07 dec. 2023 | 13:37

Haos în Brazilia. Incendii și revolte stradale după ce una dintre cele mai importante echipe a retrogradat VIDEO

SPORT
Haos în Brazilia. Incendii și revolte stradale după ce una dintre cele mai importante echipe a retrogradat VIDEO

Santos, echipă la care au evoluat de-a lungul timpului jucători precum Pele sau Neymar a retrogradat pentru prima dată în istorie. După meci, suporterii au declanșat haosul, cu mașini incendiate și magazine devastate. Imaginile sunt elocvente.

Imagini dure după retrogradarea echipei lui Pele

Santos, una dintre cele mai titrate echipe ale Braziliei, de opt ori campioană și de trei ori câștigătoare de Copa Libertadores, va evolua pentru prima oară în liga secundă, în sezonul viitor. Formația la care a jucat marele Pele sau Neymar s-a clasat pe locul 17 după eşecului suferit în partida cu Fortaleza.

Această retrogradare, prima a clubul înființat în urmă cu 111 ani, în 1912, are loc la mai puţin de un an de la decesul triplului campion mondial brazilian Edson Arantes do Nascimento „Pele”, pe 29 decembrie 2022.

Retrogradarea echipei Santos a declanșat un haos pe străzile din Brazilia. Scoși din minți, fanii au invadat terenul, dar poliția a reușit să-i scoată din stadion, dar revoltele s-au mutat în jurul arenei Vila Belmiro. Suporterii au incendiat mașini, printre care și două autobuze, și au devastat magazine, notează Marca.

Santos, Sao Paolo și Flamengo erau singurele formații din istoria Braziliei care nu retrogradaseră niciodată din prima divizie.

Palmeiras, noua campioană a Braziliei

Dacă Santos a înregistrat o contraperformanță istorică, în schimb, Palmeiras a cucerit al 12-lea său titlu de campioană a Braziliei și al doilea consecutiv. Palmeiras a remizat cu Cruzeiro, 1-1, a ajuns la 70 de puncte și a terminat peste Gremio (68 de puncte), Atletico Mineiro și Flamengo.

Omul meciului a fost Endrick, noua stea în devenire a fotbalului brazilian, și nimeni altul decât puștiul de 17 ani care va evolua pentru Real Madrid din vara anului viitor.

Citește și: UEFA a suspendat un meci după confruntări violente între fani. Un suporter a fost ucis și alți cinci au ajuns la spital VIDEO

Nu este pentru prima dată când Palmeiras reușește să câștige două ediții consecutive. S-a mai întâmplat acest lucru de trei ori în îndelungata sa istorie.

”Când am ajuns la Palmeiras nu puteam să promit titlul, doar o echipă de calitate. E ușor să câștigi o dată, de două ori, noi câștigăm acum în mod constant. Acest lucru este o povară, dar și un bonus. Toată lumea se așteaptă să facem mereu mai bine și mai bine”, a declarat antrenorul Abel Ferreira.

Cu o experiență considerabilă în domenii precum sport și actualitate, Betrice Dumitru s-a alăturat echipei noastre în anul 2021. A absolvit Facutatea de Jurnalism și mai multe cursuri pentru ... vezi toate articolele