28 mart. 2024 | 14:40

Liber la distracție. Dani Alves, petrecere de pomină după ce a ieșit din închisoare. Cine i-a plătit, de fapt, cauțiunea

SPORT
Liber la distracție. Dani Alves, petrecere de pomină după ce a ieșit din închisoare. Cine i-a plătit, de fapt, cauțiunea
Dani Alves. Foto: Profimedia

Dani Alves a fost condamnat în primă instanță la patru ani și jumătate de închisoare, pentru viol. Brazilianul a fost eliberat din închisoare după ce a plătit o cauțiune de un milion de euro, iar la câteva ore după ce a părăsit penitenciarul el a dat o petrecere de pomină în vila sa de cinci milioane de euro.

Dani Alves, petrecere pentru tatăl său

Dani Alves (40 de ani) a ieșit din închisoare după 14 luni și cinci zile, după ce a plătit cauțiunea de un milion de euro stabilită de justiția spaniolă. Fostul star al Barcelonei va fi liber cât timp se judecă apelul în cazul său. La câteva ore după ce a ajuns acasă, el a organizat o mare petrecere, dar nu pentru că a fost eliberat. Motivul a fost altul.

Fostul fotbalist l-a sărbătorit pe tatăl său cu ocazia zilei aniversare, iar mai mulți invitați au dezvăluit că petrecerea la care au participat prieteni de familie, dar și câțiva prieteni ai lui Dani Alves, a durat până la cinci dimineața, potrivit Marca.

liber la disttacție. Dani Alves, petrecere de pomină după ce a ieșit din închisoare. Cine i-a plătit, de fapt, cauțiunea

Dani Alves. Foto: Instagram

”Invitații au venit noaptea târziu acasă la Dani Alves, în momentul în care nu mai erau jurnaliști și au sărbătorit ziua de naștere a lui Domingos Alves Da Silva”, a spus un reporter din partea emisiunii „This is Life”.

Cine i-a plătit cauțiunea lui Dani Alves

Inițial, s-a zvonit că suma uriașă de un milion de euro a fost plătită de căpitanul Braziliei, Neymar, însă tatăl acestuia a dezmințit informația. Apoi, alt fotbalist, Memphis Depay, a anunțat că nu el a plătit cauțiunea brazilianului. Până la urmă, presa spaniolă a aflat cine a achitat banii pentru Dani Alves.

Nu o singură persoană a plătit cauțiunea, de fapt, ci un grup de prieteni ai fostului star al Barcelonei. La chetă a contribuit și un fotbalist încă aflat în activitate, deși identitatea sa încă nu e cunoscută, notează La Vanguardia.

Vezi și: Barcelona, decizie radicală după ce Dani Alves a fost condamnat la închisoare. Ce a făcut clubul catalan

Imediat după eliberare, cel mai titrat fotbalist brazilian din istorie s-a refugiat la proprietatea sa evaluată la cinci milioane de euro, aflată în Esplugues de Llobregat, o zonă exclusivistă din Barcelona.

Dani Alves, părăsit de soție

La sosirea acasă, dani Alves a avut parte de o surpriză neplăcută. Soția sa, modelul Joana Sanz, și-a luat lucrurile și s-a mutat luni din casa pe care a împărțit-o cu fotbalistul. Aceasta nu a depus actele pentru divorț, dar nici nu mai vrea să continue mariajul cu fostul fotbalist.

Vezi și: Mărturie dură a victimei lui Dani Alves. Ce a spus cea care l-a acuzat de agresiune sexuală: ”A început să mă pălmuiască”

Joana Sanz a fost unul dintre martorii care au depus mărturie în procesul lui Dani Alves. Aceasta a povestit judecătorilor detalii despre noaptea în care soțul ei e acuzat că a violat o tânără într-un club din Barcelona. Modelul de 31 de ani a mai afirmat că brazilianul era atât de beat atunci când a ajuns acasă încât nu au putut purta o discuție.

Cu o experiență considerabilă în domenii precum sport și actualitate, Betrice Dumitru s-a alăturat echipei noastre în anul 2021. A absolvit Facutatea de Jurnalism și mai multe cursuri pentru ... vezi toate articolele