Sinteza legislativă. Lista celor mai importante și de impact modificări fiscale din 2025
2025 a adus o serie de schimbări importante în plan fiscal, cu impact pentru milioane de contribuabili.
Prima modificare. A crescut salariul minim pe economie
Una dintre principalele modificări operate în legislația noastră fiscală în acest an vizează majorarea salariului minim brut pe țară. Salariul minim brut a crescut cu 9,4%, ajungând astfel la valoarea de 4.050 de lei.
Totuși, acastă sumă nu rămâne în buzunare angajaților încadrați cu minimul pe economie. Salariul minim net este de 2.574 de lei. Vorbim despre o creștere palpabilă cu 211 lei față de nivelul anterior.
Pe de altă parte, angajații din Construcții primesc 4.582 de lei brut, fără facilități, în timp ce salariații din industria alimentară și agricultură se aliniază salariului minim pe economie general, adică 4.050 de lei brut.
A doua modificare. Schimbări privind fiscalitatea pensiilor din străinătate
Avem o schimbare legislativă și în privința pensiilor primite de românii care au muncit peste hotare. Conform noilor dispoziții, cetățenii care primesc pensii din afara țării beneficiază de un plan neimpozabil de 3.000 de lei pe lună.
A treia modificare. Scumpirea accizei la carburant
O altă schimbare importantă vizează majorarea accizei pentru carburant. De la 1 ianuarie 2025, acciza pentru benzină și motorină a fost majorată cu 6,12%.
Pentru un plin de rezervor de 50 de litri, cu benzină, românii plătesc cu aproximativ 8,5 lei mai mult, respectiv 358,5 lei.
Pentru un plin de rezervor de 50 de litri, cu motorină, scumpirea se învârte în jurul valorii de 8 lei, costul total ajungând în acest caz la 380 de lei.
A patra modificare. Au fost eliminate facilitățile fiscale pentru angajații din IT, dar și din alte domenii
In acest an, angajații din IT nu mai beneficiază de facilități fiscale. Aceștia nu plăteau impozit pe venit pentru sumele ce depășeau 10.000 de lei. Angajații din Construcții, Agricultură și Industria alimentară erau complet scutiți de plată.
Tot de la 1 ianuarie 2025, angajații din IT nu mai pot opta să nu contribuie la Pilonul 2. Contribuția obligatorie de 4,75% din CAS (25%) va fi dedusă automat din salariul brut. Această schimbare asigură o creștere a economiilor pentru pensie, însă reduce salariul net lunar al angajatorilor.
A cincea schimbare legislativă importantă în 2025. Asigurările de viață vor fi raportate la ANAF, semestrial
O altă schimbare importantă, apărută în zorii lui 2025, indică faptul că asigurările de viață ale românilor vor fi raportate semestrial la ANAF.
Conform noilor reguli, companiile care încheie polițe de asigurare de viață vor fi obligate să raporteze semestrial la ANAF persoanele care au contractat asigurări de viață și alte tipuri de asigurări, conform prevederilor OUG 125/2024.
În 60 de zile de la intrarea în vigoare, ANAF și ASF vor stabili tipurile de asigurări, informațiile raportate, formularul și termenele limită.
Mecanismul asigură conformarea cu cerințele UE și facilitează accesul rapid al ANAF la datele fiscale relevante, ceea ce face mai ușor de identificat persoanele cu datorii fiscale și le-ar putea face mai ușor urmărit.