-o lume marcată adesea de compromisuri.