15 ian. 2024 | 09:56

Facebook, acest „sat fără câini”. Deepfake-urile, la ele acasă pe rețeaua de socializare, cum va afecta alegerile

ACTUALITATE
Facebook, acest „sat fără câini”. Deepfake-urile, la ele acasă pe rețeaua de socializare, cum va afecta alegerile

Conform cercetărilor efectuate de compania de comunicare Fenimore Harper, Facebook a fost inundat cu reclame false ce prezintă un deepfake al lui Rishi Sunak, înaintea alegerilor generale din Marea Britanie, așteptate să aibă loc în acest an.

Vezi și: Fraudă pe Facebook. Ce trebuie să faci dacă primești astfel de mesaje sau dacă au fost trimise de pe contul tău

Facebook, platforma de socializare ideală pentru deepfake electoral

Compania a descoperit 143 de reclame diferite ce păreau a fi cu Prim-ministrul Regatului Unit pe rețeaua de socializare, numai în luna trecută, și crede că reclamele ar fi putut ajunge, în tot acest timp, la mai bine de 400.000 de oameni.

Totodată, s-a menționat că finanțarea pentru aceste reclame provine din 23 de țări, inclusiv Turcia, Malaysia, Filipine și Statele Unite, iar suma colectivă cheltuită pentru promovarea lor între 8 decembrie 2023 și 8 ianuarie 2024 ar fi fost de 16.500 de dolari.

Potrivit The Guardian, una dintre reclamele false prezenta o știre de la BBC în care Sunak spunea că guvernul britanic a decis să investească într-o aplicație de piață de valori lansată de Elon Musk. Acest clip ar fi dus ulterior către o pagină falsă de știri BBC care promova o înșelătorie.

Videoclipul, înglobat în site-ul Fenimore Harper, pare destul de realist dacă privitorul nu se uită prea atent la mișcarea gurilor oamenilor când vorbesc. Cineva care nu știe ce sunt deepfake-urile ar putea fi ușor înșelat.

Vezi și: Cum vezi dacă ți-a intrat cineva pe contul de Facebook

Cum se apără Meta, chiar dacă este degeaba

Compania afirmă că aceasta este „prima promovare plătită extinsă a unui videoclip deepfake a unei figuri politice britanice”

Cu toate acestea, Meta, compania-mamă a Facebook, se confruntă de multă vreme cu dezinformarea electorală pe site-urile și aplicațiile sale.

Un purtător de cuvânt a declarat pentru The Guardian că „cea mai mare parte” a reclamelor au fost dezactivate înainte ca raportul Fenimore Harper să fie publicat.

Meta a anunțat, de asemenea, la sfârșitul anului trecut, că va cere advertiserilor să dezvăluie dacă reclamele pe care le depun au fost modificate digital în cazul în care au natură politică sau socială.

Vezi și: Gata cu boieria: Facebook va avea reguli noi în Europa. Ce va fi diferit, cum te ajută, la nivel de utilizator

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele