Politicieni care au gândit Marea Unire și-au sacrificat averile pentru ea. Cum au devenit „elemente dușmănoase” condamnate de comuniști: prețul libertății plătit pentru o Românie unită

Anul 1918 a reprezentat un punct decisiv pentru istoria României, când imperii întregi se prăbușeau sub povara Primului Război Mondial. Având în vedere că sărbătorim pe 1 decembrie Ziua Națională a României, trebuie să ne reamintim de marile evenimente, dar și de prețul plătit de către figurile vremii pentru unirea românilor. Imperiul Țarist, otoman și austro-ungar au dispărut, lăsând loc națiunilor aflate sub dominația lor să-și revendice propria identitate. Pe fondul acestei crize, liderii politici români din toate colțurile țării și-au concentrat forțele pentru a face posibilă Marea Unire, sacrificând averi și resurse pentru visul unei Românii unite.

Lupta pentru unirea Ardealului

În timp ce națiunile supuse începeau să revendice drepturi, liderii români din Ardeal au început să vadă posibilitatea reală a unirii, odată cu prăbușirea Austro-Ungariei. Pe fondul haosului războiului, militarii români din Imperiul Austro-Ungar au fost trimiși să lupte pe alte fronturi, evitând să fie puși în situația de a lupta împotriva propriilor frați români. Cenzura și supravegherea autorităților maghiare au făcut însă ca activitatea Partidului Național Român din Transilvania să fie foarte dificilă. Mulți dintre liderii naturali ai comunităților românești – preoți, învățători – au fost deportați de autoritățile maghiare la Șopron, aproape de granița cu Austria, fiind considerați elemente periculoase deoarece promovau identitatea națională românească și susțineau activ mișcarea de unificare, ceea ce contravenea intereselor autorităților maghiare. Abia în mai-iunie 1918 aceștia au primit permisiunea de a se întoarce acasă, iar la scurt timp au început să susțină cu toată puterea idealul unirii.

Vezi și: Cine a fost Ioan Broșu, cel care a strigat prima oară ‘Trăiască România Mare’ pe 1 decembrie 1918, ziua visului împlinit

În Paris, în acea perioadă, se forma un Consiliu Național pentru Unitatea Românilor, iar în lagărele de prizonieri din Rusia și Italia, românii prizonieri se ofereau voluntari să lupte pentru România sau alături de Armatele Antantei, contribuind astfel direct la efortul militar împotriva Puterilor Centrale și sprijinind cauza națională pe câmpul de luptă. Situația devenea tot mai favorabilă cauzei românești, iar românii începeau să creadă că visul unirii este mai aproape ca niciodată.

Orașul din Europa în care s-au deschis 6 târguri de Crăciun. E mai frumos decât cel din Viena sau Budapesta

Cât de frumoasă este Harper Seven. Singura fiică a Victoriei și a lui David Beckham are 13 ani și este o domnișoară în toată regula

Delegarea la Alba Iulia nu s-a făcut prin telefon sau telegraf, ci prin biserici, greco-catolice și ortodoxe. Episcopul Miron Cristea, simbol al unității, era în primul rând, ieșind alături de ceilalți din Sala Unirii. (Foto: BCU Cluj)

Mari patrioți ai unirii, victime ale regimului comunist

Sacrificiul acestor oameni a fost într-un contrast izbitor cu ceea ce avea să vină la putere după cel de-Al Doilea Război Mondial, când regimul comunist i-a considerat ‘elemente dușmănoase’ și i-a încarcerat pe cei care au contribuit esențial la unirea României. Unii dintre cei mai importanți arhitecți ai unirii de la 1 Decembrie 1918 – Iuliu Maniu, Aurel Vlad, Pantelimon Halippa, Ion Nistor – au murit în chinuri groaznice în închisorile comuniste precum cele de la Sighet, Gherla sau Jilava.

Iuliu Maniu, o figură emblematică a Marii Uniri, a fost arestat în 1947 în urma unei înscenări și a fost încarcerat la Sighet, unde a murit în anul 1953, după ce a fost ținut într-un regim dur de detenție, lipsit de hrană adecvată și îngrijire medicală. Alături de el, mulți alți lideri ai unirii au avut de îndurat tortura și umilințele regimului comunist pentru curajul lor. Pantelimon Halippa, cel care a susținut unirea Basarabiei cu România, a fost încarcerat într-un lagăr din Siberia de către autoritățile sovietice. A fost readus în România abia în 1955, dar a continuat să fie supravegheat atent de Securitate până la moartea sa în 1979.

Ion Nistor, o altă personalitate esențială a unirii, a fost arestat în așa-numita „noapte a demnitarilor” în 1950 și ținut la Sighet fără a avea dreptul să ia contact cu familia sa. A fost eliberat în 1955, dar Securitatea l-a supravegheat până la moartea sa în 1962, afectându-i grav viața personală și sănătatea. Supravegherea constantă și presiunile psihologice l-au împiedicat să ducă o viață normală, lăsându-l izolat social și într-o situație financiară precară. Condițiile inumane de detenție, lipsa de sprijin material și urmele supravegherii constante au transformat ultimii ani din viața sa într-o luptă constantă pentru supraviețuire. Nistor a fost urmărit și după eliberare, iar ultima parte a vieții sale a fost marcată de lipsuri materiale și boală, fiind nevoit să locuiască într-o mansardă modestă din București, alături de fiica sa văduvă și nepoata sa.

Pan Halippa, Iuliu Maniu, Ioan Nistor – in fotagrafii din dosarele Securitatii.

Sacrificiul averilor pentru libertate

Acești lideri nu au fost doar politicieni remarcabili prin viziunea lor, ci au fost și oameni care și-au sacrificat averile pentru a susține mișcarea de unificare. Alexandru Vaida Voevod, Aurel Vlad, Ioan Mihu și alții și-au oferit resursele personale pentru susținerea evenimentelor cruciale care au dus la unirea Transilvaniei cu Țara Românească. Alexandru Vaida Voevod, de exemplu, a garantat cu propria avere pentru împrumutul de 200.000 de lire necesar pentru organizarea Adunării de la Alba Iulia, astfel încât aceasta să se desfășoare în siguranță (conform documentelor de arhivă și relatărilor familiei sale). Soția lui Alexandru Vaida Voevod a mărturisit într-o scrisoare către familia sa că soțul ei și-a cheltuit toată averea, vânzând chiar și bijuteriile de zestre pentru a susține cauza națională.

Drumul spre Marea Unire a fost presărat cu sacrificii materiale enorme, cum ar fi vânzarea proprietăților personale, donarea de bijuterii de familie și garantarea cu averile proprii a împrumuturilor necesare organizării Adunării de la Alba Iulia. Aurel Vlad, Ioan Mihu, George Pop de Băsești și alți lideri români au donat sume importante pentru susținerea luptei naționale. Fondurile strânse au fost folosite pentru organizarea gărzilor naționale românești, menite să asigure ordinea publică și siguranța participanților la Adunarea de la Alba Iulia. A fost nevoie de echipamente, armament și solde pentru a asigura siguranța delegaților care mergeau spre Alba Iulia, iar acești oameni nu au ezitat să-și pună la bătaie propriile resurse pentru acest scop nobil.

Vezi și: Samoilă Mârza, fotograful Marii Uniri de la 1918. A imortalizat, din întâmplare, cele mai importante imagini din istoria României

În drum spre Alba Iulia, au avut loc numeroase incidente care au pus în pericol viețile celor care se îndreptau spre marele eveniment. Pe lângă incidentul din gara Teiuș, în mai multe sate de pe traseu au avut loc ciocniri cu trupele maghiare care încercau să împiedice delegațiile să-și continue drumul. De asemenea, au existat atacuri asupra convoaielor care transportau participanți, fiind necesară intervenția gărzilor naționale pentru a le asigura siguranța. În gara din Teiuș, de exemplu, un tren blindat cu soldați maghiari a deschis focul asupra românilor, iar unul dintre delegați, Ioan Arion, a fost ucis. Cu toate acestea, Adunarea de la Alba Iulia s-a desfășurat într-o atmosferă de bucurie copleșitoare, depășind orice temeri și îngrijorări.

Membrii Consiliului Dirigent al Transilvaniei, conduși de Iuliu Maniu (pe fotoliul alb din mijloc), au format un guvern provizoriu pentru doi ani, până la integrarea în România. Prima decizie a lui Maniu a fost înființarea liceelor, combatând astfel discriminarea prin educație.

Prețul libertății în fața regimului comunist

După instaurarea regimului comunist, acești oameni au fost văzuți ca o amenințare la adresa ideologiei noului regim, iar meritul lor a fost trecut sub tăcere, fiind catalogați drept „dușmani ai poporului”. Aurel Vlad, de exemplu, s-a stins în detenție la Sighet, iar Alexandru Vaida Voevod și-a petrecut ultimele zile din viață sub o supraveghere strictă, izolat și persecutat de comuniști. Pantelimon Halippa a fost închis în Siberia, iar după eliberare a trăit restul vieții sale în sărăcie, continuând să fie urmărit de Securitate. Ion Flueras și Iosif Jumanca, lideri social-democrați implicați în Marea Unire, au avut parte de aceeași soartă tragică. Flueras a murit în închisoarea de la Gherla, iar Jumanca a decedat la Văcărești după un an de detenție dură.

Manifestanți și soldați prezenți la Marea Adunare de la Alba Iulia, 1 Decembrie 1918, surprinși într-una dintre cele doar cinci fotografii originale. (Foto: BCU Cluj)

Moștenirea sacrificiului lor

Sacrificiul acestor lideri a fost dublu: nu numai că au împreunat toate resursele lor pentru idealul unirii, dar au plătit cu viața pentru viziunea lor de libertate. Aceștia au fost oameni care au gândit în mod responsabil și au acționat în numele unui scop mai mare, iar rezultatele faptelor lor sunt evidente astăzi, printr-o Românie unită.

Astăzi, în timp ce ne bucurăm de unitatea țării, ar trebui să ne amintim cu recunoștință de acești oameni care, într-o perioadă extrem de dificilă, au avut curajul să facă sacrificii imense pentru binele națiunii. Ei sunt cei care, prin hotărârea lor, au pus bazele libertății pe care o avem astăzi, și sunt un exemplu că lupta pentru idealuri naționale cere, uneori, prețul suprem.

Vezi și: Românii recunoscuți de Ungaria în Transilvania și de Imperiul Rus în Basarabia: hărțile care arătau până unde „se întindeau” românii înainte de Unire

Prețul libertății nu a fost plătit doar pe câmpul de luptă, ci și în închisorile reci ale regimului comunist care a vrut să șteargă orice amintire a acestor mari oameni. Dar memoria lor nu poate fi ștearsă; sacrificiul lor este un fundament al demnității noastre naționale, pe care avem datoria să-l păstrăm viu.