02 oct. 2023 | 09:59

Vestea bună a dimineții pentru pensionarii din România, de la Casa de Pensii. Se întâmplă de astăzi, 2 octombrie

ACTUALITATE
Vestea bună a dimineții pentru pensionarii din România, de la Casa de Pensii. Se întâmplă de astăzi, 2 octombrie

Conform datelor oferite de Casa Națională de Pensii Publice, începând de astăzi, 2 octombrie, începe plata pensiilor în România, cu câteva mențiuni importante.

Aproximativ patru milioane de pensionari sunt vizați de anunțul lui Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii. Nu de alta, dar în această lună, se virează pe card sau se acordă numerar și tranșa a doua din ajutorul financiar prevăzut de Ordonanța 168/2022. Ca referință, valoarea acelui ajutor variază în funcție pensie, dar toți pensionarii cu până la 3.000 de lei inclusiv vor primi câteva sute de lei.

Anunțul de la Casa de Pensii pentru pensionarii români

„Chiar de luni normal începem să achităm pensiile aferente lunii octombrie, numai că noutatea este că, pe lângă pensia aferentă acestei luni, se va acorda și cea de-a doua tranșă a ajutorului financiar prevăzut de Ordonanța 168/2022 și vreau să reamintesc care sunt condițiile de acordare a acestui ajutor financiar.

Citește și Recalcularea pensiilor din România, oficială. Mesajul oficial de la Casa de Pensii pentru pensionarii români

Este vorba despre pensionarii din sistemul public de pensii cu domiciliul în România, ale căror venituri sunt mai mici sau egal cu 3.000 de lei Acest ajutor este dat pe tranșe de venituri”, a explicat președintele CNPP, Daniel Baciu, într-o intervenție la Antena 3.

Cât de mare este ajutorul financiar pentru pensionari din luna octombrie

„Pensionarii cu venituri până în 1.500 de lei vor primi 1.000 de lei, între 1.501 și 2.000 de lei vor primi 800 de lei, iar între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 600 de lei. Aceste sume sunt prevăzute a se da în două tranșe egale.

Prima tranșă, amintesc, a fost dată în luna ianuarie, urmând ca a doua transă să fie acordată începând chiar de luni, când începe achitarea pensiilor.

Citește și Ce socoteli și-a făcut Guvernul pe banii firmelor din România: „de aici luăm sute de milioane de lei”

De acest ajutor financiar vor beneficia peste 4 milioane de pensionari. Pe talonul de pensie sunt evidențiate distinct aceste ajutoare financiare, separat, față de pensie”, a mai spus Daniel Baciu în același context.

Cu alte cuvinte, luna octombrie este una bună pentru pensionarii români care se vor bucura de niște bani în plus pe lângă suma uzuală. Este important de reținut că, deși banii nu sunt mulți, 300 de lei, 400 de lei sau 500 de lei, vor face viața mai ușoară pentru aproximativ 4 milioane de pensionari care se încadrează în pragul de 3000 de lei cu pensia.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele