29 ian. 2024 | 12:16

Radu Drăgușin, în fața unui moment important la Tottenham. Ce au scris englezii despre fundașul român

SPORT
Radu Drăgușin, în fața unui moment important la Tottenham. Ce au scris englezii despre fundașul român

Radu Drăgușin, fundașul central în vârstă de 21 de ani, a fost transferat de Tottenham Hotspur în această iarnă. Internaținalul român a bifat doar 11 minute în tricoul echipei londoneze, iar presa din Anglia scrie despre dilema Drăgușin, aflat în fața unui moment important.

Ce se va întâmpla cu Radu Drăgușin

Radu Drăgușin a trecut de la Genoa la Tottenham contra sumei de 31 de milioane de euro și, astfel, a devenit cel mai scump fotbalist din țara noastră, în topul all-time. Fundașul a avut pe masă și o ofertă de la Bayern Munchen, dar a ales Premier League pentru că a fost visul său să joace în campionatul Angliei.

Radu Drăgușin a avut șansa unui debut rapid la Tottenham, fiind trimis pe teren în remiza cu Manchester United (2-2), practic după primul antrenament efectuat sub comanda lui Postecoglou. El a bifat 11 minute pe teren, în timp ce în duelul cu Manchester City din Cupa Angliei a fost rezervă neutilizată.

Englezii scriu despre dilema Radu Drăgușin și estimează că, în această săptămână, el se va afla în fața unui moment important. Cel al debutului în primul „11“, chiar în fața propriilor suporteri, asta deoarece Tottenham va juca două meciuri în decurs de trei zile, în Premier League.  În prima partidă va primi vizita lui Brentford și apoi urmează deplasarea cu Everton. De aceea, jurnaliștii cred că antrenorul Ange Postecoglou îl va titulariza pe Radu Drăgușin măcar într-unul din aceste meciuri.

Radu Drăgușin, în fața unui moment important la Tottenham. Ce au scris englezii despre fundașul român

Radu Drăgușin / Foto: Instagram-@radudragusin5

”Ange Postecoglou a dezvăluit planul pentru defensiva lui Tottenham, după dilema în privința lui Drăgușin. Romero și Van de Ven abia au revenit după accidentări, una de lungă durată în cazul olandezului, iar Postecoglou se gândește să-i menajeze în această săptămână și să-i dea șansa debutului din postura de titular lui Radu Drăgușin.

Cu două meciuri într-un interval scurt, lucru care nu prea i s-a întâmplat lui Tottenham în ultima vreme, Postecoglou va avea grijă de prospețimea jucătorilor, iar asta va fi șansa lui Drăgușin”, au notat jurnaliștii de la Football London.

După 21 de etape, Tottenham ocupă locul 5 cu 40 de puncte. Lider e Liverpool cu 48 de puncte. Obiectivul pricipal al londonezilor este calificarea în viitorul sezon al Ligii Campionilor printr-o clasare în Top 4.

Cine e cea mai faimoasă persoană din agenda lui Radu Drăgușin

Întrebat ”Cine e cea mai faimoasă persoană din agenda ta?”, Radu Drăgușin și-a uimit colegii cu răspunsul său: ”Probabil Cristiano Ronaldo”. Internaționalul român a împărțit vestiarul cu Cristiano Ronaldo, în perioada în care a evoluat la prima echipă a lui Juventus, în mandatul lui Andrea Pirlo.

Citește și: Florin Manea a dezvăluit câte milioane de euro a încasat după transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham. Suma e uriașă

În anul 2021, într-un interviu, Radu Drăgușin a vorbit despre starul portughez, despre care a spus că toată lumea îl respecta, dar nu se uita niciodată de sus la colegii lui. ”Nu era deloc un tip de neatins”. Pentru jucătorul român, CR7 a fost un model de urmat, acesta fiind și cel care l-a ajutat să aibă un fizic impresionant la cei 21 de ani ai săi.

Ce bonus uriaș a primit Radu Drăgușin la semnătură

Fundașul român are contract de cinci ani și jumătate cu Tottenham, iar salariul este de 50.000 de euro pe săptămână. În plus, acesta primește o primă de 6.000 de euro pentru fiecare meci în care joacă, indiferent de minutele bifate și s-a ales și cu un bonusn consistent la semnătură.

Citește și: Radu Drăgușin și momentul delicat prin care a trecut când avea 9 ani. ”Vreau doar ca băiatul meu să fie fericit”

Radu Drășușin a încasat 1,5 milioane de euro, astfel că fundașul  are asigurați aproape 15 milioane de euro în perioada în care are contract cu Tottenham.

Cu o experiență considerabilă în domenii precum sport și actualitate, Betrice Dumitru s-a alăturat echipei noastre în anul 2021. A absolvit Facutatea de Jurnalism și mai multe cursuri pentru ... vezi toate articolele