29 feb. 2024 | 15:26

Paul Pogba, pedeapsă maximă după ce a fost prins dopat. Ce se va întampla cu cariera lui

SPORT
Paul Pogba, pedeapsă maximă după ce a fost prins dopat. Ce se va întampla cu cariera lui
Paul Pogba, suspendat pentru dopaj. Foto: Profimedia

Pedeapsa primită pentru un test pozitiv pentru testosteron, în urma unui control antidoping, poate însemna finalul carierei lui Paul Pogba. Francezul a primit pedeapsa maximă. Câți ani va trebui să stea departe de terenul de fotbal.

Câți ani a fost suspendat Paul Pogba

Veste de coșmar pentru Paul Pogba, care se pregătește să spună adio carierei de jucător, după ce a aflat că a primit o suspendare uriașă pentru dopaj. El a fost testat pozitiv pentru testosteron la jocul Udinese – Juventus, de pe 20 august 2023.

Paul Pogba a fost suspendat timp de patru ani pentru dopaj, conform italienilor  de la ”La Repubblica”. Pedeapsa ar putea să însemne finalul de carieră pentru jucătorul lui Juventus, deoarece nu va mai putea să joace până în anul 2028. Mijlocașul va împlini 31 de ani pe 15 martie, astfel că va avea aproape 35 de ani în momentul în care îi va expira interdicția.

Paul Pogba, pedeapsa maximă după ce a fost prins dopat. Ce se va întampla cu cariera lui

Paul Pogba, Juventus Torino. Foto: Profimedia

Cum s-a apărat Paul Pogba la proces

Procuratura nu a crezut versiunea de apărare prezentată de fotbalistul francez, care câștiga Cupa Mondială cu Franța în 2018. Pogba și avocații lui nu au reușit să-i convingă pe judecători că jucătorul a ingerat accidental testosteron. Mijlocașul are opțiunea apelului la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).

Testosteronul, hormonul cu care Pogba a fost depistat în doze anormal de mari, este interzis sportivilor, fiind inclus pe lista substanțelor interzise de Agenția Mondială Anti-Doping (WADA).

Vezi și: Un campion mondial a fost suspendat doi ani pentru dopaj. Cum s-a apărat jucătorul din naționala „pumelor”

Fotbalistul a luat testosteron fără să anunțe staff-ul medical al lui Juventus, iar torinezii au luat decizia să îi suspende salariul de zece milioane de euro la scurt timp după ce a fost depistat pozitiv. Din luna august până la aflarea deciziei Tribunalului Național Antidoping din Italia jucătorul a primit un salariu minim sindical de doar 2.000 de euro pe lună.

”Am îmbătrânit zece ani în șapte luni”

Întrebat recent despre situația sa, Paul Pogba a recunoscut că i-a fost extrem de greu să treacă peste toate accidentările suferite în ultima perioadă. El are doar 12 meciuri la Juventus după revenirea din vara lui 2022, în urma unui sezon presărat cu accidentări.

Aceste ultime luni m-au făcut să cresc enorm, m-au făcut să înțeleg multe lucruri despre viață. Am îmbătrânit zece ani! Am îmbătrânit zece ani în șapte luni. Sunt un credincios, așa că acestea sunt etape și teste.

Teste care m-au făcut să cresc, m-am maturizat și am învățat multe despre viață. Am învățat care sunt lucrurile importante. Deci, le-am luat foarte pozitiv și au fost ca un impuls pentru mine.

Vezi și: Lance Armstrong, dezvăluiri uimitoare. Cum s-a dopat fără să nu fie prins niciodată

Capul, mentalul, controlează totul. Când nu ești bine psihic, corpul cedează. Cred că la baza tuturor acestor accidentări pe care le-am suferit a fost mentalul meu. Eram stresat, corpul meu era încordat”, a spus Paul Pogba, într-un interviu.

Paul Pogba a fost protagonistul unei mutări record în 2016. El era transferat de Jose Mourinho la Manchester United pentru 105 milioane de euro.

Cu o experiență considerabilă în domenii precum sport și actualitate, Betrice Dumitru s-a alăturat echipei noastre în anul 2021. A absolvit Facutatea de Jurnalism și mai multe cursuri pentru ... vezi toate articolele