Suma ridicolă pe care o are la dispoziție Gheorghe Hagi ca să câștige titlul. CFR Cluj are un buget dublu
Gheorghe Hagi face minuni în fotbalul românesc având la dispoziție foarte puțini bani. Antrenorul echipei Farul a dezvăluit care este bugetul de anul acesta, după ce sezonul trecut a câștigat titlul cu bani și mai puțini. Suma este ridicolă, dacă o comparăm cu bugetul rivalelor.
Ce buget are Gheorghe Hagi în acest sezon la Farul Constanța
Gheorghe Hagi și Farul Constanța au câștigat titlul, în sezonul 2022-2023, deși au avut cel mai mic buget dintre echipele care au jucat în play-off sezonul trecut. „În jur de 4,5 milioane de euro”, declarat președintele Gică Popescu.
„Regele” nu-și permite să aducă jucători pe bani mulți și vinde rapid cei mai buni fotbaliști din lot, așa cum s-a întâmplat în această iarnă cu Andrei Borza, fundașul de 17 ani transferat de Rapid. Asta în timp ce Denis Alibec a fost lăsat să plece liber de contract în Qatar, fotbalistul având încă de la semnarea actelor o înțelegere în acest sens, că se poate transfera fără pretenții financiare din partea clubului.
Doar că ratarea unui loc în grupele Europa Conference League, performanța care ar fi adus un bonus de trei milioane de euro doar de la UEFA, a lovit serios în finanțele clubului, iar Gheorghe Hagi a dezvăluit care este bugetul pe care îl are la dispoziție pentru acest sezon. Suma este destul de mică mai ales că de luna trecută, clubul are un nou acționar minoritar: brazilianul Rivaldo.
„Nu suntem cei mai buni din România pentru că bugetul nu este. La conducători, avem conducători foarte buni, avem președinte, avem vicepreședinte, toți sunt foști fotbaliști.
Încercăm să facem față, vom vedea, ușor ușor să mărim aceste venituri ale clubului care să fie bine pentru club să ne putem bate de la egal la egal cu orice club din România, dacă putem, dacă nu…
Bugetul este la fel ca în anii precedenți, noi nu putem să schimbăm. Noi o luăm în fiecare an, ne clădim, o luăm de la zero, nu putem, niciun leu în plus. Bugetul e în jur de 6 milioane”, a declarat Gheorghe Hagi, conform Fanatik.
Câți bani au la dispoziție FCSB și CFR Cluj
Gheorghe Hagi vrea să câștige titlul și anul acesta, deși, din punct de vedere financiar, bătălia este inegală. Gigi Becali nu a spus niciodată cifrele exacte ale bugetului, dar acum câteva săptămâni a declarat că doar salariile îl costă peste șapte milioane de euro pe an, în condițiile în care Farul are la dispoziție șase milioane de euro pe tot sezonul. FCSB cheltuie lunar doar cu contractele jucătorilor 600.000 de euro pe lună. „Dacă ajung la un milion, mă duc în cap”, a tunat Gigi Becali.
Anul trecut, CFR Cluj a avut un buget de 17 milioane de euro, dar a nu a reușit să câștige campionatul, cu Dan Petrescu pe bancă. 4,5 milioane de euro au fost doar salariile jucătorilor. Sezonul acesta, bugetul este mult mai mic, iar Andrea Mandorlini a fost informat că trebuie să se încadreze undeva între 12 și 14 milioane de euro.