O celebră arenă ar putea purta numele lui Novak Djokovici. Se află în țara în care sârbul a trăit o mare umilință
Novak Djokovici este văzut cel mai mare tenismen din istoria acestui sport, după ce a ajuns la 24 de titluri de Gran Slam câștigate. Organizatorii unuia dintre cele mai importante turnee din circuit se gândesc ca o arenă să poarte numele sârbului. Se află în țară în care Nole a trăit o mare umilință.
Ce arenă ar putea purta numele lui Novak Djokovici
Novak Djokovic continuă să scrie istorie în tenis la 36 de ani, deși la vârsta lui mulți sportivi s-au retras. Nu este și cazul liderului clasamentului ATP care a câștigat 24 de titluri de Grand Slam și a egalat recordul lui Margaret Court, după ce l-a învins în marea finală de la US Open pe Daniil Medvedev Acum, Nole are cu două titluri mai multe decât Rafael Nadal și cu patru mai multe decât Roger Federer.
Datorită performanțelor sale uriașe, australienii vor să-l omagieze pe Novak Djokovici. Astfel, Craig Tiley, directorul Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, a declarat că este de acord ca principala arenă din Melbourne Park să poarte numele lui Nole. Palmaresul liderului mondial este impresionant la Antipozi. Din zece finale disputate, nu a pierdut niciuna și are în parlamares zece titluri câștigate aici.
”Uite, denumirea arenei nu este decizia mea sau a Tennis Australia, pentru că noi… Multă lume nu realizează că Wimbledon, Roland Garros și US Open dețin terenurile pe care se joacă turneele. Noi le închiriem, guvernul din statul Victoria deține proprietatea și suntem destul de norocoși ca ei să investească în ele. Totuși, nu le deținem. (…)
Denumirea arenei ar fi o decizie care ar trebui să aibă și influența guvernului. Eu sunt pentru, dar nu depinde de mine. Cu siguranță susțin ca Novak să fie recunoscut într-un fel sau altul pentru realizările sale incredibile aici în Australia”, a spus Craig Tiley, în cadrul emisiunii „Rock ‘n’ Roll Tennis Podcast”.
Novak Djokovici, expulzat din Australia
Novak Djokovici a trăit o mare umiliță în Australia, în anul 2022, în timpul pandemiei de COVID-19. El a fost primit în țară pentru a juca la primul Grand Slam al anului, apoi a fost trimis într-un lagăr, după care a fost expulzat pe motiv că nu era vaccinat împotriva coronavirusului.
Ulterior, el a pierdut procesul cu statul australian și a primit, la acea vreme, interdicție de a mai intra în Australia timp de trei ani. Lucrurile s-au schimbat între timp, iar anul acesta jucătorii au putut participa la Australian Open fără să fie supuşi testelor pentru COVID-19. În 2023, Nole a revenit în țara de la Antipozi și a triumfat pentru a zecea oară aici.
Citește și: Topul celor mai buni tenismeni din istorie. Cine este lider și ce loc onorabil ocupă Ilie Năstase
”De aceea continui să joc tenis profesionist, să joc în competiţii, pentru că vreau să fiu cel mai bun, vreau să câştig cele mai mari turnee din lume. Sunt patru Grand Slam-uri, care, din punct de vedere istoric, au fost cele mai mari evenimente din sportul nostru”, spunea Novak Djokovici cu cîteva luni în urmă.
Câți bani are în cont Novak Djokovici
Novak Djokovici stă foarte bine și la capitolul financiar. El a obținut, doar din tenis, 175.281.484 de dolari, iar în aceste nouă luni ale anului 2023 și-a sporit veniturile cu zece milioane de dolari. La aceste sume se adaugă și contractele de sponsorizare, de imagine și reclamele.
Deși câștigă sume impresionante, Nole a dezvăluit, într-un interviu acordat Corriere dello Sport, că mai are disponibili doar 900 de euro.
”Dacă mă uit câți bani am în cont, e la fel ca la începutul anului, 900 de euro. Eu investesc tot ce câștig. Primesc ceva ajutor, dar nu am sponsori foarte mari.
Nu am nimic pus deoparte. Mi-ajunge să mă întrețin”, a spus Novak Djokovic, citat de Corriere dello Sport.