Anunțul momentului pentru 5 milioane de pensionari din România. Când vine majorarea cea mai mare, cifrele confirmate de la Guvern
Când vine vorba de pensiile românilor, speculațiile legate de majorarea de care ar trebui să beneficieze cei mai vulnerabili dintre români au fost multe și mărunte în ultimul an, dar realitatea începe în sfârșit să se contureze, după cum explică oficialii guvernamentali.
De la 1 ianuarie 2024, cel mai târziu, cei aproximativ cinci milioane de pensionari se vor bucura de pensii majorate substanțial. Cel mai recent anunț pe marginea acestei schimbări a venit chiar de la premierul Marcel Ciolacu în această săptămână, iar argumentul din spate este unul imbatabil. Există o lege în vigoare care prevede creșterea și trebuie respectată. Ce se va schimba din 2024, dacă dorința premierului va deveni realitate, este ca pensiile să se majoreze diferențiat, cei mai săraci dintre pensionari având prioritate.
Ce se întâmplă cu pensiile românilor
„Este o lege în vigoare pe care dvs o cunoașteți. Nu trebuie să o anunțe nici Boloș, nici Ciolacu, nici nimeni. Este o lege în vigoare în care pensiile se indexează cu inflația din anul trecut.
Am făcut o excepție anul trecut pentru că a fost o inflație mare raportată la inflația din anul anterior, de la 4% în comparație cu 13.5%. Nu va încălca nimeni legile din România. Îmi doresc, ca și anul trecut, ca pensiile să se majoreze diferențiat, la unii cu poate 30%, la unii cu poate 5%, la unii cu 10%, în funcție de venit. Nu trebuie să anunțe dl ministru. Sunt lucruri normale”, a declarat acesta.
Cel puțin în teorie, ar fi vorba de un impact bugetar al acestei majorări de aproximativ 16 miliarde de lei, după cum a atras atenția și Marcel Boloș în această săptămână. În practică, asta s-ar traduce într-un plus de 14% la pensie. „Da, dar aici este un calcul estimativ, în acest moment”, a insistat ministrul Finanțelor.
„Impactul bugetar pe care îl avem pentru reforma pensiilor generale și pentru jalonul pe care îl avem de îndeplinit în PNRR, care vizează rezolvarea inechităților, este de 16 miliarde de lei. Coaliția urmează să decidă procentul care urmează să se aplice la pensii și asistență socială. Acest angajament îl avem prin PNRR și impactul bugetar este în jur de 15-16 miliarde de lei.
Angajamentul pe care îl avem trebuie să îl respectăm. Decizia în ceea ce privește procentul de ajustare a inechităților și recalcularea pensiilor va fi dată în coaliția de guvernare. Inclusiv decizia aceasta de implementare a reformei pensiilor generale se suportă din acest spațiu”, a declarat acesta la România TV.