28 nov. 2023 | 09:07

România, o forță în Europa: Țara noastră devine un hub regional de distribuție important în sud-estul Europei

ACTUALITATE
România, o forță în Europa: Țara noastră devine un hub regional de distribuție important în sud-estul Europei

România excelează la acest capitol în Europa. Anul care este pe cale să se încheie ar putea fi cel mai bun pentru piața industrială de logistică.

România, o forță pe continent

Astfel, conform unei analize Colliers, citată de Mediafax, în primele trei trimestre ale anului, cererea totală de închiriere în sectorul imobiliar industrial și logistic a ajuns la 550.000 mp. Aceasta a fost în mare parte comparabilă cu nivelul de anul trecut, cu mențiunea că acest rezultat include doar tranzacțiile de închiriere publice, adică cele din forumul imobiliar local sau cele comunicate public de companii în rapoarte financiare sau în comunicate de presă. Oferta totală ar trebui să se apropie de 7 milioane de metri pătrați în acest an, în creștere de la 6,2 milioane de metri pătrați la sfârșitul anului trecut.

Potrivit datelor, se estimează că tranzacțiile directe între proprietari și chiriași, dar care nu sunt raportate, sunt considerabile și, probabil, contribuie cu cel puțin 30% la volumul total al închirierilor. Ei pun evoluția solidă a pieței din perioada recentă și pe seama faptului că România este văzută tot mai des ca un centru regional de distribuție de către companiile care vizează partea de sud-est a Europei, dar nu se limitează la această regiune.

“București (36%), Timișoara (26%), Brașov (12%) și Slatina (10%) concentrează cea mai mare parte a tranzacțiilor de leasing industrial și logistic (I&L) din România încheiate în 2023 în primele trei trimestre, consolidând o tendință anticipată de Colliers, și anume aceea că tranzacțiile din afara Capitalei le vor depăși pe cele din București, având în vedere că în trecut cea mai mare pondere (mult peste 50%) provenea de aici”, arată analiza.
Vezi și: România, o forță majoră în Europa: premiera istorică de care putem fi mândri, nu se aștepta nimeni

Viitorul „sună” bine

Datele consultanților arată că în alte țări din estul Europei, cu o economie regională dezvoltată și unde distanțele geografice sunt mai mari, ponderea Capitalei este deja mai mică încă de acum mai mulți ani. De exemplu, Varșovia deține mai puțin de un sfert din stocul total de depozite moderne din Polonia, în timp ce Praga reprezintă o treime din stocul din Cehia. Ambele procente se apropie de ponderea relativă a capitalelor în PIB-ul țării, în timp ce Bucureștiul reprezintă aproximativ un sfert din PIB-ul țării, cu mai mult de jumătate din stocul I&L.

Oferta totală ar trebui să se apropie de 7 milioane de metri pătrați în acest an, în creștere de la 6,2 milioane de metri pătrați la sfârșitul anului trecut. Cu încă o jumătate de milion de metri pătrați care ar trebui să se adauge în trimestrele următoare în diferite regiuni ale țării, este evident că accentul se mută dinspre Capitală spre alte orașe.

Perspectivele rămân optimiste pentru piața locală industrială și logistică și există încă un spațiu semnificativ de creștere în comparație cu alte țări din Europa Centrală și de Est. În timp ce România are niveluri de consum privat similare (pe indici de volum) cu cele din Polonia sau Cehia, stocul de depozite pe cap de locuitor este de 2-3 ori mai mic decât în aceste țări. Acest lucru înseamnă că este de așteptat ca atât cererea de spații logistice, cât și expansiunea să rămână solide în viitor, chiar și dacă se ia în considerare faptul că atât Polonia, cât și Cehia acționează ca centre de distribuție regionale într-o măsură mult mai mare decât România.

Vezi și: România, o forță surprinzătoare în Europa: cum a ajuns ”pe linie” cu Irlanda și Danemarca