Șoarecii încearcă să-și resusciteze tovarășii căzuți, dezvăluie un studiu fascinant

Un nou studiu revoluționar sugerează că șoarecii au un instinct natural de a ajuta semenii aflați în pericol, asemănător unor forme primitive de prim-ajutor. Oamenii de știință au observat că șoarecii încearcă să-și resusciteze tovarășii inconștienți, trăgându-le limba pentru a le elibera căile respiratorii. Această descoperire incredibilă sugerează că tendința de a ajuta pe cei aflați în dificultate este adânc înrădăcinată în moștenirea noastră mamiferă.

Studiul, realizat de cercetători de la Universitatea din California de Sud (USC), demonstrează că aceste comportamente nu sunt doar reflexe ale curiozității, ci mai degrabă acțiuni deliberate, influențate de legăturile sociale dintre șoareci.

Deși tehnicile de resuscitare la șoareci diferă de cele umane, efectele sunt similare. Cercetătorii au observat că mușcăturile și tragerea limbii nu sunt acțiuni la întâmplare, ci au un scop clar:

• Tragerea limbii ajută la deschiderea căilor respiratorii, permițând șoarecilor inconștienți să-și revină mai repede.
• În 50% din cazuri, șoarecii conștienți au încercat să își ajute tovarășii, iar aceștia și-au revenit mult mai rapid decât cei lăsați singuri.
• În 80% din cazuri, șoarecii salvatori au reușit să îndepărteze obiectele plasate în gura celor afectați, dar au ignorat obiectele aflate în alte zone ale corpului, ceea ce indică o formă de înțelegere a urgenței.

Interesant este faptul că aceste comportamente au fost observate doar la șoarecii aflați în fața unor semeni inconștienți sau în pericol, nu și în cazul celor care dormeau. Acest lucru sugerează că șoarecii pot face diferența între o stare normală și una critică, un aspect rar întâlnit la mamifere mici.

Instinct sau empatie?

Un detaliu și mai fascinant este că șoarecii au arătat o preferință clară pentru salvarea indivizilor cunoscuți. Studiul a arătat că șoarecii sunt mai predispuși să ajute un companion familiar decât un străin, ceea ce elimină ideea că reacția lor este pur reflexivă.

„Acest bias al familiarității ne spune că șoarecii nu reacționează automat la un stimul vizual sau auditiv, ci ia în considerare situația și identitatea victimei atunci când decid să acționeze”, explică James Burkett, neurolog la Universitatea din Toledo, care nu a fost implicat în studiu.

Pe lângă comportamentul de salvare, cercetătorii au descoperit și un răspuns neurologic specific:

• Activarea amigdalei mediale, o regiune a creierului asociată cu reacțiile emoționale și sociale.
• Creșterea nivelului de oxitocină, hormonul legat de legăturile sociale și empatie.

Aceste descoperiri sugerează că impulsul de a ajuta pe cei aflați în suferință este împărtășit de multe specii, nu doar de oameni sau mamiferele mari precum delfinii și elefanții.

Ce înseamnă aceste descoperiri pentru știință?

Această cercetare, publicată în Science, schimbă complet percepția asupra comportamentului social la mamiferele mici. Până acum, astfel de forme de „prim-ajutor” au fost documentate doar la specii cu creier mare, dar acest studiu demonstrează că și șoarecii au mecanisme de ajutor reciproc.

Descoperirea poate avea implicații majore în înțelegerea evoluției empatiei și a comportamentului altruist la mamifere. De asemenea, ar putea ajuta la dezvoltarea unor noi modele de studiu pentru afecțiuni neurologice, cum ar fi tulburările de spectru autist, unde procesarea socială este afectată.

Așadar, departe de a fi simple rozătoare ghidate doar de instincte de supraviețuire, șoarecii demonstrează o formă avansată de comportament social, arătând că grija pentru ceilalți este o trăsătură mult mai veche decât credeam.