22 oct. 2024 | 11:46

Champions League la TV în România. Ce meciuri vedem pe 22 octombrie 2024: Partidele încep la 19.45 și 22.00

SPORT
Champions League la TV în România. Ce meciuri vedem pe 22 octombrie 2024: Partidele încep la 19.45 și 22.00

22 octombrie 2024 este ziua în care Champions League revine, după o pauză cauzată de meciurile echipelor naționale din Liga Națiunilor.

Cu două etape scurse deja din competiție, clasamentul din Liga Campionilor arată surprinzător, cu Borussia Dortmund pe prima poziție, urmată în ordine de Brest, Benfica, Bayer Leverkusen, Liverpool, Aston Villa și Juventus, toate cu câte șase puncte.

Cea mai importantă competiție intercluburi din lume se vede pe Digi Sport și Prima Sport, iar cel mai tare meci al zilei de 22 octombrie este, fără doar și poate, cel dintre Real Madrid și Borussia Dortmund.

Madrilenii vin după înfrângerea suferită în Franța, pe terenul lui Lille, astfel că își doresc să-și facă fericiți fanii cu o victorie. Doar că echipa germană este una puternică.

Ce meciuri se văd la TV în România

Digi Sport și Prima Sport vor transmite în total nu mai puțin de șase meciuri, împărțite în două intervale orare: două partide încep la ora 19.45, iar alte patru meciuri pot fi văzute la televizor de la ora 22.00.

Iată care sunt meciurile din UEFA Champions League care se văd la TV în România pe 22 octombrie 2024:

– ora 19.45: AC Milan – Club Brugge (Digi Sport 1, Prima Sport 1)
– ora 19.45: AS Monaco – Steaua Roșie Belgrad (Digi Sport 2, Prima Sport 2)

– ora 22.00: Real Madrid – Borussia Dortmund (Digi Sport 1, Prima Sport 1)
– ora 22.00: Juventus Torino – Stuttgart (Digi Sport 2, Prima Sport 2)
– ora 22.00: Arsenal Londra – Șahtior Donețk (Digi Sport 3, Prima Sport 3)
– ora 22.00: PSG – PSV (Digi Sport 4, Prima Sport 4)

Chiar dacă va fi o seară plină de fotbal la TV, există și trei partide care nu vor fi transmise în direct de către televiziunile din țara nostră: ASton Villa – Bologna, Girona – Slovan Bratislava și Sturm Graz – Sporting Lisabona. Toate aceste meciuri din Liga Campionilor încep la ora 22.00.