Și-a iubit și servit țara, a crescut cinci copii, dar a avut un bărbat nebun. Cum a sfârșit interzisă și în uitare doamna literaturii române, Hortensia Papadat-Bengescu VIDEO

Hortensia Bengescu, născută în 1876 la Ivești, județul Galați, a fost una dintre cele mai importante scriitoare ale României, cu o carieră marcantă și un talent excepțional.

Fiica generalului Dimitrie Bengescu și a profesoarei Zoe Bengescu, Hortensia a fost educată la Institutul de domnișoare „Bolintineanu”, din București. Din păcate, nu a avut o viață de cuplu ușoară, după cum a atras atenția criticul literar Paul Cernat în biografia Hortensiei.

„Știm de la unii martori că, înainte să se prăpădească (în 1949), bătrânul Nicolae Papadat, mai vârstnic cu zece ani decât Hortensia, ajunsese orb, cu mințile rătăcite (pare-se) și își cam chinuia soția, aproape infirmă și ea”, speculează Cernat.

Vezi și: Diva literaturii românești, victima dragostei „ca o pânză de păianjen”: Cella Serghi și drama cu Camil Petrescu

Primul Război Mondial, inspirație pentru romanul „Balaurul”

Debutul său în presa culturală a avut loc în 1912, cu articole în limba franceză, în timp ce primele poezii au fost scrise în aceeași limbă. Momentul definitoriu al carierei sale a fost debutul editorial din 1919 cu volumul Ape adânci, apreciat și încurajat de Garabet Ibrăileanu.

În perioada Primului Război Mondial, a servit ca infirmieră voluntară la Crucea Roșie, o experiență prin care și-a servit, într-o oarecare măsură, țara, dar care a inspirat ulterior romanul său, Balaurul.

Colaborarea cu cenaclul criticului Eugen Lovinescu a reprezentat o etapă crucială în cariera sa. Lovinescu a fost un susținător hotărât al scriitoarelor femei și a jucat un rol determinant în orientarea prozei Hortensiei Bengescu către un stil european modern. În cenaclu, operele sale erau prezentate și discutate înainte de a fi publicate.

Inspirată de metodologia lui Marcel Proust, Bengescu și-a dezvoltat propria viziune și tehnică în scriere.

Evoluând spre o proză obiectivă, Hortensia Bengescu a explorat subtilități psihologice în ciclul familiei Hallipa, contribuind la modernizarea și sincronizarea romanului românesc cu cel european.

În ciuda opresiunii regimului comunist, opera sa a fost redescoperită după anul 1965, fiind recunoscută pentru contribuția ssemnificativă la literatura română. Hortensia Bengescu a decedat în 1955, la București, la vârsta de 79 de ani, trăind în izolare și uitare după interzicerea operei sale.

Totuși, reintegrarea sa progresivă în circuitul literar și academic a reconfirmat importanța și influența durabilă pe care a avut-o asupra literaturii românești.

Vezi și: Comuniștii i-au hăituit familia, a fost nevoită să lucreze ca muncitoare într-o fabrică, dar avea să devină mama romanelor polițiste din România. Povestea Rodicăi Ojog-Brașoveanu

Hortensia Papadat-Bengescu, remarcabilă pentru literatura românească

Hortensia Papadat-Bengescu a fost una dintre cele mai influente și inovatoare figuri literare ale României secolului al XX-lea. Proza sa se distinge prin analiza fină a psihologiei feminine, explorând „perpetua mișcare interioară a gândului în mers”.

În romane precum Ape adânci și Femeia în fața oglinzii, a evidențiat „extazul lent al miracolului de a exista”, capturând subtilitățile senzațiilor și aprofundând studiul psihologic.

Participarea la cenaclul Sburătorul i-a influențat direcția sa literară, extinzându-i câmpul de observație. Investigația psihologică profundă în romanele precum Fecioarele despletite sau Rădăcini este îmbinată cu o prezentare incisivă a mediului social, reflectând evoluția prozei românești.

Eugen Lovinescu a remarcat tranziția de la subiectiv la obiectiv și de la rural la urban, elogiind „lirismul vehement al acestei harpe zguduite de vânturile pasiunilor neostoite”.

Opera sa surprinde viața citadină și preocupările personajelor îmbogățite recent, doritoare să pătrundă în societatea înaltă, abordând subiecte precum snobismul și aspirațiile sociale.

Romanele din ciclul Hallipilor, precum Concert din muzică de Bach sau Drumul ascuns, prezintă un tablou veridic al societății, ilustrând viața orașului și aspirațiile sociale ale personajelor.

Prin tehnici narative moderne și abordări multiple, inclusiv introspecția personajelor și perspectiva unor personaje-reflector precum Mini și Nory, Hortensia Papadat-Bengescu a oferit o viziune lipsită de iluzii, adesea grotescă, a lumii.

Vezi și: Scriitoarea Ana Blandiana, despre riscurile comunismului: ”Amenințarea e absolut actuală”