Avertismentul momentului de la Transgaz pentru toți românii. Ai crede că te îmbogățești, dar e doar o escrocherie
Aproape orice român a cochetat la un moment dat cu o tehnică de îmbogățire rapidă, una mai puțin eficientă decât alta. Aproape toate sunt, la bază, niște tehnici de fraudare, iar una dintre cele mai recente ajunse pe internet face subiectul unui avertisment din partea Transgaz.
Transgaz este Compania Națională de Transport al Gazelor Naturale din România. Este o companie de stat responsabilă pentru transportul și gestionarea rețelei de conducte pentru gaze naturale din țară. Transgaz are rolul de a asigura distribuția și tranzitul gazelor naturale în România, precum și de a menține și dezvolta infrastructura necesară pentru acest scop. În acest context, în momentul în care compania vine la înaintare cu un avertisment legat de o campanie de phishing, este foarte important să luăm aminte.
Citește și: Cum va arăta lumea în viitor: de unde ne vom lua energia electrică, totul va fi diferit
O campanie de phishing cu imaginea Transgaz te-ar putea lăsa fără bani
În această săptămână, oficialii Transgaz au publicat un avertisment legat de un atac de tip phishing. Din câte se pare, a fost utilizată imaginea firmei și a unor reprezentanți ai acesteia pentru a promite câștiguri exagerate din tranzacționarea acțiunilor companiei.
„SNTGN Transgaz SA atrage atenţia tuturor celor interesaţi cu privire la existenţa unor atacuri de tip phishing asupra companiei. Site-urile web implicate în aceste acţiuni utilizează fără permisiune imaginea Transgaz, a reprezentanţilor săi sau a unor persoane publice şi creează simulări ale paginii oficiale a companiei. Aceste încercări de fraudă se bazează pe promisiuni exagerate de câştiguri rezultate din tranzacţionarea acţiunilor companiei pe diverse platforme”, a transmis Transgaz, într-un comunicat de presă.
Soluția să nu fii păcălit la bursă, tot de la Transgaz
În speranța că românii nu vor fi fraudați la gândul îmbogății rapide, Transgaz vine cu câteva sfaturi simple ca nu cumva să pierzi bani inutil. Oficialii recomandă informarea pe marginea investițiilor exclusiv din surse oficiale de informare, atât www.tranzgaz.ro, cât și BVB.ro, site-ul Bursei de Valori București.
„SNTGN Transgaz SA precizează faptul că, reprezentanţii societăţii nu încurajează prin declaraţii publice utilizarea vreunei platforme de tranzacţionare sau dezvăluirea datelor personale (numărul contului bancar, datele din actul de identitate). În situaţia în care vă confruntaţi cu tentative de fraudă sau activităţi suspecte, este important să raportaţi imediat aceste situaţii autorităţilor competente”, au mai transmis oficialii companiei.