Vestea bună de la Banca Transilvania, s-a terminat cu ”actualizarea datelor clienților”. Soluția pe care o vei vrea în orice bancă
De câteva decenii, băncile din România te obligă să le calci pragul la intervale regulate de timp pentru ”actualizarea datelor”. Acest proces aparent inutil poate să aibă consecințe dezastruoase pentru unii clienții. Oamenii se pot trezi cu poprire pe cont sau cu contractul suspendat cu o bancă sau alta.
Actualizarea datelor personale la o bancă este o sursă semnificativă de stres pentru români de foarte mult timp. Scopul operațiunii este ca banca să știe dacă ți-ai schimbat adresa din buletin, locul unde locuiești, poate chiar actele de identitate. În mod previzibil, asta nu se întâmplă foarte des, dar nu este ca și cum imediat după ce ți-ai modificat actele te prezinți și la bancă, de aici și nevoia obligativității actualizării.
Citește și: Banca Transilvania a dat lovitura, din nou. Premieră importantă pentru cea mai mare bancă din România
Banca Transilvania te scapă de actualizarea datelor
Banca Transilvania a găsit o soluție deșteaptă pentru a scăpa românii de stresul actualizării datelor și, implicit, de deplasările la bancă. În acest scop, a inițiat un proiect pilot de anvergură prin care colaborează cu Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor în scopul obținerii datelor actualizate pentru clienții băncii, după cum se arată într-un comunicat al instituției bancare.
De acum înainte, verificarea și actualizarea periodică a datelor clienților se va face automat, prin schimb de informații cu instituția publică menționată. Ca referință, în prima etapă, proiectul anunțat mai sus s-a reflectat în preluarea de către bancă a datelor cărţilor de identitate ale unor clienţi existenţi, din Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor, pentru a actualiza informaţiile respective în baza de date BT. Până acum au fost actualizate cu succes de Banca Transilvania informaţiile a peste 80.000 de clienţi persoane fizice.
Banca Transilvania anunță planurile pe 2024
În etapa următoare a proiectului, menită pentru 2024, se vor verifica și actualiza datele personale ale clienților complet online, în timp real, la Registrul Național de Evidență a Persoanelor. Ideea de bază este că nu va mai fi nevoie să te deplasezi fizic la bancă la intervale regulate de timp pentru actualizarea datelor din cartea de identitate în baza de date a băncii.
Punctual, verificările datelor clienţilor se vor realiza începând cu 2024 după cum urmează: la deschiderea contului, indiferent de canalul ales de client – atât în una dintre agenţiile Băncii Transilvania, cât şi online; în mod recurent, cum ar fi la expirarea cărţii de identitate, fără a mai fi necesar că modificările să fie anunţate / actualizate la bancă de către clienţi.