Povestea pisicii care ”și-a înscenat” propria moarte și s-a întors acasă după 6 ani
O pisică are o poveste incredibilă! Mult timp, aceasta a fost considerată moartă și îngropată, însă a reapărut la o altă familie după șase ani de zile. Animalul a primit și un nume: Shackleton. Însă, adevărata lui identitate avea să fie descoperită mai târziu. Află toate detaliile din rândurile de mai jos!
Povestea impresionantă a pisicii Shackleton
Totul a început în timpul primului lockdown din 2020. Într-o seară târzie, o pisică s-a așezat în fața ușii de la terasă a unei familii, miaunând insistent.
”În dimineața următoare era tot acolo, iar seara am decis să-i dăm niște apă”, povestește proprietarul, potrivit The Guardian.
Timp de săptămâni întregi, pisica, ”botezată” Shackleton, a devenit parte din viața lor, oferind alinare în zilele grele de izolare. Deoarece cabinetele veterinare erau închise, familia nu a putut să afle imediat dacă pisica avea un stăpân. Între timp, Shackleton s-a adaptat rapid, cerând mâncare și tolerând afecțiunea ocazională a noilor săi prieteni.
Vezi și Pisica AI care a frânt inimile în milioane de biți pe melodia „mieunată” a lui Billie Eilish!
Descoperirea surprinzătoare a noilor stăpâni
După redeschiderea cabinetelor veterinare, familia a decis să ducă pisica la un control pentru a vedea dacă are un microcip. Astfel, veterinarii au descoperit că Shackleton era, de fapt, o pisică numită Squeak, despre care se credea că a murit cu șase ani în urmă. De asemenea, au fost găsiți și proprietarii originali ai felinei.
”Am sunat-o pe proprietară și i-am spus că avem pisica ei. Ea a spus că nu îi lipsește niciuna, dar că Squeak a murit cu șase ani în urmă și a fost îngropat de vecini,” a povestit veterinarul.
Totuși, adevărul era că pisica îngropată nu era Squeak, ci o altă felină, iar Squeak își înscenase propria moarte și plecase într-o călătorie de șase ani.
Întoarcerea acasă și o poveste de neuitat
După ce adevărul a ieșit la iveală, Shackleton, sau mai bine spus Squeak, a fost reunită cu familia sa originală. Pisica mult regretată s-a întors la fata care a crescut-o, Sophie, care avusese doar nouă ani când crezuse că a pierdut -o pentru totdeauna.
Deși reîntoarcerea sa a fost neașteptată, Shackleton-Squeak nu și-a uitat noii prieteni care au găzduit-o timp de câteva luni. Familia a păstrat legătura cu proprietarii originali.
În plus, pisica i-a recunoscut pe foștii ei stăpâni atunci când aceștia s-au dus să o viziteze. Din păcate, pisica a murit pentru a doua oară în 2023, iar de data aceasta, ”toată lumea este destul de sigură de asta”.
Sursă foto: Courtesy of Michael Hutchinson/The Guardian
Vezi și O pisică cu patru urechi, un miracol genetic adorabil, a fost salvată de un adăpost pentru animale!