De ce multe statui romane nu au cap. Explicația te va surprinde, ce secret ascund ele

Secolele nu au fost mereu blânde cu obiectele antice, mai ales cu operele de artă, Muzeele de pe tot globul sunt pline cu exemple de statui și sculpturi care sunt avariate în diverse moduri,  de la lipsa unor membre, până la semne de uzură extrem. Surprinde numărul relativ mare al statuilor romane fără cap, ceea ce ne-ar duce cu gândul la multe explicații, dar cea reală este una total surprinzătoare.

Secretul statuilor romane fără cap

Statuile fără cap se află, probabil, printre cele mai cunoscute opere de artă ale artei și arheologiei romane. Sigur, ne-am putea imagina diverse modalități prin care acestea au ajuns așa, de la distrugerea lor de cine știe ce popoare migratoare ce au ocupat teritoriile deținute de mărețul Imperiu Roman după dezintegrarea acestuia sau de „decapitări” accidentale, provocate de transportul acestora dintr-un loc într-altul.

Totuși, explicația reală este cel puțin surprinzătoare: multe dintre statuile romane erau create cu capet3e detașabile. În pragmatismul lor, romanii, doreau să fie flexibili cu afișarea lucrărilor artistice.

De exemplu, ce te făceau dacă primeai comanda de a crea statuia unui personaj popular în acel moment, dar care putea deveni total nepopular după o vreme?

Cine este Călin Georgescu, candidatul la prezidențiale care a produs o surpriză neașteptată în primul tur al alegerilor prezidențiale

Călin Georgescu, surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale 2024: primele declarații și parcursul său politic

O luai de la capăt cu sculptarea unei alte statui? Nu, ci pur și simplu detașai capul și îl înlocuiai cu cel al unui nou personaj popular al zilei.

Este și motivul pentru care trupurile personajelor reprezentate în aceste sculpturi romane erau, de regulă, standardizate și purtau obișnuita togă.

La statuia lui Bacchus – sau Dionysos la greci – zeul roman al vinului și viței-de-vie, se văd liniile ce marcau zonele din care capul și brațele puteau fi scoase și, eventual, înlocuite cu altele

De ce procedau așa artiștii antici

Astfel, ca artist, aveai mereu la îndemână materialul de lucru pentru o viitoare statuie, în caz că personajele pe care le sculptaseși deja intrau în dizgrația poporului. Tot ce aveai de făcut era doar să schimbi figura, creând un cap nou.

Acest procedeu făcea parte și dintr-o tradiție importantă a culturii și civilizației romane, așa-numitul „act de uitare”. Acesta era una dintre cele mai dure forme de pedeapsă pentru cei care cădeau în dizgrație.

Amintirea le era anulată din operele de artă prin îndepărtarea sau distrugerea figurii acestora. Lucrul acesta era destul de practicat inclusiv la înlocuirea unui împărat cu altul sau când se producea o schimbare majoră de regim politic.

Firește, nu toate statuile au fost create cu capete sau membre detașabile în mod deliberat, dar era o practică ce scădea costurile pentru ele, iar schimbarea capului era și un semn al schimbării ce se produsese.

Un exemplu faimos pentru acest tip de sculptură este statuia Femeie Șezând, care a fost sculptată în secolul 2 d.Hr și este găzduită de Institutul de Artă din Chicago. Imaginea generală a fost creată astfel încât lucrarea poate reprezenta fie o zeiță, fie o femeie importantă în societatea de atunci.

Un alt exemplu este cel al statuii lui Antonius, iubitul enigmatic al Împăratului Hadrian, ce se află la Universitatea din Helsinki. Este datată din jurul anilor 130-150 d.Hr, iar liniile de sub cap și din jurul brațelor arată că ele erau detașabile, putând fi scoase la nevoie.

Departe de a fi reprezentări imuabile ale eroilor publici, unele statui romane se puteau schimba atunci când timpurile reflectau standarde noi sau viziuni alternative despre cine și ce contează în societatea romană.