06 sept. 2023 | 22:28

Bătaie de joc în noul Cod fiscal. Cum vrea statul să împarți cu el banii de pe locuința ta personală

TEHNOLOGIE, ȘTIINȚĂ & DIGITAL
Share
Bătaie de joc în noul Cod fiscal. Cum vrea statul să împarți cu el banii de pe locuința ta personală

În goana după bani mai mulți la buget, autoritățile de la București caută orice sursă de venit pe care să pună mâna, ca să nu ajungem să fim sancționați de Uniunea Europeană din cauza deficitului bugetar scăpat de sub control.

Astfel, au fost luate în vizor tranzacțiile imobiliare și e posibil ca pe umerii românilor ce vând sau cumpără locuințe să fie puse poveri financiare grele.

Cu alte cuvinte, ar fi vorba despre majorarea TVA la tranzacțiile pe locuințe. Noul Cod fiscal ar veni cu această prevedere care deja scoate din sărite mulți români, ce acuză statul că le limitează dreptul de proprietate în sensul în care statul își ia partea ca și cum ar fi contribuit cu ceva la achiziționarea respectivei case, când de fapt, pe toate părțile nu face decât să perceapă bani, prin diverse taxe și impozite percepute omului care cumpără sau construiește o casă.

Statul vrea să pună mâna până și pe acești bani

Revolta oamenilor e de înțeles, în condițiile economice actuale. O astfel de nouă povară fiscală nu face decât să îngroape bugetele deja greu încercate ale fiecăruia dintre noi. Cu o criză a costului vieții care ne aduce provocări zi de zi, cu scumpiri în masă și o inflație agresivă și rate la bancă extrem de scumpe, e dificil să mai suporți încă o majorare de taxe.

Majorarea TVA-ului pentru tranzacțiile de pe piața imobiliară ar urma să se aplice chiar și locuințelor achiziționate prin programele Prima Casă (redenumit Noua Casă) și ar fi vorba despre o creștere de la 5% la 9%.

„În imobiliare crește de la 5 la 9 la sută”, a declarat, de curând, ministrul Finanțelor Marcel Boloș, iar la Prima Casă crește TVA de la 5 la 9% „pentru acele locuinte care sunt sub 120.000 euro”.

Pe fondul îngrijorării că această măsură se va aplica în curând, mulți români au grăbit tranzacțiile imobiliare pe care le aveau în desfășurare, ca să beneficieze încă de cota redusă a TVA-ului.