„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în zorii Revoluției Române, Moscova, decembrie 1989

La începutul lunii decembrie 1989, liderii țărilor comuniste din blocul sovietic s-au reunit la Moscova pentru una dintre ultimele întruniri majore într-un context internațional tot mai instabil. Aceasta avea să fie o întrevedere tensionată, marcată de dezacorduri profunde între Nicolae Ceaușescu, liderul autoritar al României, și Mihail Gorbaciov, liderul reformist al Uniunii Sovietice, care încerca să ghideze blocul comunist spre o transformare radicală. Dezbaterea centrală s-a concentrat asupra problemei invaziei Cehoslovaciei din 1968 de către trupele Pactului de la Varșovia, o temă sensibilă care avea să scoată la iveală falii adânci între Moscova și București.

Tensiuni istorice: Refuzul lui Ceaușescu de a accepta „vina colectivă”

Nicolae Ceaușescu și-a consolidat reputația internațională în 1968, când a condamnat public invazia Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varșovia. În decembrie 1989, cu doar câteva săptămâni înainte de prăbușirea propriului regim, Ceaușescu a refuzat să se abțina de la poziția sa istorică, respingând orice culpabilitate a României pentru evenimentele din 1968. Acest refuz a devenit un punct de fricțiune cu Mihail Gorbaciov, care, încercând să promoveze reforme profunde și o imagine mai modernă a Uniunii Sovietice, insista asupra recunoașterii „vinilor istorice” ale blocului comunist.

Potrivit relatărilor, Gorbaciov și Ceaușescu au avut un schimb direct de replici pe tema invaziei. Liderul român a insistat că România nu a participat la această acțiune militară, subliniind că intervenția a fost în contradicție cu principiile fundamentale ale suveranității statelor. „Nu am intrat în Cehoslovacia pentru că am considerat că era o încălcare gravă a suveranității și independenței unui stat, un act agresiv contrar normelor internaționale”, a declarat ferm Ceaușescu.

Această poziție a fost percepută de Gorbaciov și de aliații sovietici drept o manifestare a opoziției lui Ceaușescu față de reformele propuse de Kremlin. Presa occidentală, inclusiv publicații franceze și americane, a remarcat ironia situației: liderul care condamnase invazia în 1968 refuza acum să semneze o declarație de condamnare a acesteia, sugerând că România ar fi devenit mai apropiată de poziția Uniunii Sovietice din acea perioadă.

Cine este Dan Șucu, noul patron al clubului italian de fotbal Genoa. Șeful echipei Rapid București este unul dintre cei mai bogați români

Ultimatumul pe care Elena Lasconi i l-a dat coaliției pro-europene. Condițiile pentru ca USR să intre la guvernare

Liderii comuniști surprinși în timpul unei reuniuni desfășurate în Republica Federală Germană. (Foto: Agerpres)

Dezacordurile de la masa negocierilor

Raportul acestei întrevederi, inclus ulterior în buletinul CIA „National Intelligence Daily”, subliniază caracterul tensionat al discuțiilor. Gorbaciov, aflat sub presiunea de a reabilita imaginea URSS și de a elimina ultimele vestigii ale doctrinei Brejnev, a propus semnarea unei declarații comune de condamnare a invaziei Cehoslovaciei. Cu toate acestea, Ceaușescu a respins ideea, subliniind că doar statele care au participat la invazie ar trebui să semneze un astfel de document.

„Numai cei care au intervenit ar trebui să semneze. Noi nu am intervenit, nu avem nimic de semnat”, a declarat Ceaușescu, potrivit relatărilor martorilor. Această poziție l-a iritat pe Gorbaciov, care și-a exprimat nemulțumirea în mod direct.

Discuția a culminat cu un schimb de replici memorabil. Gorbaciov, vizibil frustrat, a declarat: „Pe problema aceasta nu vom ajunge niciodată la un acord cu dumneavoastră”, la care Ceaușescu a replicat sec: „Da, cu asta sunt de acord”.

Fotografie din timpul vizitei oficiale a lui Mihail Gorbaciov la București. (Foto: Courtesy)

O confruntare simbolică în pragul Revoluției

Această întrevedere tensionată de la Moscova a avut loc cu doar câteva săptămâni înainte de declanșarea Revoluției Române, care avea să ducă la prăbușirea regimului Ceaușescu. Refuzul liderului român de a se alinia pozițiilor reformiste ale lui Gorbaciov nu doar că a consolidat izolarea internațională a României, dar a și accentuat tensiunile interne, care mocneau de ani de zile.

Gorbaciov, preocupat să gestioneze schimbările din blocul sovietic, încerca să păstreze un echilibru fragil între presiunile externe și cererile interne pentru reformă. Declarațiile sale despre necesitatea respectării suveranității statelor și a neamestecului în treburile interne au fost percepute ca o recunoaștere tacită a eșecurilor trecutului, în contrast cu poziția rigidă a lui Ceaușescu.

Semnificația istorică a întrevederii

Ultima confruntare directă între Ceaușescu și Gorbaciov rămâne un moment simbolic în istoria relațiilor sovieto-române. În timp ce Gorbaciov reprezenta o nouă viziune asupra viitorului blocului comunist, Ceaușescu și-a păstrat linia rigidă, izolându-se nu doar de Moscova, ci și de ceilalți lideri ai Europei de Est.

„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”, a fost întrebarea retorică a lui Gorbaciov, care reflecta nu doar un schimb ironic de replici, ci fragilitatea și contradicțiile unui regim aflat la final de drum. În doar câteva săptămâni, regimul Ceaușescu avea să se prăbușească sub presiunea revoltei populare, iar această întrevedere de la Moscova rămâne o ultimă piesă din puzzle-ul complex care a prevestit sfârșitul unei epoci.