Cetatea Medievală Sighişoara, disponibilă pentru vizitare printr-un tur virtual panoramic
Cetatea Medievală Sighişoara, una dintre cele mai bine păstrate cetăți din Europa și un important punct de atracție turistică din Transilvania, poate fi acum explorată și prin intermediul unui tur virtual panoramic.
O nouă experiență digitală pentru turiști
Mai exact, primarul municipiului Sighişoara, Ioan Iulian Sîrbu, a anunțat recent că această inovație va fi accesibilă în curând prin intermediul unei aplicații mobile dedicate, Sighisoara City App.
„Avem, pentru prima dată, un tur virtual panoramic al Cetăţii Sighişoara! Acesta va fi disponibil în curând pe site-ul Primăriei şi pe aplicaţia Sighisoara City App. Până atunci, vă invit să vizitaţi Cetatea şi cu ajutorul acestui link”, a transmis primarul Ioan Iulian Sîrbu pe pagina sa de Facebook, citat de Agerpres.
Astfel, prin acest tur virtual, turiștii din întreaga lume vor putea explora principalele obiective turistice din cetatea medievală, considerată cea mai mare cetate medievală locuită fără întrerupere din Europa, și inclusă în patrimoniul UNESCO. E important de mentionat faptul că această inițiativă permite vizitatorilor să admire arhitectura și istoria locului chiar și de la distanță, oferind o alternativă modernă pentru cei care nu pot ajunge fizic la Sighişoara.
O istorie bogată, la un click distanță
Cetatea Sighişoara are o istorie îndelungată, fiind întemeiată în anul 1191 și menționată documentar pentru prima dată în 1280 sub numele de Castrum Sex, iar mai târziu sub termenul german Schespurch (1298). Construită de coloniști germani (sași), cetatea a servit inițial ca punct strategic pentru apărarea vechilor frontiere ale regatului maghiar în secolele XII-XIII.
Mai mult, pe lângă istoria sa medievală, zona Sighişoarei este bogată în vestigii arheologice care datează din epoca bronzului, perioada dacică și perioada romană. Aceste descoperiri, precum urmele unei fortificații dacice pe Dealul Turcului sau cele ale unei fortificații romane pe platoul Podmoale, evidențiază o continuitate a locuirii în această regiune de-a lungul veacurilor.
Așadar, lansarea acestui tur virtual panoramic reprezintă o modalitate inovatoare de a promova și valorifica patrimoniul cultural al Sighişoarei, permițând totodată conservarea și protejarea sa pentru generațiile viitoare. Astfel, turiștii și pasionații de istorie vor avea ocazia să exploreze una dintre cele mai fascinante cetăți medievale din Europa, direct de pe dispozitivele lor electron