Restaurantul Cireșica din București, locul boem al petrecăreților interbelici. Mergeai ”să mănânci pește batoc și să-ți cânte Zavaidoc” și cereai ”amandine proaspete” pentru ”fetițele dulci”

Bucureștiul interbelic era un oraș vibrant, plin de cafenele, restaurante și grădini de vară unde oamenii se adunau pentru a petrece ore de neuitat. Printre aceste locuri legendare, unul se remarca prin farmecul său aparte și atmosfera boemă: restaurantul Cireșica. Situat pe Bulevardul Kogălniceanu, la numărul 69, în apropierea Cișmigiului și a Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”, acest local a devenit un simbol al petrecerilor interbelice, atrăgând artiști, intelectuali, oameni politici și cetățeni obișnuiși.

O grădină fermecătoare și o atmosferă inegalabilă

Una dintre principalele atracții ale Cireșicii era grădina sa spectaculoasă. Copacii îndesați, însemnați de trecerea timpului, ofereau o umbră răcoroasă, ideală pentru zilele toride de vară. Bucureștenii se refugiau aici pentru a scăpa de agitația orașului și a se bucura de liniștea oferită de acest colț de Rai.

Mesele erau aranjate strategic sub umbra generoasă a arborilor, iar lămpile ce luminau discret grădina contribuiau la o atmosferă intimă și primitoare.

Aici, se purtau discuții aprinse despre politică, literatură și viața de zi cu zi. Oamenii se vărsau năduful, glumeau și se lăsau cuprinși de vraja momentului, acompaniați de mâncăruri delicioase și băuturi servite cu generozitate.

Horoscop zilnic 6 decembrie 2025: Vești importante pentru o zodie, surprize pentru alte două

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Muzica lui Zavaidoc, sufletul petrecerilor de la Cireșica

Unul dintre cele mai mari atuuri ale restaurantului era muzica live interpretată de celebrul lăutar Zavaidoc. Marin Teodorescu, cunoscut sub acest nume de scenă, era un simbol al muzicii lăutărești interbelice. Vocea sa puternică și stilul inconfundabil atrăgeau la Cireșica sute de oameni dornici să-l asculte.

Se spune că, într-atât de celebru devenise restaurantul datorită lui Zavaidoc, încât vatmanii tramvaielor ce treceau pe lângă Cișmigiu opreau și strigau:

„Stația Zavaidoc! Dă-te neamule jos, să mănânci pește batoc și să-ți cânte Zavaidoc!”

Acest îndemn era primit cu entuziasm, iar mulți dintre călători coborau pentru a petrece ore bune la restaurant, ascultând melodiile lăutarului și bucurându-se de atmosfera de petrecere.

Vezi și: Povestea fascinantă a primului lăutar adevărat din România, Zavaidoc: a murit sărac şi orb, după ce a cunoscut cele mai înalte culmi ale gloriei

Cireșica, locul de suflet al actorilor și artiștilor

Datorită poziției sale, în apropierea Teatrului Bulandra, Cireșica era locul preferat al actorilor, care poposeau aici după repetiții sau spectacole.

Multe povești amuzante circulau despre aceștia, care veneau pentru „una mică” și plecau abia două zile mai târziu.

Aici, vinul se comanda „pe doape”, fiecare sticlă venea cu un dop, pe care clientul îl păstra în buzunar. La finalul serii, numărul dopurilor trebuia să corespundă cu cel al sticlelor consumate, o metodă inedită de evidență a băuturilor servite.

De asemenea, restaurantul era cunoscut pentru trucurile sale hazlii: vodka se servea în pahare mari de apă, iar apa în pahare mici de vodka. Astfel, din exterior, părea că toți clienții beau doar „apă”, în timp ce însemnele petrecerii se răsfrângeau vizibil asupra celor care participau la chefuri prelungite.

”Ciresica – celebritatea acestei cârciumi vine din postarea ei în imediata apropiere a Teatrului Bulandra. Generaţii de artişti celebri s-au oprit la Cireşica după repetiţii, pentru „una mică”, şi au plecat de acolo două zile mai târziu.

La Ciresica se obişnuia să bei vinul pe „doape”, adică atunci când comandai o sticlă de vin ţi se lăsa dopul, pe care îl băgai în buzunar. Dimineaţa la notă, numărul dopurilor din buzunar trebuia să corespundă cu cel al sticlelor de pe notă.

Din gama „poveşti cu celebrităţi”, la Ciresica vodka se servea în pahare mari de apă, iar apa în pahare mici de vodkă, astfel că, pentru privitorii neavizaţi, „maeştrii” păreau că beau multă „apă” cu puţină „vodkă”.

Locaţia a fost scoasă şi ea la vânzare la un moment dat, s-a redeschis renovată într-un stil ce o facea o altă cafenea din Bucureşti, practic singurul lucru autentic rămas fiind numele. Apoi s-a închis din nou.”, potrivit B365.

Vezi și: Amor și trădare, cu gust de ciocolată. Istoria Casei Capșa, ”singurul local intelectual” din Bucureștiul secolului trecut

Bistro Cireșica, refăcut în anii 70. Foto Facebook Typography Bucharest

Un meniu vestit: pește batoc și „amandine proaspete” pentru „fetițele dulci”

Mâncarea servită la Cireșica era una de excepție. Peștele batoc era preparatul cel mai căutat, alături de alte delicii culinare pregătite cu atenție. Oaspeții nu se limitau doar la bucate alese, ci savurau și deserturi rafinate, celebre fiind amandinele proaspete.

Totuși, acest desert aparent inofensiv ascundea o poveste misterioasă. Se zvonea că, în spatele restaurantului, funcționa o casă de toleranță, iar cei care doreau acces la „fetițele dulci” trebuiau doar să ceară ospătarului „o amandină proaspătă”.

Aceasta era parola secretă prin care se facilita accesul la „serviciile speciale” oferite discret celor interesați, în special clienților fideli ai localului.

Localul ar fi fost incendiat de către tatăl uneia dintre ”fetițele dulci” de la Cireșica

Se spune că acest aspect ascuns al Cireșicii ar fi contribuit, de fapt, la declinul său. Un incendiu suspect a mistuit restaurantul, iar legendele urbane menționează că focul ar fi fost pus din ordinul unui colonel furios, al cărui copil fusese implicat în activitățile clandestine ale stabilimentului.

După anii de glorie ai perioadei interbelice, Cireșica și-a pierdut din strălucire. Locul a fost abandonat, iar mai târziu, s-a încercat redeschiderea lui, într-o formă modernizată, care în cele din urmă nu a reușit să redea farmecul de odinioară.

Astăzi, Cireșica este doar o amintire a Bucureștiului interbelic, dar poveștile sale trăiesc mai departe prin evocările celor care i-au trecut pragul. Un loc plin de magie, unde petrecerile nu se sfârșeau niciodată, iar muzica lui Zavaidoc răsuna peste oraș, lăsându-și amprenta în istoria Capitalei.

Vezi și: Kubler, prima cafenea renumită din București pentru ”intelectualii de cafea”. Înainte să apară Capșa, ea era vedeta Micului Paris