Sute de mii de locuri de muncă disponibile în România. Joburile de care fug românii, cât de mari sunt salariile
În mod regulat, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă publică analize referitoare la piața muncii din România. Așa aflăm că, în medie, în primele 8 luni ale anului trecut, au fost declarate vacante în mod repetat aproximativ 304.371 de locuri de muncă. Apogeul este însă mai grav decât atât, puțin peste 500.000 de poziții care nu s-au putut ocupa într-un moment sau altul.
Din ce în ce mai mulți antreprenori români ajung să apeleze la lucrători din afara statelor Uniunii Europene pentru a-și acoperi necesarul de forță de muncă, în contextul în care aproximativ 60% dintre joburile vacante din 2023 se află pe lista celor care se ocupă foarte greu. În privința domeniilor în care se înregistrează cele mai mari probleme, lista include firmele de curierat și cele de construcții.
Românii nu vor să lucreze, alternativa sunt nepalezii, indienii, vietnamezii
În ultimele zile ale anului trecut, Guvernul a aprobat un contingent de aproximativ 100.000 de lucrători nou-admiși pe piața forței de muncă din țara noastră pentru 2024. Aceasta este o consecință a numărului mare de cereri de eliberare a avizelor de angajare înregistrate în 2023 (eliberarea acestor avize este condiționată de contingentul de lucrători străini aprobat). Pe de altă parte, este rezultatul numărului locurilor de muncă vacante declarate de angajatori.
Situația locurilor de muncă disponibile în România merge, în mod regretabil, din rău în mai rău, brusc. În 2022, locurile de muncă vacante ocupau 44% din total. După cum am explicat mai sus, s-a ajuns la 60%.
„Motivele sunt diverse, dintre acestea menționăm forța de muncă necorespunzătoare din punct de vedere al așteptărilor angajatorilor, calificări/competențe neconforme cu caracteristicile locurilor de muncă, lipsa de interes a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, acestea nefiind în concordanță cu așteptările acestora (de exemplu: condiții de muncă precare, nesatisfăcătoare, distanța mare față de domiciliu etc)”, se arată în nota de fundamentare a contingentului aprobat de Guvern.
Unde te poți angaja în secunda doi în România
Cel mai ușor a fost în 2023 să te angajezi în construcții. La apogeu, au fost 64.027 de poziții disponibile, dar în mod constant, au existat 46.652 de locuri de muncă neocupate sau aproximativ 73%. Patronii de restaurante au avut nevoie de 28.614 lucrători, făcând anunțuri repetate pentru 18.373 dintre posturi (64%). La fel de problematică este realitatea din domeniul activităților poștale și curierat, unde din 27.000 de posturi disponibile s-au ocupat doar 2.700.
Ca să înțelegi mai bine de ce este improbabil ca situația să se remedieze curând, este suficient să ai în vedere că numărul șomerilor înregistrați la agențiile județene de șomaj la sfârșitul lunii august 2023 era de 230.545, aici fiind cuprinși inclusiv beneficiarii venitului minim garantat care sunt apți de muncă. Mulți dintre ei nu au însă nicio calificare sau au activat în alte domenii decât cele cerute pe piață, conform adevărul.