20 mart. 2024 | 11:11

Șansă uriașă pentru Simona Halep! Ce se va întâmpla cu românca după primul meci disputat la 569 de zile de precedentul

SPORT
Șansă uriașă pentru Simona Halep! Ce se va întâmpla cu românca după primul meci disputat la 569 de zile de precedentul
Simona Halep / Foto: Profimedia

Simona Halep (32 de ani) nu a ratat nicio ocazie de a reveni în circuitul WTA, după decizia favorabilă de la TAS.

Simona Halep, probleme medicale la WTA Miami

Sportiva din Constanța a acceptat pe loc wild card-ul de la WTA Miami, conștientă că doar prin meciuri oficiale își poate recupera forma de altă dată, chiar dacă în America nu era suprafața ei de joc favorită.

Dubla câștigătoare de Grand Slam, Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019), a apărut într-o ținută specială la primul ei meci disputat la 569 de zile distanță de precedentul. Simona a intrat pe teren îmbrăcată într-o bluză galbenă, cu o fustiță albastră și cu geanta ei de joc, complet roșie.

Simona a pierdut meciul cu Paula Badosa, după trei seturi, 6-1, 4-6, 3-6, dar miza româncei a fost cu totul alta. Halep a intrat pe teren cu gândul de a câștiga, dar mai mult pentru a vedea la ce nivel se află în acest moment. Deși a acuzat câteva probleme musculare, mai ales la umărul drept, motiv pemtru care a solicitat un time-out medical pe finalul setului secund, Halep a terminat bine meciul cu jucătoarea din Spania, iar acum privește cu optimism spre viitor.

Charleston, următorul turneu pentru Halep? Va juca și în Billie Jean King Cup

Viitorul sună bine pentru Simona Halep, mai ales că în curând va începe sezonul pe zgură, suprafața pe care aceasta se simte extraordinar. Sportiva din Constanța ar putea lua startul la turneul de la Charleston, competiție de 500 de puncte, care se va desfășura în perioada 1 – 7 aprilie, potrivit Eurosport, dar pentru asta are nevoie de un wild card.

Ar fi un nou turneu ”de pregătire” pentru Simona, deoarece după aceea vor veni și ”oficialele”.

Simona Halep va face parte din echipa națională a României, care se va duela cu Ucraina, în Billie Jean King Cup, în perioada 12-13 aprilie, meci în care ucraineni sunt gazde, dar care va fi organizat în Statele Unite ale Americii.

Apoi, pe Simona Halep o pot aștepta trei turnee: Stuttgart, 15 – 21 aprilie, Madrid Open, 23 aprilie – 5 mai, și Roma, 7 – 19 mai.

Începutul verii o poate găsi pe ”Simo” pe zgura de la Roland Garros, 26 mai – 9 iunie, competiție pe care a cucerit-o în 2018.

Vezi și: Simona Halep, revenire spectaculoasă după suspendare. Cum a apărut pe teren la Miami FOTO

”Nu sunt o trișoare!”. Simona Halep, reacție tranșantă după atacul Carolinei Wozniacki: ”Să citească mai bine”

Doar pentru că a luat startul la acest turneu american, Simona Halep a avut asigurat un cec în valoare de 23.250 de dolari, precum și 10 puncte WTA.

Dacă ar fi trecut de Badosa și ar fi evoluat și în turul doi, atunci sportiva din Constanța ar fi avut parte de un ”premiu” mai consistent: 35 de puncte și 34.500 de dolari. WTA 1000 Miami este un turneu care are premii în valoare de 8.770.840 de dolari.

Prezența româncei pe tabloul principal de la WTA Miami a produs însă și discuții în interiorul sportului-alb. Caroline Wozniacki (33 de ani) a reclamat ajutorul primit de Halep, despre care a spus că ”n-a fost iertată, ci a primit o reducere a pedepsei”.

„În primul rând, întotdeauna mi-a plăcut Simona. Am avut întotdeauna o relație bună.

Am fost foarte deschisă în trecut în legătură cu ceea ce simt despre dopaj. Cred că părerea mea despre dopaj este aceeași. Întotdeauna mi-am dorit un sport curat, corect pentru toată lumea.

Din nou, nu mă refer direct la Simona, dar dacă cineva trișează intenționat, dacă cineva a fost depistat pozitiv la dopaj…”, a spus daneza, la conferința de presă care a urmat primei ei victorii de la Miami, 6-1, 6-4 cu Clara Burel.

Wozniacki, despre Halep: ”Ar trebui să muncești ca să urci. Nu trebuie wild card”

Wozniacki și-a continuat tirada la adresa organizatorilor turneului american, dar a mai trimis ”săgeți” și spre Halep.

”Înțeleg de ce un turneu vrea să aibă o mare vedetă la start, dar cred că nu este o critică la adresa nimănui. Este convingerea mea personală prin care cred că oamenii ar trebui să nu primească wild card-uri după perioada de suspendare pentru dopaj.

Dacă vrei să te întorci, și a fost o greșeală, înțeleg, dar ar trebui să muncești pentru a urca. Este evident că situația Simonei s-a prelungit de mult timp. I s-a redus suspendarea. Nu a fost o iertare, ci o reducere a pedepsei. Acum nu a mai jucat pentru o vreme și se va întoarce.

Din nou, sper doar la un sport curat. Asta este tot ce îmi doresc. Vreau să existe modele bune pentru tânăra generație.
Este un sport în care sunt mulți bani, multă competitivitate, mulți concurenți.

Îmi doresc o luptă corectă”, a continuat Wozniacki, pe un ton dur.

Cu o experiență considerabilă în domenii precum sport și actualitate, Betrice Dumitru s-a alăturat echipei noastre în anul 2021. A absolvit Facutatea de Jurnalism și mai multe cursuri pentru ... vezi toate articolele