26 apr. 2024 | 21:16

Omul de la care vine expresia ”Să moară Cibilan!”. Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la ”întors banii cu lopata” la o baracă în sărăcie lucie

ACTUALITATE
Omul de la care vine expresia ”Să moară Cibilan!”. Ultimul haiduc al Bucureștilor, de la ”întors banii cu lopata” la o baracă în sărăcie lucie

În tumultuoșii ani ’80, când subteranele municipiului București erau stăpânite de figuri controversate și temute, un nume se ridica deasupra tuturor, Cibilan.

Considerat ultimul „haiduc” al Capitalei, acest personaj enigmatic a intrat în legendă, iar blestemul „Să moară Cibilan!” a devenit parte integrantă a vocabularului popular, semn al unei admirații obscure sau al fricii profunde.

Cine este celebrul Cibilan?

Cu siguranță ai auzit, cel puțin o dată până acum, expresia celebră ”Să moară Cibilan!”, care a intrat, de mulți ani, în jargonul bucureștean.

Ei bine, personajul la care face referire faimoasa zicală este cât se poate de real, fiind un contemporan al vremurilor noastre. Cibilan este porecla ”haiducului” Marin Marian, despre care se spune că ar fi unchiul soției prezentatorului TV Dan Capatos, o adevărată legendă a lumii interlope din Capitală.

La mijlocul anilor 80, uriașul de aproape doi metri și-ar fi câștigat reputația prin forță brută și carisma indiscutabilă, luând dreptatea în propriile-i mâini, pentru a-i pedepsi pe cei care nu i-ar fi respectat familia.

Cibilan și-ar fi făcut veacul printre stadioanele și străzile întunecate ale Capitalei, ajungând în spatele gratiilor, din cauza caracterului său violent.

Cibilan 1

 

Iute la mânie, gros la portofel

Lui Cibilan i-a plăcut, de mic, fotbalul, însă nu a urmărit să facă o carieră din asta. Nu s-a omorât prea tare cu școala, în schimb, abia reușind să termine ciclul gimnazial.

Se spune că printre cei cărora le-ar fi aplicat o corecție fizică s-ar fi numărat și interlopii de temut ai Bucureștiului acelor vremuri, precum Cezar, Coco Anghel sau Dan Mutu.

Cibilan a mărturisit, într-un interviu acordat unei publicații celebre din România, motivul pentru care nu și-a dorit să practice boxul, deși aptitudinile sale sportive și condiția fizică i-ar fi permis, cu siguranță, acest lucru.

”Mi-a plăcut strada! Asta îmi mai trebuia, să mă fac şi boxer. Omoram arbitrii şi mă duceam în „vacanţă” după asta!”, a declarat celebrul Cibilan, într-un interviu acordat celor de la Libertatea.

A câștigat 30.000 de lei în urma unui pariu

Forța fizică extraordinară i-a adus beneficii financiare substanțiale, de-a lungul anilor. Cibilan a povestit, la un moment dat, că un pariu neobișnuit l-a îmbogățit cu aproape 30.000 de lei, fiind provocat să pună la pământ un armăsar.

”Prin 1985 am făcut un pariu cu unul. A zis că nu dărâm un cal cu pumnul! I-am dat una în frunte, a căzut calul! Mi-am rupt mâna, dar am câştigat bani de pe urma pariului.

Salariul în România era pe atunci de 1.500 – 2.000 de lei, iar eu umblam cu 20-30.000 de lei în buzunar. O maşină era atunci 70.000 de lei.

Acum primesc 1.000 de lei pe lună, n-am pensie, trebuie să-mi recuperez anii munciţi şi care nu mi-au fost trecuţi în cartea de muncă!”, a completat fostul interlop pentru sursa citată.

În prezent, Marin Marian duce un trai modest. Locuiește în casa părintească din cartierul bucureștean Colentina, despre care vecinii spun că ”e un bordei lângă Bamboo. Zici că e Coliba Unchiului Tom. N-are uşă, şi nici sobă”. Când nu stă pe acasă, păzește stadionul echipei de fotbal Juventus Colentina, ca un bodyguard de elită.

În ciuda temerilor și zvonurilor care îl înconjurau, Cibilan s-a dovedit a fi un om de încredere și un îngrijitor dedicat al terenului de fotbal, protejându-l cu determinare și grijă.

Cibilan 2

I-a murit un copil la botez

În spatele imaginii de interlop și bărbat dur, Marin Marian ascunde o dramă cumplită. Cel cunoscut sub porecla de Cibilan a recunoscut care a fost cel mai dificil moment al vieții sale, cel în care a simțit că ar fi fost blestemat de rivali.

Fostul interlop și-a pierdut unul dintre copii, chiar în ziua în care micuțul urma să fie creștinat în Biserică, în fața lui Dumnezeu. Bebelușul și-a dat obștescul sfârșit în propriul cărucior, lăsând un gol imposibil de umplut în inima familiei sale.

Mai mult de atât, în cele trei săptămâni care au urmat după botez, părintele și nașul pruncului și-ar fi găsit, și ei, sfârșitul în circumstanțe bizare.

Ultimul haiduc din București

Portretul său halucinant și spumos este completat de cei care îl cunosc din apropiere, iar contribuția sa la cartea despre borfașii Bucureștiului, „Cezar, regele pușcăriilor”, îl aduce în prim-planul atenției publicului, sub numele de Marin Marian.

Cibilan rămâne, în continuare, un personaj copleșitor în peisajul urban al Capitalei, acționând cu dârzenie și determinare în fața adversităților și nedreptății.

Cu toate că a trăit într-o lume marcată de violență și corupție, Cibilan s-a delimitat de mafioții vremii și a rămas respectat de toți cei din jurul său.

A luptat împotriva injustiției și a abuzurilor, iar amprenta sa în memoria colectivă a orașului rămâne puternică și de neuitat. Astăzi, el își petrece zilele într-o baracă modestă de la stadionul din Colentina, amintindu-și de vremurile în care era cunoscut drept ultimul haiduc al Bucureștilor

Sursă foto: Vlad Chirea/Libertatea