Muncitorul simplu de pe șantier care a aflat, după 40 de ani, că este „mai celebru în lume decât Elvis Presley”. Bizara poveste a lui Sixto Rodriguez, cunoscut drept „Sugar Man”

Sixto Rodriguez s-a născut pe 10 iulie 1942, în Detroit, Michigan, într-o familie cu origini modeste. Era al șaselea fiu al unei familii mixte, cu un tată mexican și o mamă de origine amerindiană. Crescând în cartierele muncitorești ale Detroitului, Rodriguez a fost expus de timpuriu la viața grea a clasei muncitoare, o experiență care i-a marcat profund versurile și stilul muzical. În anii 1960, Detroitul era un oraș cunoscut pentru scenele muzicale în plină efervescență, în special pentru soul și R&B, dar Rodriguez s-a remarcat prin abordarea sa unică a muzicii folk-rock, cu accente politice și sociale.

Primul său single, I’ll Slip Away, a fost lansat în 1967, în plin apogeu al mișcării contraculturale. Deși melodia avea un mesaj optimist despre depășirea adversităților, ea nu a reușit să atragă atenția publicului larg. Aceasta a fost doar prima dintr-o serie de dezamăgiri pentru Sixto Rodriguez, care, în ciuda talentului său evident, nu a reușit să se impună pe scena muzicală americană.

Albumele care au rămas necunoscute în SUA

În 1970, Rodriguez a semnat un contract cu Sussex Records, o casă de discuri care spera să profite de talentul său liric și muzical. Sub această casă de discuri, Rodriguez a înregistrat două albume: Cold Fact (1970) și Coming From Reality (1971). Aceste albume sunt considerate astăzi pietre de temelie ale muzicii folk-rock, cu versuri care denunță nedreptățile sociale și politice ale vremii. Melodii precum „This is Not a Song, It’s an Outburst: Or, The Establishment Blues” au devenit emblematice pentru abordarea sa frontală și neîndurătoare asupra problemelor sociale. În această piesă, Rodriguez critică vehement corupția politică și degradarea socială: „Garbage ain’t collected, women ain’t protected / Politicians using, people they’re abusing / The mafia’s getting bigger, like pollution in the river / And you tell me that this is where it’s at.”

Cu toate acestea, albumele nu au avut succesul scontat în Statele Unite. Publicul american nu era pregătit sau nu era interesat de stilul și mesajele lui Sixto Rodriguez. Într-o perioadă în care artiști precum Bob Dylan sau Simon & Garfunkel dominau scena folk, Rodriguez nu a reușit să se facă remarcat. În fața acestor eșecuri comerciale, Rodriguez a decis să abandoneze industria muzicală și să se întoarcă la o viață simplă, muncind ca muncitor pe șantier în Detroit.

Se spală în Ajun de Crăciun, pe 24 decembrie? Zilele în care nu sunt interzise treburile casnice

Rezultate Loto 22 decembrie 2024: Numerele câștigătoare la Loto 6/49, Joker și Noroc

Sixto Rodriguez, în tinerețe, pe vremea când încă spera să cucerească America cu muzica sa.

Ascensiunea neașteptată pe alte continente

În mod paradoxal, în timp ce Rodriguez lucra anonim în Detroit, muzica sa a început să capete o popularitate extraordinară în locuri îndepărtate precum Australia, Noua Zeelandă, Rhodesia (astăzi Zimbabwe) și, în special, Africa de Sud. În Africa de Sud, albumele sale au devenit simboluri ale mișcării de protest împotriva apartheidului. Cântecele sale despre opresiune și nedreptate socială au rezonat profund cu publicul sud-african, care l-a adoptat pe Rodriguez ca pe un simbol al luptei lor pentru libertate.

Un album compilație intitulat At His Best a fost lansat în Africa de Sud și a devenit platină. Muzica sa era omniprezentă în casele sud-africanilor și a fost folosită pe scară largă în protestele împotriva regimului de apartheid. Totuși, din cauza izolării internaționale a Africii de Sud și a lipsei de comunicare între continente, Rodriguez nu avea nicio idee despre succesul său. În mod ironic, în timp ce în Statele Unite muzica sa era aproape necunoscută, în Africa de Sud el era considerat „mai celebru decât Elvis Presley”.

Mitul și misterul dispariției lui Rodriguez

Pe măsură ce popularitatea sa a crescut în Africa de Sud, au început să apară zvonuri despre moartea sa. Unele dintre acestea erau de-a dreptul macabre, sugerând că Rodriguez s-ar fi sinucis pe scenă, electrocutându-se sau dându-și foc. Aceste zvonuri, deși complet false, au contribuit la crearea unei aure de mister în jurul său, consolidându-i statutul de legendă.

În 1997, doi fani devotați din Africa de Sud, Stephen „Sugar” Segerman și jurnalistul Craig Bartholomew Strydom, au decis să afle adevărul despre Rodriguez. Aceștia au lansat o campanie intensă pentru a-l găsi, folosind mijloace limitate, dar determinarea lor a dat roade. În cele din urmă, prin intermediul uneia dintre fiicele sale, au reușit să afle că Rodriguez era viu și trăia în Detroit. Descoperirea lor a fost un șoc pentru toată lumea, inclusiv pentru Rodriguez, care nu avea nicio idee despre impactul muzicii sale în Africa de Sud.

Sixto Rodriguez, cunoscut și ca „Sugar Man”, în unele dintre puținele concerte din tinerețe, pe când era în pragul celebrității pe continente pe care avea să le „descopere” abia după 40 de ani de anonimat în propria sa țară.

Revenirea triumfală și recunoașterea internațională

După ce a fost redescoperit, Rodriguez a revenit în atenția publicului internațional. A început să susțină concerte în Africa de Sud, unde a fost întâmpinat ca un erou. Stadioanele erau pline de fani care nu puteau să creadă că artistul despre care se credea că a murit era, de fapt, în viață și gata să cânte pentru ei. Pentru mulți, aceste concerte au fost momente emoționante, în care mitul și realitatea s-au împletit într-un mod unic.

În 2012, povestea lui Rodriguez a fost transformată într-un documentar intitulat Searching for Sugar Man, regizat de suedezul Malik Bendjelloul. Filmul a fost un succes imens, câștigând premiul Oscar pentru cel mai bun documentar și readucându-l pe Rodriguez în lumina reflectoarelor. Criticul de film Roger Ebert a descris finalul documentarului ca fiind „miraculos și inspirator”, afirmând că este un film pe care „trebuie să-l vezi”.

Sixto Rodriguez, într-unul dintre marile concerte din Africa de Sud, unde era o legendă — de data aceasta, una vie.

Reflecții asupra unei vieți trăite în umbra celebrității

Deși Searching for Sugar Man i-a adus lui Rodriguez o nouă apreciere internațională, el a rămas modest și rezervat în ceea ce privește succesul său tardiv. Într-un interviu din 2009, Rodriguez a declarat: „Toată viața mea nu am renunțat niciodată la muzică și, deși a fost multă dezamăgire pentru unii că succesul comercial nu a venit, pentru mine nu a fost niciodată o dezamăgire. Sunt un om bătrân acum și aparțin vechiului secol. Au trecut 40 de ani de când am făcut acele înregistrări. Faptul că muzica a supraviețuit și că cineva încă îi pasă de ea, mă copleșește.”

În ciuda faptului că nu a beneficiat financiar de pe urma succesului său inițial, Rodriguez nu a avut regrete. El a văzut muzica sa ca pe o expresie autentică a realității sale și a ales să rămână fidel rădăcinilor sale. „Povestea mea nu este una de la sărăcie la bogăție”, a spus el. „Este de la sărăcie la sărăcie și sunt fericit cu asta. În timp ce alții trăiesc într-o lume artificială, eu simt că trăiesc în lumea reală. Și nimic nu bate realitatea.”

Moștenirea unui artist subapreciat

Sixto Rodriguez a murit la vârsta de 81 de ani, lăsând în urmă o moștenire muzicală care a sfidat timpul și granițele. În anii care au precedat moartea sa, Rodriguez a fost redescoperit și recunoscut ca unul dintre marii artiști ai mișcării contraculturale, un simbol al rezistenței și al autenticității. Muzica sa, cu toate că a fost ignorată inițial în Statele Unite, a avut un impact profund asupra unor generații întregi din alte părți ale lumii.

Povestea lui Rodriguez rămâne un exemplu rar de artist care a trăit în anonimat, dar a devenit o legendă internațională fără să știe. În era informației instantanee și a streaming-ului, o poveste ca a lui Rodriguez este aproape imposibilă. El este dovada vie că muzica, atunci când este autentică și puternică, poate transcende orice obstacol și poate găsi o cale către inimile oamenilor, chiar și după decenii de tăcere. Moștenirea lui Sixto Rodriguez va continua să inspire și să provoace admirație, amintind tuturor de puterea transformatoare a artei.