Ce se-ntâmplă în interiorul Lunii: Planeta Roșie ar putea fi încă activă geologic

Luna, considerată de mult timp un corp ceresc inactiv din punct de vedere geologic, ar putea fi încă în proces de schimbare. O echipă de cercetători a identificat 266 de creste de încrețire pe partea îndepărtată a Lunii, iar analiza acestora sugerează că activitatea geologică s-ar fi desfășurat în ultimele 160 de milioane de ani. Acest lucru înseamnă că Luna continuă să se contracte și ar putea chiar să genereze cutremure lunare. Descoperirile recente au implicații importante pentru viitoarele misiuni spațiale, deoarece regiuni active tectonic ar putea prezenta riscuri pentru astronauți și infrastructura lunară.

Cum s-au format crestele de încrețire și ce spun ele despre activitatea Lunii

Crestele de încrețire sunt structuri geologice formate prin contracția suprafeței lunare. Pe partea vizibilă a Lunii, aceste formațiuni sunt comune în mările lunare (maria) – vaste câmpii bazaltice rezultate din activitatea vulcanică de acum 3,2 – 3,6 miliarde de ani. Aceste regiuni, cum ar fi Oceanus Procellarum, sunt responsabile pentru binecunoscutul aspect al „Omului din Lună”.

Însă, pe partea îndepărtată a Lunii, mările lunare sunt mult mai rare, acoperind doar 1% din suprafață, comparativ cu 31% pe partea vizibilă. Acest dezechilibru ar putea fi explicat de un impact cosmic major petrecut în trecut. O ipoteză sugerează că un planetă pitică bogată în izotopi radioactivi ar fi lovit partea vizibilă a Lunii, subțiind scoarța și facilitând activitatea vulcanică acolo. Pe partea ascunsă, unde scoarța a rămas mai groasă, erupțiile de lavă au fost mult mai rare.

În ciuda acestor diferențe, imaginile de înaltă rezoluție obținute de sonda Lunar Reconnaissance Orbiter a NASA au dezvăluit numeroase creste de încrețire în regiunile de lavă solidificată ale părții ascunse. Deși sunt mai mici decât cele de pe partea vizibilă, analiza densității craterelor din jurul lor sugerează că s-au format mult mai recent, ceea ce contrazice teoria conform căreia Luna a fost geologic inactivă în ultimul miliard de ani.

Dovezi suplimentare și implicațiile pentru viitoarele misiuni lunare

Această ipoteză este susținută și de alte dovezi. În 2020, misiunea Chang’e 5 a Chinei a adus pe Pământ probe de sol lunar din apropierea domurilor vulcanice Mons Rümker, situate în Oceanus Procellarum. Analizele au arătat că materialul conținea bile de sticlă vulcanică datând de acum 123 de milioane de ani. Acest lucru sugerează că activitatea vulcanică a continuat mult mai târziu decât se credea anterior.

Mai mult, datele colectate de seismometrele plasate de astronauții misiunilor Apollo indică faptul că Luna încă suferă cutremure lunare (moonquakes), unele dintre ele fiind suficient de puternice pentru a pune în pericol structurile umane de la suprafață. Dacă Luna încă se contractă pe măsură ce își pierde căldura internă, acest proces ar putea contribui la apariția acestor cutremure.

Ce înseamnă aceste descoperiri pentru explorarea lunară?

Faptul că Luna ar putea fi geologic activă în prezent are implicații majore pentru viitoarele misiuni spațiale. Dacă suprafața Lunii încă suferă modificări, unele regiuni ar putea fi periculoase pentru construirea bazelor lunare. Astronauții și echipamentele ar putea fi expuse la riscuri suplimentare în zonele unde există activitate tectonică recentă.

În același timp, aceste descoperiri deschid noi oportunități pentru cercetarea proceselor geologice active din Sistemul Solar. Dacă Luna încă păstrează o anumită dinamică internă, acest lucru ar putea ajuta la înțelegerea mai profundă a evoluției corpurilor cerești solide, inclusiv a Marte și a sateliților ghețari ai lui Jupiter și Saturn, unde există dovezi ale activității geologice recente.

În concluzie, Luna ar putea fi mult mai dinamică decât am crezut până acum. Aceste noi descoperiri nu doar că rescriu ceea ce știm despre satelitul nostru natural, dar impun și o regândire a planurilor de explorare lunară, mai ales în perspectiva programelor Artemis și a viitoarelor baze permanente.