16 nov. 2023 | 11:48

Amenzi fabuloase pentru furnizorii de energie: De ce au pus „tunurile” pe Enel, și-a bătut joc de oameni

TEHNOLOGIE, ȘTIINȚĂ & DIGITAL
Share
Amenzi fabuloase pentru furnizorii de energie: De ce au pus

Şase furnizori de energie electrică din Italia, inclusiv liderii Eni şi Enel, au fost amendaţi cu peste 15,6 milioane de euro. Furnizorii de energie au “facturat agresiv” consumatorii.

Furnizorii de energie trebuie să plătească

Așadar, printre acești furnizori de energie din Italia, se numără inclusiv liderii Eni şi Enel. Aceștia au cerut consumatorilor să plătească facturi mai mari într-o perioadă în care era în vigoare un embargo cu privire la majorările unilaterale de preţuri, conform Autorității pentru Concurenţă din Italia (AGCM), scrie Reuters.

Facturarea “agresivă” s-a derulat în perioada cuprinsă între luna august 2022 şi luna iunie 2023, când guvernul de la Roma a interzis furnizorilor de gaze şi electricitate să majoreze preţurile în mod unilateral, a precizat AGCM într-un comunicat de presă.

În aceste condiții, grupul Enel a primit amenda maximă posibilă, de zece milioane de euro, în timp ce Eni a primit o amendă de cinci milioane de euro, pentru că aceste firme au majorat preţurile pentru peste patru milioane de clienţi, fără un avertisment prealabil.

Vezi și: Cum reduci consumul la energie electrică, micșorezi factura la curent și te încadrezi în noul plafon de compensare

Vezi și: Aparatul care îți umflă enorm factura la curent. În multe apartamente este montat și nu ai altă soluție

Cum micșorezi factura la curent

De asemenea, companiile regionale de utilităţi Acea şi Dolomiti Energia au fost amendate cu 560.000 de euro, respectiv 50.000 de euro pentru că au transmis clienţilor un avertisment mai scurt decât prevede legea înainte de a majora preţurile. Divizia din Italia a grupului spaniol de utilităţi Iberdola a fost amendată şi ea cu 25.000 de euro pentru că şi-a ameninţat clienţii că le va întrerupe furnizarea energiei dacă nu acceptă să semneze un nou contract care prevedea “condiţii economice nefavorabile”, a precizat AGCM.

În plus, furnizorul Edison a primit cea mai mică amendă posibilă, 5.000 de euro, pentru că deşi a majorat preţurile înainte de data la care trebuia să o facă, ulterior a returnat banii clienţilor, iar comportamentul său a afectat doar un număr redus de persoane, a precizat autoritatea de supervizare.

Vezi și: Cât curent consumă televizorul dacă îl lași non-stop în priză, chiar dacă este oprit. Suma cu care ți se încarcă factura

În acest context, am scris aici cum poți să dai mai puțini bani pentru factura la curent.  Facturile cresc, românii sărăcesc. Dar există modalități prin care poți să dai mai puțini bani la factura la curent.