Salariile din România, sub reflector. Cât câștigă românii, cât de mult a crescut leafa
Salariul mediu pe economie reprezintă o referință foarte bună pentru progresul economic al unei țări și un parametru foarte ușor de înțeles când faci comparații de la un an la altul. Din acest motiv, cele mai noi date de la INS ne ajută să vedem ce s-a întâmplat cu leafa românilor în ultimii ani.
În 2022, la nivelul economiei românești, salariul mediu brut lunar a fost de 6.126 de lei, în creștere cu 10,7% sau 591 de lei de la un an la altul. În aceeași perioadă, câștigul salarial mediu net a fost de 3.801 lei, în creștere cu 11,3% sau 385 de lei comparativ cu 2021. Aceste valori sunt agregate și sintetizate de Institutul Național de Statistică.
Ce fac românii care câștigă cel mai bine
Conform datelor INS și raportat la salariul mediu net menționat mai sus, cel mai bine au câștigat românii care activează în domenii precum informaţii şi comunicaţii (+102,4% față de medie), intermedieri financiare şi asigurări (+65%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+57,4%), administraţie publică (+46,5%), industria extractivă (+44,0%), respectiv activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+26,2%).
Cele mai mici salarii din România sunt în continuare în domenii ghidate de bacșiș, comisioane și alți bani ”în plus”, precum hoteluri şi restaurante (-43% față de medie), alte activităţi de servicii (-37,4%), tranzacţii imobiliare (-27,7%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-23,4%), distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (-18,8%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (-15,3%), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (-15,2%), agricultură, silvicultură şi pescuit (-14,5%), industria prelucrătoare (-9,5%), transport şi depozitare (-8,8%), respectiv construcţii (-7,8%), arată datele INS, consultate de Agerpres.
Folosind ca referință câștigul salarial mediu net și indicele prețurilor de consum al populației din 1990, INS a ajuns la concluzia că salariul real din 2022 a fost de 222,4%, în scădere cu 5% față de 2021.
În continuare, femeile câștigă mai puțin decât bărbații în România, cu 3,5% în brut (6.012 lei versus 6.231 lei) și 6,3% în net (3.672 lei versus 3.920 de lei). Procentul fluctuează însă masiv în anumite domenii în jos pentru femei, precum intermedieri financiare şi asigurări (34,6%), industria prelucrătoare (23,4%), informaţii şi comunicaţii (22,1%), alte activităţi de servicii (19,2%), respectiv în comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (18,7%).
În ceea ce privește sărăcia defalcată pe județe, acolo se produc cele mai mari rupturi de ritm și iese la iveală principala cauză a migrației masive. Astfel, cele mai mici venituri nete lunar din România se întâlnesc în Teleorman (2.881 lei, cu 24,2% mai puţin decât media pe economie), Vrancea (2.888 lei, cu 24% mai puţin decât media pe economie), Harghita (2.924 lei, cu 23,1% mai puţin decât media pe economie), Vâlcea (2.950 lei, cu 22,4% mai puţin decât media pe economie), Bistriţa-Năsăud (2.951 lei, cu 22,4% mai puţin decât media pe economie), Mehedinţi (2954 lei, cu 22,3% mai puţin decât media pe economie), respectiv Botoşani (2958 lei, cu 22,2% mai puţin decât media pe economie).
La polul opus se află Municipiul Bucureşti (5.304 lei, cu 39,5% peste media pe economie), respectiv judeţele Cluj (4.679 lei, cu 23,1% peste medie), Timiş (4.251 lei, cu 11,8% peste medie), Ilfov (3.958 lei, cu 4,1% peste medie) şi Iaşi (3939 lei, cu 3,6% peste media pe economie), conform Digi24.ro.