Marius Șumudică s-a despărțit de Gaziantep. Clubul a făcut anunțul oficial
Marius Șumudică a ales să se despartă de la Gaziantep, iar ruptura a fost anunțată, oficial, de turci. Tehnicianul român a acuzat că unii jucători nu-l mai vor pe bancă. Ce a anunțat clubul turc.
Ce le-a spus Marius Șumudică șefilor clubului
Cu zece etape înaintea finalului sezonului din Turcia, Gaziantep ocupă poziția a 18-a, cu 28 de puncte, la o lungime în urma celor de la Karagumruk, formația aflată pe 16, primul loc deasupra ”liniei roșii”. După eșecul din deplasare cu Antalyaspor, Marius Șumudică a decis să părăsească clubul turc.
Marius Șumudică se afla pe banca lui Gaziantep din luna septembrie a anului 2023. Antrenorul român și șefii clubului au discutat încă de miercuri dimineața despre condițiile despărțitii, iar, în cele din urmă, s-a ajuns la un consens. Plecarea s-ar fi produs la solicitarea tehnicianului.
”Consiliul Director al clubului nostru s-a întâlnit astăzi cu Marius Șumudică să discute problemele de pe ordinea de zi.
Ca urmare a unui schimb reciproc de idei, Marius Șumudică a prezentat ideea că o schimbare ar fi potrivită pentru echipă, grație iubirii și respectului pe care le poartă clubului și orașului nostru. Ca atare, s-a ajuns la un consens cu Consiliul Director în această privință.
Am dori să-i mulțumim antrenorului și echipei lui valoroase pentru contribuția lor și îi dorim succes în carieră”, se arată în comunicatul remis de clubul Gaziantep.
27 de meciuri a adunat Șumudică pe banca lui Gaziantep, în al doilea mandat și a înregistrat 10 victorii, șase remize și 11 înfrângeri.
Oameni în vestiar care nu l-au mai vrut pe Marius Șumudică
În urmă cu o zi de plecare lui Marius Șumudică, presa din Turcia a scris că antrenorul român o va părăsi pe Gaziantep, deoarece unii jucători nu-l mai vor pe bancă.
”Mâine îmi voi face bagajele și voi pleca. Starea mea de sănătate s-a deteriorat, m-am îmbolnăvit aici. Nu suntem o echipă rea, dar sunt jucători care nu mă vor și nu joacă. Există bisericuțe în vestiar. Trebuie să schimb echipa”, nota Gaziantep Doğuş Gazetesi pe data de 5 martie.
În lotul echipei Gaziantep se află patru jucători români, portarul Florin Niţă, mijlocaşii Alexandru Maxim, Deian Sorescu şi atacantul Denis Drăguş, dar şi brazilianul Junior Morais, fost jucător în campionatul României.
La un pas de demitere în luna februarie
În luna februarie, Consiliul de Administrație al clubului s-a reunit într-o ședință de urgență și a decis, cu 7-6 la vot, să-l demită pe Marius Șumudică. Dar a fost salvat de unii dintre jucători, care au pledat pentru el și a contat și faptul că tehnicianul ar fi promis că va menține echipa în prima ligă a Turciei.
Vezi și: Lovitura colosală dată de Marius Șumudică la tribunal. A luat aproape jumătate de milion de euro
Marius Şumudică a antrenat trei echipe din Turcia. În stagiunea 2017-2018 a fost la Kayserispor, între 2019 şi 2021 a pregătit-o pe Gaziantep, iar tot în 2021 a fost o perioadă la Rizespor.