Prețul aurului, la cel mai ridicat nivel din ultimele patru săptămâni. Ce a provocat creșterea
Prețul spot al aurului a înregistrat miercuri o creștere semnificativă, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimele patru săptămâni. Specialiștii au explicat care a fost cauza.
Cât a crescut prețul aurului
Prețul aurului a crescut cu până la 1%, atingând un maxim de 1.942,85 dolari pe uncia troy, înainte de a reduce câștigurile și de a crește cu aproximativ 0,8%.
Conform cursbnr.ro, gramul de aur s-a apreciat, joi, cu 2.9593 lei, până la valoarea de 293.9985 lei.
Această creștere vine în urma altor aprecieri. Cea de miercuri a fost de 0.7475 lei, până la valoarea totală de 291.0392 lei, iar cea de marți a fost de 4.3693 lei, până la totalul de 290.2917 lei.
Cursul maxim al gramului de aur, de la începutul acestui an și până în prezent, a fost de 294.4610 lei, înregistrat la data de 15 mai. La polul opus, cursul minim a fost de 269.6314 lei, înregistrat la data de 15 februarie.
Ce a provocat creșterea prețului aurului
Prețul aurul a crescut în contextul îngrijorărilor existente cu privire la conflictul din Orientul Mijlociu. Acestea au stimulat cererea de active refugiu, potrivit Financial Times.
Armata israeliană a bombardat Gaza în anticiparea unei invazii terestre așteptate pe scară largă împotriva organizației teroriste Hamas, care a lansat luna aceasta o incursiune în sudul Israelului.
Israelul a chemat un număr record de 360.000 de rezervişti şi a bombardat neîntrerupt Gaza după atacul Hamas asupra sudului Israelului din 7 octombrie, care a omorât aproximativ 1.400 de persoane, majoritatea civili.
Posibilitatea ca acest conflict să escaladeze într-o conflagrație regională mai amplă a crescut cererea de active considerate în mod tradițional sigure.
Oficialii arabi sunt alarmaţi de faptul că Israelul nu a stabilit un plan clar pentru viitorul enclavei ce a fost condusă de Hamas din 2006, cu o populație de 2,3 milioane de persoane.
Autorităţile din Gaza spun că 3.500 de palestinieni au fost ucişi deja în timpul bombardamentelor aeriene și că o treime din acest bilanț este reprezentat de copii – un număr mai mare de morţi decât în orice conflict anterior dintre Hamas şi Israel.