11 dec. 2023 | 07:30

Se întâmplă cu salariile românilor în și nu este o veste bună. Nu mai acoperă nici rata inflației, avertismentul experților

ACTUALITATE
Se întâmplă cu salariile românilor în și nu este o veste bună. Nu mai acoperă nici rata inflației, avertismentul experților

Mulți români speră sau visează la o majorare salarială anuală care, în condiții ideale, acoperă rata inflației. Nu de alta, dar alternativa implică scăderea puterii de cumpărare și, implicit, sărăcirea. Din păcate, 2024 nu vine cu o veste bună pentru ei.

Specialiștii în resurse umane vin cu un avertisment dureros pentru salariații români, mai ales cei din mediul privat. Nu de alta, dar în rândul bugetarilor, majorările vor fi numeroase anul viitor, mai ales în educație. În plus, toți ceilalți bugetari care au făcut grevă în ultimele luni, s-au bucurat de creșteri semnificative ale lefurilor, în pofida deficitului bugetar fără precedent pentru țara noastră.

Citește și: Cresc salariile românilor din 2024, dar cu ce preț. Anunțul de la Guvern care dă fiori reci patronilor

Ce se întâmplă cu salariile în 2024

În condiții ideal, salariile românilor vor crește anul viitor cu un procent între 5 și 7%, o valoare cu mult sub rata inflației. Cei mai mulți dintre cei care visează la majorări salariale vor rămâne însă, în mod regretabil, cu buza umflată. În contextul majorării taxelor pentru mediul antreprenorial, puterea de cumpărare se va prăbuși, deoarece banii în plus, de cele mai multe ori, vor veni din buzunarul salariaților. Cele mai mai mari creșteri din 2024, fără echivoc, se vor resimți în sectorul bugetar.

„S-ar putea să vorbim în cel mai bun caz de 5%, 3% sau înghețări de salarii. Vom avea și companii din domeniile unde ne-am obișnuit să avem creșteri salariale mari. Aici vorbesc despre IT, zona de servicii. Aici creșterile erau de 2 cifre, adică peste 10%. Acum dacă vom vorbi de 5% încă este bine.”, a atras atenția Oana Botolan, expert în resurse umane pentru Digi24.ro.

Citește și: Scad impozitele și taxele în România pentru cei cu salariul minim pe economie. Peste un milion și jumătate de români, afectați direct

Soluția găsită de români pentru a-și mări salariile

În ceea ce privește mecanismele la care apelează românii pentru a-și crește veniturile, oamenii sunt dispuși, în mod evident, să-și schimbe locul de muncă. Cei mai mulți dintre români se află într-o căutare perpetuă a unui job mai bănos. Conform unui sondaj recent, aproximativ 60% dintre români își doresc să schimbe compania în care activează pe parcursul anului viitor.

„Își vor schimba jobul doar în cazul în care oferta financiară va fi mult mai avantajoasă decât sumele pe care le câștigă în prezent. Aici vorbim de cel puțin 20% mai mult față de salariul actual.”, este de părere Botolan.

Unul dintre principalele argumente ale faptului că angajatorii români nu-și mai permit creșteri salariale are legătură cu faptul că, de la 1 octombrie 2023, au majorat obligatoriu salariul minim la 3300 de lei brut.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele