Ianis Hagi, făcut praf de scoțieni după ce a ajuns rezervă la Alaves: ”Nu-şi bate capul cu el”
Ianis Hagi este împrumutat la Alaves până la finalul acestei stagiuni, dar nu s-a putut impune la echipă spaniolă. Mijlocașul român trebuie să se întoarcă la Rangers, dar scoțienii au spus cuvinte urâte la adresa decarului naționalei României.
Ce au pus scoțienii despre Ianis Hagi
Mijlocașul român, în vârstă de 25 de ani, trece prin cel mai slab moment la carierei. A venit în Spania, la Alaves, în vara anului trecut, dar nu a reușit să se impună, fiind uitat pe bancă în ultimele patru meciuri. În aceste condiții, este greu de crezut că formația din La Liga îl va păstra și în sezonul viitor.
Ianis Hagi nu a mai jucat de la finalul lunii martie și la finalul campionatului trebuie să se întoarcă la Rangers. Însă, presa scoțiană scrie că nici Glasgow nu-l mai vrea, deși mijlocașul mai are un an de contract cu gruparea de pe Iborox Park. Conform jurnaliştilor scoţieni, fiul lui Gică Hagi a fost trecut deja pe lista de transferuri a clubului, oficialii dorind să îl vândă pe român în vara acestui an.
„Rangers este interesată de el atât cât este şi el interesat de Rangers. Adică deloc. El vrea să rămână în Spania, iar legăturile cu Rangers sunt arse.
El a jucat atât de prost în Spania încât ar face bine să obţină înţelegerea pe care şi-o doreşte. Clement (n.r. Philippe Clement, antrenorul lui Glasgow Rangers) nu-şi bate capul cu el” , au scris jurnaliştii scoţieni.
La ce echipă s-ar putea transfera
Chiar dacă se vorbea că se va întoarce la Rangers din vară pentru ”a da probe”, Ianis Hagi s-ar fi înțeles deja cu noul club. Recent, cei de la All Transfers, mijlocașul îi va călca pe urme tatălui său și va ajunge la Galatasaray.
”Galatasaray SK a ajuns la un acord total pentru a semna cu mijlocașul român Ianis Hagi. Nici o taxă nu a fost dezvăluită încă despre acordul său, dar Rangers se așteaptă ca el să se întoarcă înapoi la Glasgow înainte de a merge la vizita medicală în Turcia”, scrie sursa citată.
- Jucătorul român este cotat la 2.5 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.
Ianis Hagi a jucat în total 841 de minute în tricoul lui Deportivo Alaves în acest sezon, în 24 de meciuri, în toate competiţiile. El a reușit două goluri în Cupa Regelui şi o pasă decisivă în La Liga.
Gică Hagi, atacat pentru că își promovează prea mult fiul
Deși este uitat pe banca de rezerve la Alaves, Gică Hagi își promovează masiv fiul, scoțănd în evidență că Ians este în primii trei jucători din România în acest moment și că evoluează în al doilea cel mai important campionat din lume. Dar, comportamentul său este criticat dur din
Scoția.
Derek Ferguson (56 de ani), fost fotbalist emblematic pentru Rangers, i-a transmis ”Regelui” că ar trebui să tacă și să își lase fiul să ia singur deciziile.
Vezi și: Ianis Hagi a stabilit data nunții. Marele eveniment va avea loc chiar în timpul EURO 2024
”Tot ce știu este că tatăl lui Ianis este extrem de vocal. Chiar și în cazul băiatului meu, uneori mi se spune să îmi închid gura, pentru că cel mai bun lucru este să îți lași copilul să vorbească pe teren.
Am înțeles, Hagi senior vrea tot ce este mai bun pentru băiatul lui, dar uneori cred că este mai bine să stea undeva în spate. Este cariera băiatului, acum are 25 de ani, așa că nu este un tânăr. Este un tânăr matur, așa că lasă-l să ia decizii!”, a spus Derek Ferguson pentru Ibrox News.