16 sept. 2023 | 09:27

”Verișorii” temutului T. Rex au fost descoperiți. Cum arătau dinozaurii și când au trăit

ACTUALITATE
”Verișorii” temutului T. Rex au fost descoperiți. Cum arătau dinozaurii și când au trăit

Temutul T. Rex a avut doi „verișori” ce abia acum au fost descoperiți de oamenii de știință. Aceste două noi specii de dinozaur au trăit cu puțin înainte ca ciocnirea unui asteroid cu Pământul să ducă la extincția a aproape 90% dintre formele de viață existente pe planetă, acum 66 de milioane de ani.

”Verișorii” temutului T. Rex au fost descoperiți

Cei doi „verișori” ai sângerosului T. Rex (Tyrannosaurus Rex) au fost descoperiți, sub formă de fosile, firește, în Maroc, chiar lângă capitala Casablanca. Amândouă speciile noi de dinozauri aparțin familiei de Abelisauride, dinozauri carnivori cu picioare îndesate și membre superioare mici. Probabil că cel mai cunoscut reprezentant al familiei este Carnotaurus, dotat cu „mâini” ridicol de scurte.

Primul specimen din noua specie a fost identificat după un os de la piciorul unui astfel de prădător a cărui dimensiune ar fi ajuns la 2,5 metri înălțime, găsit lângă localitatea Sidi Dauoi. Al doilea exemplar, de la care s-a găsit un alt os al piciorului, a fost descoperit lângă așezarea Sidi Chennane.

Acesta putea atinge o dimensiune de până la 5 metri înălțime. Aceste specii de dinozaur au fost „verii” timpurii ai lui T.Rex, dar spre deosebire de acesta aveau botul asemănător unui buldog.

Unul dintre cele mai surprinzătoare lucruri legate de descoperiri a fost faptul că fosilele au fost găsite în ceea ce a fost cândva un fund de mare.

Cum arătau dinozaurii și când au trăit

„Era o mare tropicală, puțin adâncă, plină de plesiosauri, mosasauri și rechini. Nu este exact locul unde te-ai aștepta să găsești mulți dinozauri, dar noi i-am găsit”, a spus conducătorul studiului publicat în Cretaceous Research, Dr. Nick Longrich, de la Centrul pentru Evoluție Milner al Universității din Bath.

De-a lungul timpului, doar câteva fosile de dinozauri au fost recuperate de pe ceea ce odată a fost fundul unor mări preistorice, dar printre ele cercetătorii au descoperit o remarcabilă diversitate de specii. Până acum, ei au numărat cinci specii diferite, inclusiv dinozaurii cu cioc de rață și cei cu gât lung.

Acum, cei doi noi abelisauri se alătură rudelor mult mai mari, Chenanisaurus barbaricus, care a fost un porădător feroce, doar puțin mai mic decât un T. Rex.

Multă vreme s-a susținut că diversitatea speciilor era pe moarte în ajunul coliziunii fatale cu asteroidul, de acum 66 de milioane de ani, dar descoperirea atâtor specii noi arată că lucrurile stăteau total diferit decât în scenariile făcute pentru zilele finale ale dinozaurilor. Cel puțin, în zona Marocului de astăzi.

Dar noutățile nu se opresc aici. Cercetătorii au dezvăluit că există și alte fosile descoperite, dar care se află în analiză, la ora actuală, ceea ce indică excepționala diversitate a dinozaurilor înainte de dispariția lor de pe fața Pământului.

Un studiu recent a indicat că până la 1,7 miliarde dintre aceste animale ce au stăpânit Pământul, cutreierau planeta înainte de a fi distruși de asteroid. Estimarea este cu aproximativ 800 de milioane de exemplare mai mică decât cea făcută de un studiu din 2021, dar este considerată mai aproape de adevăr.

 

 

- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996 - Redactor Playtech din 23 iunie 2021 - Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06. 2021 - Redactor, ... vezi toate articolele