Condiția lui Ion Țiriac pentru a investi la Dinamo: ”Dacă fac asta, mâine le dau banii”
În spațiul public a apărut, recent, varianta unui proiect pentru Dinamo cu Mircea Lucescu și Ion Țiriac în prim plan. Miliardarul a vorbit din nou despre implicarea la echipa din Ștefan cel Mare și a spus care e condiția pentru a o susține financiar.
Ce condiție pune Ion Țiriac pentru a se implica la Dinamo
Ion Țiriac (84 de ani) este recunoscut ca un simpatizant al echipei Dinamo, iar în ultima perioadă s-a speculat de multe ori că acesta ar putea investi la formația alb-roșie. La sfârșitul anului trecut, omul de afacri spunea că este gata să vină la trupa din Ștefan cel Mare doar alături de Mircea Lucescu.
”Il Luce” este liber de contract din luna octombrie 2023, atunci când a demisionat de la Dinamo Kiev și a fost de câteva ori în cantonamentul ”câinilor” pentru a-i încuraja înaintea unor meciuri importante. Și imediat a început să se discute că acesta se va implica la echipa sa de suflet.
Întrebat din nou dacă va prelua echipa din Ștefan cel Mare, Ion Țiriac a dezvăluit care este planul pentru care e dispus să vină cu banii la Dinamo.
”Nu sunt domnul Șucu, nu mă pricep la fotbal! Dacă ar fi de băgat bani într-o echipă de fotbal și dacă aș avea în spate un om care a fost acolo ca Hagi, ca Lucescu, ca ăștia, da… (…)
Cu plăcere dau bani, dar ce să facă cu ei? Pentru ce să bag bani la Dinamo? Dacă Dinamo îmi face o școală de copii, cu o mie de copii la școală și-mi arată unde se antrenează, mâine le dau banii! Asta mă interesează. Copii, copii, copii, copii. Să aibă ce n-am avut eu!”, a declarat Ion Țiriac, potrivit GSP.
Ion Țiriac, proiect gigant în România
Ion Țiriac a anunțat că va consytui un complex sportiv grandios în Otopeni. Miliardarul vrea să facă o academie de tenis, o sală de sport, un stadion de tenis, un bazin de înot și o sală pentru gimnastică. Întregul se va numi Țiriac City.
”Am avansat destul de mult cu sala. Anul acest vine tenisul înapoi în București. Reimportăm un turneu de ATP. Trebuie să fac un stadion aici, peste drum, minimum pentru ATP 250, de 5.000 de locuri. În București nu e o sală, nu e nimic.
Fără să dau foarte multe detalii, un turneu ATP nu se poate juca în sală. O să facem și o sală aici, peste drum, cu drum și tot ce trebuie pentru o sală de 10-12.000 de locuri. Pentru concerte, expoziții, trebuie 15.000 de locuri. Știu cât costă, dar nu întrebați, pentru că o să cădeți din picioare. Se poate face”, spunea Ion Țiriac la începutul anului.
- Cu o avere estimată la 1,75 miliarde de euro, Ion Țiriac a devenit primul miliardar al României, în 2007.