Cine este eroul care a salvat cinci vieți. Destinul lui Adrian a fost frânt la doar 31 de ani: „Știm că nu a fost degeaba”
Adrian Mărginean, un tânăr de 31 de ani din Buzău, a devenit erou după moarte. A ajuns la spitalul din Buzău cu o hemoragie craniană puternică. Medicii s-au luptat să-i salveze viața timp de două săptămâni, însă s-au văzut nevoiți să se dea bătuți, deoarece Adrian nu mai avea nicio șansă.
Adrian Mărginean, erou după moarte
Medicii care au încercat să îi salveze viața lui Adrian au pus atunci o întrebare foarte dificilă familiei îndurerate. Mama lui Adrian, dar și sora sa au fost de acord să doneze organele lui Mihai, pentru a oferi șansa la viață altor oameni aflați în suferință.
O echipă de 15 specialiști a efectuat intervenția de prelevare a organelor la Spitalul de Urgență din Buzău, operațiune care a durat nouă ore. Printre beneficiarii acestor organe se numără și un copil de patru ani, care a primit un lob din ficatul lui Adrian, oferindu-i astfel o nouă șansă la viață. De asemenea, inima tânărului a fost transportată de urgență în Bulgaria pentru a salva un pacient aflat în nevoie disperată de transplant.
A salvat cinci vieți
Mama lui Adrian, Daniela Halcu, a declarat: „Am gândit că ar fi mai bine să salvez mai multe vieți pentru că el e tânăr și știu că organele lui o să meargă mai departe. Și faptul că știu că el o să trăiască în sufletele celorlalți”. Sora donatorului a adăugat: „Să trăiască prin alte persoane, să știm că nu a fost degeaba”.
Medicul Bogdan Rotund a subliniat importanța acestui gest, afirmând că „o pierdere poate fi transformată într-o mare bucurie pentru mulți alți oameni și sacrificiul nu este inutil”.
Prin acest act de altruism, Adrian continuă să trăiască în sufletele celor pe care i-a salvat, devenind un adevărat înger păzitor pentru cinci persoane, inclusiv un copil. Cu siguranță, Adrian va fi pomenit în rugile celor pe care i-a salvat prin sacrificiul său.